Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Decizii CEDO: Reducerea salariilor cu 25% prin Legea nr. 118/2010 este compatibila cu art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie

Prin decizia de inadmisibilitate pronuntata la data de 6 decembrie 2011 in cauzele Felicia Mihaies impotriva Romaniei (cererea nr. 44232/11) si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei (cererea nr. 44605/11), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat neincalcarea de catre Statul roman a dispozitiilor articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prezentarea deciziei

Potrivit situatiei de fapt retinute de Curte, pe baza informatiilor prezentate de catre reclamanti, acestia sunt angajati in cadrul Primariei din Chisineu Cris, judetul Arad. Printr-o decizie din 21 iunie 2010, salariul reclamantilor a fost redus cu 25%, pentru o perioada de sase luni (3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), in temeiul Legii nr. 118/2010, reducere care le-a produs o pierdere salariala totala de 757 lei, respectiv de 3346 lei.

Invocand dispozitiile articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, reclamantii s-au adresat instantelor judecatoresti, actiunile fiind respinse irevocabil prin decizia din 21 iunie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, care a mentinut solutiile de prima instanta ale Tribunalului Arad, apreciind ca masura are caracter temporar si exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat).

Reclamantii s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului, invocand incalcarea articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie.

Prin decizia de inadmisibilitate pronuntata, Curtea a reamintit ca dispozitiile Conventiei nu confera un drept de a primi un salariu intr-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen si altii c. Finlandei [M.C.], hotararea din 19 aprilie 2007, nr. 63235/00, par. 94, si mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, nr. 60669/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant sa invoce existenta unei „contestatii reale” sau a unei „plangeri credibile”. O creanta poate fi considerata drept o „valoare patrimoniala”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, numai atunci cand are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu atunci cand este confirmata de o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c. Slovaciei, hotararea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).

Revine statului, sa stabileasca, de o maniera discretionara, ce beneficii trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de beneficii prin modificari legislative corespunzatoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotararea din 8 noiembrie 2005, nr. 63134/00, par. 23). Totusi, atunci cand o dispozitie legala este in vigoare si prevede plata anumitor beneficii, iar conditiile stipulate sunt respectate, autoritatile nu pot refuza in mod deliberat plata acestora atata timp cat dispozitiile legale raman in vigoare. In mod similar, un reclamant poate invoca o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor sale, in ce priveste salariile, atunci cand a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca dreptul la o creanta suficient de bine determinata impotriva statului pentru a fi exigibila (cauza Muresanu c. Romaniei, hotararea din 15 iunie 2010, nr. 12821/05, par. 26).

Or, nu aceasta este stuatia din speta. In baza Legii nr. 118/2010, s-a decis reducerea cu 25% a salariilor angajatilor din sectorul public, situatie in care se regasesc si reclamantii. Totodata, nicio hotarare judecatoreasca definitiva nu a recunoscut acestora dreptul la plata unui salariu mai mare decat cel stabilit prin Legea nr. 118/2010 pentru perioada iulie-decembrie 2010. Avand in vedere aceste considerente, cu dificultate reclamantii ar putea argumenta existenta unui "bun" in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie. Chiar in ipoteza in care Curtea ar fi concluzionat ca reclamantii erau titularii unui bun susceptibil de fi protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 si ca masura in cauza a constituit o ingerinta in exercitarea acestui drept (a se vedea, mutatis mutandis, Hasani c. Croatiei, nr. 20844/09, decizia din 30 septembrie 2010), cererile lor ar fi trebuit declarate inadmisibile pentru motivele care urmeaza.

