HOTARAREA CURTII (Camera a doua)
19 aprilie 2012(*)
„Directivele 2000/43/CE, 2000/78/CE si 2006/54/CE – Egalitate de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca – Lucrator care invoca in mod plauzibil faptul ca indeplineste conditiile cuprinse intr-un anunt de recrutare – Dreptul acestui lucrator de a avea acces la informatiile care precizeaza daca angajatorul a angajat un alt candidat”
In cauza C 415/10,
avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Bundesarbeitsgericht (Germania), prin decizia din 20 mai 2010, primita de Curte la 20 august 2010, in procedura
Galina Meister
impotriva
Speech Design Carrier Systems GmbH,
CURTEA (Camera a doua),
compusa din domnul J. N. Cunha Rodrigues, presedinte de camera, domnii U. Lõhmus, A. Rosas (raportor), A. Arabadjiev si C. G. Fernlund, judecatori,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: domnul K. Malacek, administrator,
avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 30 noiembrie 2011,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru doamna Meister, de R. Wissbar, Rechtsanwalt;
– pentru Speech Design Carrier Systems GmbH, de U. Kappelhoff, Rechtsanwaltin;
– pentru guvernul german, de T. Henze si de J. Moller, in calitate de agenti;
– pentru Comisia Europeana, de V. Kreuschitz, in calitate de agent,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 12 ianuarie 2012,
pronunta prezenta
Hotarare
1. Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre persoane, fara deosebire de rasa sau origine etnica (JO L 180, p. 22, Editie speciala, 20/vol. 1, p. 19), a articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca (JO L 303, p. 16, Editie speciala, 05/vol. 6, p. 7) si a articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de sanse si al egalitatii de tratament intre barbati si femei de incadrare in munca si de munca (JO L 204, p. 23, Editie speciala, 05/vol. 8, p. 262).
2. Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre doamna Meister, pe de o parte, si Speech Design Carrier Systems GmbH (denumita in continuare „Speech Design”), pe de alta parte, avand ca obiect o discriminare intemeiata pe sex, varsta si origine etnica pe care aceasta pretinde ca a suferit o in cadrul unei proceduri de recrutare.
Cadrul juridic
Reglementarea Uniunii
Directiva 2000/43
3. Considerentul (15) al Directivei 2000/43 prevede ca „[a]precierea elementelor din care se poate deduce daca a avut loc o discriminare directa sau indirecta este sarcina autoritatii judiciare nationale sau a unei alte autoritati nationale competente, in concordanta cu legislatia interna si cu practicile nationale. Asemenea reglementari pot prevedea, indeosebi, ca discriminarea indirecta sa fie stabilita prin orice mijloace, inclusiv pe baza datelor statistice”.
4. Din considerentul (21) al acestei directive reiese ca, „[i]n situatia unui caz aparent de discriminare, normele privind sarcina probei trebuie adaptate si, pentru ca principiul tratamentului egal sa fie aplicat in mod eficient, sarcina probei trebuie sa revina paratului, daca se face dovada unei asemenea discriminari”.
5. Potrivit articolului 1 din directiva mentionata:
„Scopul prezentei directive este de a stabili un cadru pentru combaterea discriminarii pe baza rasei sau originii etnice, in vederea punerii in aplicare in statele membre a principiului egalitatii de tratament.”
6. Articolul 3 alineatul (1) din aceeasi directiva prevede:
„In limitele competentelor conferite Comunitatii, prezenta directiva se aplica tuturor persoanelor, atat din sectorul public, cat si din cel privat, inclusiv organismelor publice, in ceea ce priveste:
(a) conditiile de acces la locurile de munca, activitati independente sau autonome, inclusiv criteriile de selectie si conditiile de recrutare, indiferent care este ramura de activitate si avandu‑se in vedere toate nivelele ierarhiei profesionale, inclusiv promovarea;
[…]”
7. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2000/43 prevede:
„Statele membre trebuie sa asigure punerea la dispozitia tuturor persoanelor care se considera nedreptatite prin nerespectarea principiului egalitatii de tratament, a procedurilor judiciare si/sau administrative, inclusiv a procedurilor de conciliere acolo unde considera necesar, in vederea respectarii obligatiilor care decurg din prezenta directiva, chiar si dupa ce relatia din care se presupune ca a rezultat discriminarea a luat sfarsit.”
