Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Examenul de dobandire a titlului profesional de avocat definitiv

In baza prevederilor art. 20 alin. (1) al Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, si a prevederilor art. 3201 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, astfel cum a fost acesta modificat si completat,

In aplicarea Hotararii Consiliului U.N.B.R. din 19 februarie 2011,

Avand in vedere cererile formulate de avocati stagiari din Baroul Bucuresti (conform listei de lucrari de pe ordinea de zi a sedintei Comisiei Permanente a U.N.B.R. din 23 - 24 septembrie 2011) si a modului de solutionare a acestora,

Tinand cont de explicatiile si lamuririle date de domnul avocat Ion Ilie-Iordachescu, membru al Comisiei Permanente a U.N.B.R., Decanul Baroului Bucuresti,

In perioada 5 - 8 decembrie 2011 se va desfasura examenul de dobandire a titlului profesional de avocat definitiv (in continuare, „examenul”), cu respectarea urmatoarelor reguli:
    

1. Examenul va fi sustinut de catre avocatii prevazuti la art. 3201 alin. (1), teza I, din Statutul profesiei de avocat, astfel cum a fost acesta modificat si completat, si se va desfasura conform Regulamentului de examen aprobat prin Decizia nr. 268/22 septembrie 2007 a Consiliului U.N.B.R. modificata si completata prin Hotararea nr. 844 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R.

2. Examenul se va desfasura la Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor (I.N.P.P.A.) din Bucuresti. Sunt inscrisi la examen avocatii inclusi in tabelele comunicate la U.N.B.R. de barouri, in baza deciziilor de inscriere la examen aprobate de consiliile barourilor, in termenul stabilit de Regulamentul de examen.

3. Barourile vor comunica la U.N.B.R., cel tarziu pana la data de 14 noiembrie 2011, propunerile pentru comisiile de examinare si comisiile de solutionare a contestatiilor, precum si tabelele avocatilor stagiari inscrisi la  examen.

4. Inscrierea la examen se va face prin cererea formulata conform modelului prevazut la Anexa nr. 2 - Sectiunea 3 din Decizia nr. 268/22 septembrie 2007 a Consiliului U.N.B.R., republicata, si se va depune la baroul din care face parte avocatul stagiar. Se vor inscrie din oficiu avocatii stagiari care indeplinesc conditia de vechime prevazuta de lege sau au fost declarati respinsi, in conditiile legii, la sesiunile anterioare.

5. Examinarea candidatilor pentru obtinerea titlului profesional de avocat definitiv se va face de comisia de examen care isi va desfasura activitatea sub conducerea directorului executiv al Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor - INPPA.

6. Examinarea candidatilor se va face la 5 materii prin sustinerea de probe scrise, cu respectarea Deciziei nr. 268/22 septembrie 2007 a Consiliului U.N.B.R., republicata, care se va aplica in mod corespunzator. Prevederile art. 28 din Decizia nr. 268/22.09.2007 se aplica de catre Comisia de examen cu respectarea regulii potrivit careia materiile de examen din sesiunea decembrie 2011 sunt exclusiv materiile comunicate de barouri la U.N.B.R. ca fiind cele aprobate pentru anul 2011.

7. Examenul se va desfasura dupa urmatorul program:

Data: 05.12.2011
Ora inceperii: 9,00
Proba: Statutul profesional al avocatului si exercitarea profesiei de avocat
Durata: 2 ore


Data: 06.12.2011
Ora inceperii: 9,00
Proba: Drept civil (materie de baza) si drept procesual civil (materia de baza) precum si drept civil (materie optionala) si drept procesual civil (materie optionala).
Durata: 4 ore
Obs. Fiecare materie de examen constituie proba distincta, avand alocat un timp de 2 ore.
In cazul in care s-a optat pentru drept civil ca materie de baza, timpul alocat dreptului civil si dreptului procesual civil este de 4 ore.
Candidatii care sustin examene optionale (2 ore) vor fi amplasati in salile de examen in zone distincte, pe materii (drept civil, distinct de drept procesual civil)