Curtea a notat, in primul rand, ca ingerinta era prevazuta de lege, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, si a urmarit un interes public, si anume de a proteja echilibrul fiscal intre cheltuielile si veniturile statului, ce se confrunta cu o situatie de criza economica. Curtea a reamintit, in acest sens, data fiind cunoasterea directa a propriei societati si a nevoilor sale, ca autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce reprezinta "interesul public". In mecanismul de  protectie creat prin Conventie, statele trebuie sa fie, prin urmare, primele care sa se pronunte cu privire la existenta unei probleme de interes general. In consecinta, ele dispun de o anumita marja de apreciere, ca si in alte domenii care extind garantiile Conventiei. Mai mult decat atat, notiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsa. In mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile si veniturile bugetului de stat implica de obicei luarea in considerare a aspectelor politice, economice si sociale. Estimand ca legiuitorul dispune de o marja larga de apreciere pentru a desfasura o politica economica si sociala, Curtea trebuie sa respecte modul in care acesta a proiectat imperativele "interesului public" cu exceptia cazului in decizia sa este in mod evident lipsita de o baza rezonabila (cauza Jahn si altii c. Germaniei [M.C.], nr. 46720/99, 72203/01 si 72552/01, par. 91 si cauza Zvolský si Zvolská c. Republicii Cehe, nr. 46129/99, par. 67 in fine).

In cele din urma, o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor trebuie sa pastreze un "echilibru just" intre cerintele de interes general ale comunitatii si cele de protectie a drepturilor fundamentale ale individului. In mod special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit prin orice masura de natura a priva o persoana de proprietatea sa. Curtea, controland respectarea acestei cerinte, recunoaste statului o larga marja de apreciere in a alege modalitatile de punere in aplicare si pentru a stabili daca si consecintele lor sunt justificate de interesul public, de scopul realizarii obiectivului legii in cauza. Curtea a amintit ca a fost deja chemata sa hotarasca daca o interventie legislativa urmarind a reforma un sector al economiei din motive de justitie sociala (cauza James si altii c. Regatului Unit, 21 februarie 1986) sau pentru a corecta erorile unei legi anterioare, in interes public (National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society et Yorkshire Building Society c. Regatului Unit, 23 octombrie 1997) respecta "echilibrul" intre interesele concurente in temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1.

In lumina principiilor stabilite in jurisprudenta sa, Curtea a observat ca, in aceasta speta, masurile criticate de reclamanti nu i-au determinat sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie. Curtea a considerat ca statul roman  nu a depasit marja sa de apreciere si nu a rupt justul echilibru intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului. Plangerile au fost respinse, in temeiul art. 35 par. 3 si 4 din Conventie.

 

Nota

Solutia Curtii, extrem de importanta pentru instantele interne, este de natura sa puna capat controversei legate de respectarea drepturilor fundamentale ale omului in contextul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a confirmat interpretarile succesive ale Curtii Constitutionale, dar si pe acelea ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intr-un recurs in interesul legii, pronuntat insa intr-un aspect subsidiar, infirmand unele interpretari izolate ale instantelor judecatoresti competente sa solutioneze cauze privind conflictele de munca.

Asfel, incepand cu decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 si decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea Constitutionala a constatat ca este neintemeiata critica de neconstitutionalitate a dispozuitiilor legale privind diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar.

Intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume dreptul la munca, se constata ca diminuarea sa se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca. O atare masura se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie.

De asemenea, solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii de „securitate nationala" din textul art. 53, ci si alte aspecte din viata statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.

Curtea Constitutionala a constatat ca in expunerea de motive a legii criticate se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, „activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. [...] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial". „Din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie-10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. [...] De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata".

In consecinta, Curtea Constitutionala a constatat ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul este indrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.

Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea Constitutionala a retinut ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului. Masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod. Legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observa, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.

In acest sens, Curtea Constitutionala a constatat ca masura criticata are o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului ca art. 17 alin. (2) din lege acorda o posibilitate nelimitata Guvernului sau Parlamentului de a aplica, dupa data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constata ca aceasta critica nu este reala, intrucat astfel cum rezulta din textul de lege mentionat, incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata. Este o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrangerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art. 53 din Constitutie.

           

La randul sau, Inalta Curte de Casatie si Justitie  prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 pronuntata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii, a admis recursurile in interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava in sensul ca a stabilit ca dispozitiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile ulterioare, si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizatiei de concediu de odihna aferente anului scolar 2009-2010, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

In motivare, s-a aratat ca prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se realizeaza incalcarea dreptului de proprietate, prevazut de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Astfel, la data adoptarii Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamantii nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", in sensul instrumentului international anterior aratat, adica in legatura cu dreptul la indemnizatia de concediu intr-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate dupa momentul intrarii in vigoare a legii, mai precis dupa data de 3 iulie 2010.

Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie reglementeaza trei reguli de baza, si anume: a) principiul respectarii proprietatii; b) privarea de proprietate in interes public si conditiile in care aceasta poate fi facuta; si c) controlul folosintei bunurilor.

Cu privire la prima regula enuntata anterior trebuie analizat daca la data adoptarii Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamantii erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun in sensul Conventiei in ceea ce priveste indemnizatia cuvenita pentru zilele de concediu efectuate dupa data de 3 iulie 2010.

In urma analizarii jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauza in care instanta europeana sa fi stabilit ca "salariul" pentru o perioada viitoare (prin asimilare, si indemnizatia de concediu) reprezinta un "bun".

Pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a retinut faptul ca Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar in privinta salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariati vizati de acest act normativ dupa data de 3 iulie 2010 si care, in mod evident, vor deveni exigibile dupa aceasta data, stiut fiind faptul ca drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe masura prestarii muncii in favoarea angajatorului.

De altfel, in jurisprudenta instantei de la Strasbourg in care a fost analizata problema acordarii drepturilor salariale au fost stabilite unele principii.

In hotararea din 19 aprilie 2007, pronuntata in cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat urmatoarele:  "Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anume cuantum [...]. O creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala, in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, daca are o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudenta bine stabilita a instantelor de judecata." (paragraful 94 din hotarare).

In hotararea din 8 noiembrie 2005, pronuntata in cauza Kechko c. Ucrainei, se precizeaza faptul ca: "[...] este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare. Totusi, daca printr-o dispozitie legala in vigoare se stabileste plata unor sporuri si conditiile pentru aceasta au fost indeplinite, autoritatile nu pot, in mod deliberat, sa amane plata lor, atata vreme cat dispozitiile legale sunt in vigoare." (paragraful 23 din hotarare). Totodata, se retine ca politica salariala a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natura salariala fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achita, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o larga latitudine, prin prisma Conventiei, de a stabili politica economica si sociala a tarii (hotararea din 21 februarie 1986, pronuntata in cauza James si altii c. Marii Britanii).

De asemenea, "speranta legitima", invocata de reclamanti, a fost retinuta de aceeasi Curte europeana ca reprezentand un "bun", in sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in special atunci cand in favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca dreptul la o creanta suficient de bine determinata impotriva statului pentru a fi exigibila (hotararea din 15 iunie 2010, pronuntata in cauza Muresanu c. Romaniei) sau atunci cand, din cauza frecventelor modificari legislative, in special prin interventia Guvernului prin ordonante succesive, s-a cautat sa se contracareze masurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (in acest sens, a se vedea si hotararea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronuntata in cauza Strain si altii c. Romaniei; hotararea din 1 decembrie 2005, pronuntata in cauza Paduraru c. Romaniei; hotararea din 20 iulie 2006, pronuntata in cauza Radu c. Romaniei).

Pe de alta parte, chiar daca s-ar considera ca reclamantii ar avea un "bun" in sensul Conventiei, se apreciaza ca ingerinta statului asupra bunului acestora este conforma celei de-a doua reguli statuate in art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana a drepturilor omului.

In analiza respectarii regulii anterior amintite se retine ca in astfel de cauze ingerinta statului nu este de tipul "privarii de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, hotararea din 2 februarie 2010, pronuntata in cauza Aizpurua Ortiz si altii c. Spaniei). Curtea nu analizeaza situatia reducerii pensiilor sau salariilor ca si cum ingerinta ar fi o "privare de proprietate". In consecinta, lipsa despagubirii pentru ingerinta nu conduce, ex ipso, la incalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului.

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se statueaza faptul ca statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea mai constata ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei. (hotararea din 8 decembrie 2009, pronuntata in cauza Wieczorek c. Poloniei, paragraful 59; Hotararea din 19 decembrie 1989, pronuntata in cauza Mellacher si altii c. Austriei, paragraful 53).