8. Articolul 8 din directiva mentionata, intitulat „Sarcina probei”, are urmatorul cuprins:
„(1). Statele membre iau masurile care sunt necesare, in conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci cand o persoana care se considera nedreptatita prin nerespectarea principiului egalitatii de tratament prezinta, in fata unei autoritati sau a altei instante judecatoresti competente, fapte pe baza carora se poate prezuma ca a avut loc o discriminare directa sau indirecta, paratul sa fie obligat sa dovedeasca faptul ca nu a avut loc o incalcare a principiului egalitatii de tratament”.
(2) Alineatul (1) nu impiedica statele membre sa introduca norme privind probele care sunt mai favorabile reclamantului.
(3) Alineatul (1) nu se aplica procedurilor penale.
(4) Alineatele (1), (2) si (3) se aplica si oricarei proceduri desfasurate in conformitate cu articolul 7 alineatul (2).
(5) Statele membre pot sa nu aplice alineatul (1) procedurilor in care este de competenta autoritatii sau a instantei judecatoresti competente cercetarea faptelor.”
Directiva 2000/78
9. Considerentul (15) al Directivei 2000/78 prevede ca „[a]precierea faptelor care permit presupunerea existentei unei discriminari directe sau indirecte apartine instantei juridice nationale sau unei alte instante competente, in conformitate cu dreptul national sau cu practicile nationale, care pot sa prevada, in special, ca discriminarea indirecta poate fi stabilita prin toate mijloacele, inclusiv pe baza de date statistice”.
10. Considerentul (31) al acestei directive precizeaza ca „[a]daptarea normelor privind sarcina probei se impune de indata ce exista o prezumtie de discriminare si, in cazul in care aceasta situatie se verifica, aplicarea efectiva a principiului egalitatii impune ca sarcina probei sa revina partii parate; cu toate acestea, paratul nu are posibilitatea sa foloseasca drept proba dovada ca partea reclamanta apartine unei anumite religii, are anumite convingeri, prezinta un anumit handicap, are o anumita varsta sau orientare sexuala”.
11. Potrivit articolului 1 din directiva mentionata :
„Prezenta directiva are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminarii pe motive de apartenenta religioasa sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala, in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca, in vederea punerii in aplicare, in statele membre, a principiului egalitatii de tratament.”
12. Articolul 3 alineatul (1) din aceeasi directiva prevede:
„In limitele competentelor conferite Comunitatii, prezenta directiva se aplica tuturor persoanelor, atat in sectorul public, cat si in cel privat, inclusiv organismelor publice, in ceea ce priveste:
(a). conditiile de acces la incadrare in munca, la activitati nesalariate sau la munca, inclusiv criteriile de selectie si conditiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate si la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv in materie de promovare;
[…]”
13. Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2000/78 prevede:
„Statele membre asigura ca procedurile judiciare si administrative, inclusiv proceduri de conciliere, daca este necesar, care reglementeaza respectarea obligatiilor care decurg din prezenta directiva sa fie accesibile tuturor persoanelor care se considera lezate prin nerespectarea fata de ei a principiului egalitatii de tratament, chiar dupa ce au incetat relatiile in care discriminarea se presupune a se fi produs.”
14. Articolul 10 din directiva mentionata, intitulat „Sarcina probei”, prevede:
„(1) Statele membre iau masurile necesare, in conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel incat, atunci cand o persoana se considera lezata prin nerespectarea in ceea ce o priveste a principiului egalitatii de tratament si prezinta, in fata unei jurisdictii sau a unei alte instante competente, fapte care permit prezumtia existentei unei discriminari directe sau indirecte, ii revine paratului sarcina de a dovedi ca principiul egalitatii de tratament nu a fost incalcat.
(2) Alineatul (1) nu aduce atingere adoptarii de catre statele membre a unor norme privind probele care sa fie mai favorabile reclamantilor.