Data: 07.12.2011
Ora inceperii: 9,00
Proba: Drept penal (materie de baza) si drept procesual penal (materia de baza) si drept penal (materie optionala) si drept procesual penal (materie optionala).
Durata: 4 ore
Obs. Fiecare materie de examen constituie proba distincta, avand alocat un timp de 2 ore.
In cazul in care s-a optat pentru drept penal ca materie de baza, timpul alocat dreptului penal si dreptului procesual penal este de 4 ore.
Candidatii care sustin examene optionale (2 ore) vor fi amplasati in salile de examen in zone distincte, pe materii (drept penal, distinct de drept procesual penal)


Data: 08.12.2011
Ora inceperii: 9,00
Proba: Materie optionala (Dreptul muncii si securitatii sociale, Dreptul familiei precum si Dreptul comercial si al societatilor comerciale (contracte comerciale; societati comerciale).
Durata: 2 ore
Obs. Fiecare materie optionala de examen constituie proba distincta, avand alocat un timp de 2 ore. In cazul in care un candidat sustine examen la doua materii optionale, timpul alocat ambelor materii este de 4 ore.
 

8. Toate probele de examen se vor sustine in scris si vor consta din aplicatii practice. Tematica de examen si bibliografia sunt cele comunicate pentru examenul de dobandire a titlului profesional de avocat definitiv - sesiunea noiembrie 2010 si publicate pe site-ul www.unbr.ro cu mentiunea ca lucrarile de specialitate sau orice alta documentatie, inclusiv actele normative consultate in vederea pregatirii pentru examen, vor fi avute in vedere  in raport de modificarile legislative intrate in vigoare pana la data de 30 septembrie 2011.

9. (1) Taxa de inscriere la examen este de 700 lei (exclusiv TVA) si se va achita in contul I.N.P.P.A. Bucuresti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. - Sucursala Unirea - Bucuresti cu mentiunea „Taxa examen definitivare, sesiunea decembrie 2011, Baroul ……….”.

(2) Sumele incasate cu titlu de "taxa de examen" se repartizeaza astfel: 20% pentru baroul la care se efectueaza operatiunile aferente inscrierii la examen si  80% pentru I.N.P.P.A. pentru suportarea costurilor organizarii si desfasurarii operatiunilor de examen la nivel national.

(3) I.N.P.P.A. va reflecta distinct in evidentele sale sumele ce reprezinta 80% din taxele de examen incasate de sumele ce reprezinta 20% din taxele de examen incasate, in contul sau.

(4) I.N.P.P.A. va proceda la virarea sumelor cuvenite barourilor imediat dupa finalizarea examenului si solutionarea eventualelor cereri de restituire a taxelor de examen, in conditiile prevazute in Regulamentul de examen.

10. Trimiterile la prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat din cuprinsul Deciziei Consiliului  nr. 268 din 22 septembrie 2007 prin care a fost aprobat „REGULAMENTUL – CADRU privind organizarea examenului de primire in profesia de avocat si a examenului de obtinere a titlului profesional de avocat definitiv” modificata si completata prin Hotararea nr. 844 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. vor fi avute in vedere in conformitate cu Legea nr. 51/1995 republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 07 februarie 2011 si cu Ordonanta de urgenta nr. 10 din 9 februarie 2011, publicata in Monitorul Oficial cu numarul 113 din data de 14 februarie 2011.


REGULI aplicabile pentru pregatirea examenului pentru dobandirea titlului profesional de avocat definitiv

1. Perioada desfasurarii examenului: 05 - 08 decembrie 2011

2. Cererea pentru inscrierea la examen impreuna cu dosarul de inscriere se va depune de candidat cu cel putin 25 de zile inainte de data examenului la sediul baroului in care candidatul doreste sa exercite profesia. (Art. 4 alin.(6) din Regulamentul cadru), respectiv pana la data de 10.11.2011.

Data de la care pot fi inregistrate cererile de inscriere la examen: 03 octombrie 2011

3. Data - limita a transmiterii de catre barouri a documentatiei de examen catre I.N.P.P.A. Bucuresti si a inaintarii la U.N.B.R. a propunerilor pentru alcatuirea Comisiei nationale de examen - 14 noiembrie 2011

4. Propunerile pentru alcatuirea Comisiei nationale de examen vor fi facute de barourile care au candidati la examen, iar la intocmirea propunerilor se vor avea in vedere preponderent lectorii I.N.P.P.A. proveniti din barourile susmentionate.


Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 24 Octombrie 2011
Votati articolul "Examenul de dobandire a titlului profesional de avocat definitiv":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016