(3) Alineatul (1) nu se aplica procedurilor penale.
(4) Alineatele (1)-(3) se aplica in mod egal tuturor procedurilor angajate in conformitate cu articolul 9 alineatul (2).
(5) Statele membre pot sa nu aplice alineatul (1) procedurilor in care instrumentarea faptelor revine jurisdictiei sau instantei competente.”
Directiva 2006/54
15. Considerentul (30) al Directivei 2006/54 are urmatorul cuprins:
„Adoptarea unor reguli referitoare la sarcina probei joaca un rol important in ceea ce priveste posibilitatea de a pune efectiv in aplicare principiul egalitatii de tratament. Dupa cum a afirmat Curtea de Justitie, este necesar, prin urmare, sa se adopte dispozitii astfel incat sarcina probei sa revina paratului atunci cand exista un caz aparent de discriminare, cu exceptia procedurilor in care investigarea faptelor revine jurisdictiei sau instantei nationale competente. Cu toate acestea, trebuie precizat ca evaluarea faptelor care permit sa se presupuna existenta unei discriminari directe sau indirecte ramane de competenta instantei nationale respective, in conformitate cu dreptul national si/sau cu practicile nationale. In plus, statelor membre le revine sarcina de a prevedea, indiferent de stadiul procedurii, un regim probatoriu mai favorabil reclamantului.”
16. Potrivit articolului 1 din directiva mentionata:
„Prezenta directiva isi propune sa garanteze punerea in aplicare a principiului sanselor egale si al egalitatii de tratament intre femei si barbati in materie de incadrare in munca si de munca.
In acest scop, aceasta contine dispozitii destinate punerii in aplicare a principiului egalitatii de tratament in ceea ce priveste:
(a) accesul la munca, inclusiv promovare, si la formarea profesionala;
[…]”
17. Articolul 14 alineatul (1) din aceeasi directiva prevede:
„Se interzice orice discriminare directa sau indirecta pe criteriul sexului in sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, in ceea ce priveste:
(a) conditiile de acces la incadrare in munca, la activitatile nesalariale sau la munca, inclusiv criteriile de selectie si conditiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate si la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv in materie de promovare;
[…]”
18. Articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2006/54 prevede:
„Statele membre se asigura ca, dupa un eventual recurs la alte instante competente, inclusiv, atunci cand considera oportun, la proceduri de conciliere, procedurile judiciare avand ca scop asigurarea respectarii obligatiilor care decurg din prezenta directiva sunt accesibile tuturor persoanelor care se considera lezate de neaplicarea in privinta lor a principiului egalitatii de tratament, chiar si dupa incetarea relatiilor in cadrul carora se presupune ca a aparut discriminarea.”
19. Articolul 19 din directiva mentionata, intitulat „Sarcina probei”, are urmatorul cuprins:
„(1) Statele membre, in conformitate cu sistemul lor judiciar, iau masurile necesare pentru ca, din momentul in care o persoana se considera lezata de nerespectarea, in privinta sa, a principiului egalitatii de tratament si prezinta, in fata unei jurisdictii sau a unei alte instante competente, fapte care ii permit sa presupuna existenta discriminarii directe sau indirecte, paratului sa ii revina sarcina de a dovedi ca nu a existat o incalcare a principiului egalitatii de tratament.”
(2) Alineatul (1) nu impiedica statele membre sa impuna un probatoriu mai favorabil reclamantilor.
(3) Statele membre pot sa nu aplice alineatul (1) la procedurile in cadrul carora investigarea faptelor revine jurisdictiei sau instantei competente.
(4) Alineatele (1), (2) si (3) se aplica, de asemenea:
(a) situatiilor reglementate prin articolul 141 din [T]ratat[ul CE] si, in masura in care exista discriminare pe criteriul sexului, prin Directivele 92/85/CEE si 96/34/CE;
(b) in cadrul oricarei proceduri civile sau administrative referitoare la sectorul public sau la sectorul privat, care prevede caile de atac potrivit dreptului national in aplicarea dispozitiilor prevazute la litera (a), cu exceptia procedurilor gratioase de natura voluntara sau prevazute prin dreptul national.
(5) Prezentul articol nu se aplica procedurilor penale, cu exceptia cazului in care statele membre dispun altfel.”
Reglementarea nationala
20. Articolul 1 din Legea generala privind egalitatea de tratament (Allgemeines Gleichbehandlungsgesetz) din 14 august 2006 (BGBl. 2006 I, p. 1897), in versiunea aplicabila la data faptelor din actiunea principala (denumita in continuare „AGG”), are urmatorul cuprins:
„Prezenta lege are drept obiectiv sa impiedice sau sa elimine orice dezavantaj pe motive de rasa sau origine etnica, sex, religie sau credinta, handicap, varsta sau identitate sexuala.”
21. In temeiul articolului 3 alineatul (1) din AGG:
„Are loc o discriminare directa atunci cand o persoana este tratata mai putin favorabil decat este, a fost sau ar fi tratata o alta persoana, intr‑o situatie comparabila, pe baza unuia dintre motivele mentionate la articolul 1. Are loc de asemenea o discriminare directa intemeiata pe sex in sensul articolului 2 alineatul (1) punctele 1-4 atunci cand o femeie este victima unui tratament mai putin favorabil ca urmare a sarcinii sau a maternitatii sale.”
22. Articolul 6 alineatul (1) din AGG prevede:
„In sensul prezentei legi, «lucratori» inseamna:
1. persoanele salariate;
2. persoanele angajate in vederea formarii profesionale;
3. persoanele al caror statut, ca urmare a dependentei lor economice, este asimilat celui al persoanelor salariate; fac parte din aceasta categorie persoanele care lucreaza la domiciliu si persoanele asimilate.
Sunt considerate de asemenea lucratori persoanele care sunt candidate la un loc de munca, precum si cele al caror raport de munca a luat sfarsit.”
23. Conform articolului 7 alineatul (1) din AGG, lucratorii nu trebuie sa sufere nicio discriminare pentru unul dintre motivele prevazute la articolul 1. Aceasta interdictie se aplica deopotriva atunci cand autorul discriminarii nu face decat sa presupuna existenta unuia dintre motivele prevazute la articolul 1 in cadrul faptului discriminatoriu.
24. Potrivit articolului 15 alineatul (2) din AGG:
„Lucratorul poate solicita o despagubire pecuniara corespunzatoare pentru un prejudiciu nepatrimonial. In cazul nerecrutarii, indemnizatia nu poate depasi trei luni de salariu daca lucratorul nu ar fi fost recrutat nici in cazul unei selectii nediscriminatorii.”
25. Articolul 22 din AGG prevede:
„Atunci cand, in caz de litigiu, o parte prezinta indicii pe baza carora se poate prezuma existenta unei discriminari intemeiate pe unul dintre motivele prevazute la articolul 1, partea adversa are obligatia sa faca dovada faptului ca nu a avut loc o incalcare a dispozitiilor privind protectia impotriva discriminarilor.”
Situatia de fapt din actiunea principala si intrebarile preliminare
26. Doamna Meister s‑a nascut la 7 septembrie 1961 si este de origine rusa. Aceasta este titulara unei diplome rusesti de inginer „de sisteme” a carei echivalenta cu o diploma germana eliberata de o Fachhochschule (institutie de invatamant profesional superior) a fost recunoscuta in Germania.
27. Speech Design a publicat un anunt in presa pentru a recruta un „dezvoltator de software cu experienta M/F” la care doamna Meister a raspuns prezentandu‑si candidatura pentru respectivul post la 5 octombrie 2006. Printr‑o scrisoare din 11 octombrie 2006, Speech Design a respins candidatura acesteia fara sa o convoace la un interviu de angajare. La putin timp, un al doilea anunt, al carui continut era similar cu cel al primului anunt, a fost postat de aceasta societate pe internet. La 19 octombrie 2006, doamna Meister si‑a depus din nou candidatura, dar Speech Design i‑a respins‑o pentru a doua oara, fara sa o convoace la un interviu si fara sa ii furnizeze nicio indicatie cu privire la motivele acestei respingeri.
28. Niciun element din dosarul cauzei prezentat Curtii nu indica faptul ca societatea mentionata a pretins ca nivelul de calificare al doamnei Meister nu corespundea celui cautat in cadrul acestei operatiuni de recrutare.
29. Apreciind ca indeplinea conditiile cerute pentru a ocupa postul in cauza, doamna Meister a considerat ca i‑a fost aplicat un tratament mai putin favorabil decat cel aplicat unei alte persoane aflate intr‑o situatie similara, pe motivul sexului sau, al varstei sale si al originii sale etnice. Prin urmare, a formulat o actiune impotriva Speech Design in fata Arbeitsgericht, solicitand, in primul rand, ca aceasta societate sa ii plateasca o despagubire pentru discriminare la incadrarea in munca si, in al doilea rand, ca societatea sa prezinte dosarul candidatului recrutat, fapt care i‑ar permite sa demonstreze ca ea este mai calificata decat acesta din urma.
30. Intrucat actiunea doamnei Meister a fost respinsa in prima instanta, aceasta a declarat apel impotriva respectivei hotarari in fata Landesarbeitsgericht, instanta care a respins de asemenea cererea persoanei interesate. Aceasta din urma a formulat recurs in fata Bundesarbeitsgericht. Instanta se intreaba daca doamna Meister poate invoca un drept de informare in temeiul Directivelor 2000/43 si 2000/78, precum si al Directivei 2006/54 si, daca aceasta situatie se regaseste, care ar fi consecintele unui refuz al Speech Design de a permite accesul la informatii.
31. In aceste conditii, Bundesarbeitsgericht a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:
„1) Articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54[…] si articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43[…], precum si articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78[…] trebuie interpretate in sensul ca unui lucrator care arata ca indeplineste conditiile pentru un post scos la concurs de un angajator trebuie sa i se acorde, in cazul respingerii candidaturii sale, dreptul de a fi informat de catre angajatorul respectiv cu privire la aspectul daca acesta a recrutat un alt candidat si, in cazul unui raspuns afirmativ, pe baza caror criterii s‑a realizat aceasta recrutare?
2) In cazul unui raspuns afirmativ la prima intrebare:
Imprejurarea ca angajatorul nu comunica informatiile solicitate constituie un fapt care permite sa se prezume existenta discriminarii sustinute de lucrator?”
Cu privire la intrebarile preliminare
Cu privire la prima intrebare
32. Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43, articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 si articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 trebuie interpretate in sensul ca prevad dreptul unui lucrator care invoca in mod plauzibil faptul ca indeplineste conditiile cuprinse intr‑un anunt de recrutare si a carui candidatura nu a fost retinuta de a avea acces la informatiile care precizeaza daca angajatorul, la finalul procedurii de recrutare, a angajat un alt candidat si, daca aceasta situatie se regaseste, pe baza caror criterii.
33. Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca rezulta din articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/43, din articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/78, precum si din articolul 1 al doilea paragraf litera (a) si din articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/54 ca aceste directive sunt aplicabile unei persoane care urmareste sa obtina un loc de munca, inclusiv in ceea ce priveste criteriile de selectie si conditiile de recrutare pentru acest loc de munca.
34. Aceste directive prevad, in esenta, la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43, la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 si la articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54, ca statele membre iau masurile care sunt necesare, in conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci cand o persoana care se considera nedreptatita prin nerespectarea principiului egalitatii de tratament prezinta, in fata unei jurisdictii sau a unei alte instante competente, fapte pe baza carora se poate prezuma ca a avut loc o discriminare directa sau indirecta, paratul sa fie obligat sa dovedeasca faptul ca nu a avut loc o incalcare a principiului mentionat.
35. Trebuie constatat ca modul de redactare a acestor dispozitii este aproape identic cu cel al articolului 4 alineatul (1) din Directiva 97/80/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei in cazurile de discriminare pe motive de sex (JO 1998, L 14, p. 6, Editie speciala, 05/vol. 5, p. 32), dispozitie pe care Curtea a avut ocazia sa o interpreteze printre altele in Hotararea din 21 iulie 2011, Kelly (C 104/10, nepublicata inca in Repertoriu). Astfel, acest articol 4 alineatul (1), care a fost abrogat prin Directiva 2006/54, in vigoare de la 15 august 2009, precum si Directiva 97/80 in intregime supuneau cazurile de discriminare intemeiata pe sex aceluiasi regim juridic in ceea ce priveste sarcina probei ca si directivele din actiunea principala.
36. Interpretand articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/80, in Hotararea Kelly, citata anterior, Curtea a statuat la punctul 30 din aceasta ca persoanei care se considera nedreptatita prin nerespectarea principiului egalitatii de tratament ii incumba, intr‑o prima faza, sarcina sa demonstreze fapte pe baza carora sa se poata prezuma existenta unei discriminari directe sau indirecte. Numai in cazul in care aceasta persoana a demonstrat existenta unor asemenea fapte ii revine paratului, intr‑o a doua faza, sarcina de a proba ca nu a avut loc o incalcare a principiului nediscriminarii.
37. Curtea a statuat de asemenea ca revine instantei judecatoresti nationale sau unui alt organ competent sarcina sa aprecieze, in conformitate cu dreptul national si/sau cu practicile nationale, faptele care permit prezumarea unei discriminari directe sau indirecte (Hotararea Kelly, citata anterior, punctul 31), astfel cum prevede considerentul (15) al Directivelor 2000/43 si 2000/78, precum si considerentul (30) al Directivei 2006/54.
38. Curtea a precizat in plus ca Directiva 97/80, conform articolului 1, avea drept obiectiv sa garanteze o mai mare eficienta a masurilor adoptate de statele membre pentru punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament, pentru a permite tuturor persoanelor care se considera lezate prin neaplicarea in raport cu ele a acestui principiu sa urmareasca valorificarea drepturilor lor pe cale judiciara, dupa ce au recurs, eventual, la alte autoritati competente (Hotararea Kelly, citata anterior, punctul 33). In aceasta privinta, trebuie aratat ca articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2000/43, articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2000/78 si articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2006/54 se refera la acelasi principiu.
39. In aceste conditii, Curtea a conchis, la punctul 34 din Hotararea Kelly, citata anterior, ca, desi articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/80 nu prevede in favoarea persoanei care se considera nedreptatita prin nerespectarea, in privinta sa, a principiului egalitatii de tratament un drept specific de a avea acces la informatii pentru a fi in masura sa demonstreze „fapte pe baza carora se poate prezuma existenta unei discriminari directe sau indirecte” in conformitate cu aceasta dispozitie, nu este mai putin adevarat ca nu se poate exclude ca un refuz al dezvaluirii de informatii din partea paratului, in cadrul demonstrarii unor asemenea fapte, ar putea sa compromita realizarea obiectivului urmarit de aceasta directiva si astfel sa priveze in special dispozitia mentionata de efectul sau util.
40. Astfel cum s-a amintit la punctul 35 din prezenta hotarare, Directiva 97/80 a fost abrogata si inlocuita de Directiva 2006/54. Cu toate acestea, avand in vedere continutul, precum si economia articolelor care fac obiectul prezentei trimiteri preliminare, niciun element nu permite sa se considere ca, prin adoptarea Directivelor 2000/43, 2000/78 si 2006/54, legiuitorul Uniunii a intentionat sa modifice regimul privind sarcina probei instituit prin articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/80. In consecinta, in cadrul demonstrarii faptelor pe baza carora se poate prezuma existenta unei discriminari directe sau indirecte, trebuie sa se garanteze faptul ca un refuz al paratului de a permite accesul la informatii nu risca sa compromita realizarea obiectivelor urmarite de Directivele 2000/43, 2000/78 si 2006/54.
41. In temeiul articolului 4 alineatul (3) al doilea si, respectiv, al treilea paragraf TUE, statele membre, printre altele, „adopta orice masura generala sau speciala pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor care decurg din tratate sau care rezulta din actele institutiilor Uniunii” si „se abtin de la orice masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii”, inclusiv cele urmarite de directive (a se vedea Hotararea din 28 aprilie 2011, El Dridi, C 61/11 PPU, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 56, si Hotararea Kelly, citata anterior, punctul 36).
42. Astfel, instanta de trimitere are obligatia sa se asigure ca refuzul Speech Design de a acorda accesul la informatii in cadrul demonstrarii faptelor care permit sa se prezume existenta unei discriminari indirecte sau indirecte in detrimentul doamnei Meister nu risca sa compromita realizarea obiectivelor urmarite de Directivele 2000/43, 2000/78 si 2006/54. Revine instantei mentionate obligatia, printre altele, de a lua in considerare toate imprejurarile din cauza principala pentru a stabili daca exista suficiente indicii pentru ca faptele pe baza carora se poate prezuma existenta unei asemenea discriminari sa fie considerate ca demonstrate.
43. In aceasta privinta, trebuie amintit ca, astfel cum reiese din considerentul (15) al Directivelor 2000/43 si 2000/78, precum si din considerentul (30) al Directivei 2006/54, dreptul national sau practicile nationale ale statelor membre pot prevedea in special ca discriminarea indirecta poate fi stabilita prin toate mijloacele, inclusiv pe baza unor date statistice.
44. Printre elementele care pot fi luate in considerare figureaza in special imprejurarea ca, spre deosebire de situatia din cauza care a determinat pronuntarea Hotararii Kelly, citata anterior, angajatorul in cauza in actiunea principala pare sa ii fi refuzat doamnei Meister orice acces la informatiile a caror comunicare a fost solicitata de aceasta din urma.
45. In plus, astfel cum a aratat avocatul general la punctele 35-37 din concluzii, pot fi luate in considerare de asemenea, printre altele, imprejurarea ca Speech Design nu contesta faptul ca nivelul de calificare al doamnei Meister corespunde celui mentionat in anuntul de recrutare, precum si dubla imprejurare ca, in pofida acestei situatii, angajatorul nu a convocat‑o la un interviu de angajare si ca persoana interesata nu a fost convocata nici in cadrul noii proceduri de selectie a candidatilor pentru ocuparea respectivului loc de munca.
46. Avand in vedere cele ce preceda, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43, articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 si articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 trebuie interpretate in sensul ca nu prevad dreptul unui lucrator care invoca in mod plauzibil faptul ca indeplineste conditiile cuprinse intr‑un anunt de recrutare si a carui candidatura nu a fost retinuta de a avea acces la informatiile care precizeaza daca angajatorul, la finalul procedurii de recrutare, a angajat un alt candidat.
47. Totusi, nu se poate exclude ca un refuz al unui parat de a permite accesul la informatii poate constitui unul dintre elementele care trebuie avute in vedere in cadrul demonstrarii faptelor pe baza carora se poate prezuma existenta unei discriminari directe sau indirecte. Instanta de trimitere are obligatia, luand in considerare toate imprejurarile litigiului cu care este sesizata, sa verifice daca aceasta situatie se regaseste in cauza principala.
Cu privire la a doua intrebare
48. Avand in vedere raspunsul dat la prima intrebare, nu este necesar sa se raspunda la a doua intrebare adresata de instanta de trimitere.
Cu privire la cheltuielile de judecata
49. Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declara:
Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre persoane, fara deosebire de rasa sau origine etnica, articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca si articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de sanse si al egalitatii de tratament intre barbati si femei de incadrare in munca si de munca trebuie interpretate in sensul ca nu prevad dreptul unui lucrator care invoca in mod plauzibil faptul ca indeplineste conditiile cuprinse intr‑un anunt de recrutare si a carui candidatura nu a fost retinuta de a avea acces la informatiile care precizeaza daca angajatorul, la finalul procedurii de recrutare, a angajat un alt candidat.
Totusi, nu se poate exclude ca un refuz al unui parat de a permite accesul la informatii poate constitui unul dintre elementele care trebuie avute in vedere in cadrul demonstrarii faptelor pe baza carora se poate prezuma existenta unei discriminari directe sau indirecte. Instanta de trimitere are obligatia, luand in considerare toate imprejurarile litigiului cu care este sesizata, sa verifice daca aceasta situatie se regaseste in cauza principala.