Avand in vedere ca nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu poate consta, in principal si exclusiv, in verificarea acordarii de catre stat a unei despagubiri adecvate, ci se va analiza in concret in ce masura angajatul in sistemul public a fost lipsit in totalitate de salariu (hotararea din 12 octombrie 2004, pronuntata in cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, paragraful 39), functionarul si familia sa au fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta (hotararea din 20 iunie 2002, pronuntata in cauza Azinas c. Ciprului, paragraful 44) sau daca masura este discriminatorie (hotararea pronuntata in cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, paragraful 39).

Privita prin prisma acestor principii, se apreciaza ca ingerinta statului este proportionala in raport cu interesele particulare afectate.

In plus, conform instrumentului european aflat in discutie, ingerinta statului asupra "proprietatii" reclamantilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte principale: a) sa fie prevazuta de lege; b) sa fie justificata de un interes public; c) sa existe o proportionalitate a masurii cu situatia care a determinat-o.

Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cere ca ingerinta autoritatii publice in dreptul de proprietate asupra bunurilor sa fie legala.

In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a retinut ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului / indemnizatiei / soldei este prevazuta in Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, act normativ care contine prevederi suficient de clare, precise si accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la scopul ingerintei, masura diminuarii cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei este justificata de un interes public ("utilitatea publica"), astfel cum rezulta din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, si din deciziile Curtii Constitutionale nr. 872/2010 si nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare in contextul crizei economice mondiale.

Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, se apreciaza ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflecta in structura art. 1 din Protocolul nr. 1 in totalitate, asadar si in cea de a doua teza care trebuie coroborata cu principiul consacrat de prima. In special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat de orice masura care priveaza o persoana (hotararea din 20 noiembrie 1955, pronuntata in cauza Pressos Compania Naviera - S.A. si altii c. Belgiei).

Pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, in special, daca nu obliga reclamantii sa suporte o sarcina disproportionata trebuie sa se ia in considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala. In aceasta privinta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat deja ca fara plata unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, in mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata in domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in imprejurari exceptionale (cauza Sfintele Manastiri c. Greciei din 9 decembrie 1994; cauza Ex-regele Greciei si altii c. Greciei, cererea nr. 25.701/1994; hotararea din 22 iunie 2004, pronuntata in cauza Broniowski c. Poloniei).

In caz contrar, dupa cum s-a pronuntat deja Curtea Europeana a Drepturilor Omului, daca o reforma radicala a sistemului politic si economic al unei tari sau situatia sa financiara poate justifica, in principiu, limitari drastice ale despagubirilor, atare circumstante nu pot fi formulate in detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Conventie, cum ar fi principiul legalitatii si cel al autoritatii si efectivitatii puterii judecatoresti (cauza Broniowski, citata anterior). Cu atat mai mult, absenta totala a despagubirilor nu se poate justifica nici macar in context exceptional, in prezenta unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Conventie (cauza Strain si altii c. Romaniei).

In alta ordine de idei, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a retinut faptul ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% este incidenta tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod.

Ca atare, se considera ca prin masurile dispuse prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Conventie (cum sunt nediscriminarea sau preeminenta dreptului).

In cauza de fata, in raport cu modul de constituire a indemnizatiei de concediu, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii nu a putut aprecia ca reclamantii detineau un "bun", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului, cu privire la o indemnizatie de concediu intr-un cuantum nediminuat.


In plan intern, practica neunitara a instantelor judecatoresti a determinat si unele confuzii intre instrumentul oferit de art. 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene si alte sisteme supranationale (inclusiv acel al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale).

Astfel, Tribunalul Dambovita a sesizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza Cozman (C-462/11), intreband daca ”Articolul 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului trebuie interpretat in sensul ca permite reducerea salariilor personalului platit din fonduri publice cu 25%, conform articolului 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar? In caz afirmativ, dreptul asupra salariului este un drept absolut, fara posibilitatea statului de a aduce anumite limitari acestui drept?”

In plus, Tribunalul Alba a trimis o alta intrebare preliminara, in cauza Corpul National al Politistilor (C-434/11), respectiv daca ”prevederile art. 17 alin. 1, art. 20 si art. 21 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate in sensul ca se opun unor reduceri salariale precum cele operate de Statul roman prin Legea nr. 118/2010 si Legea nr. 285/2010?”

Reamintind faptul ca Uniunea Europeana vizeaza cooperarea economica, sociala si politica intre tarile membre iar corpul legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare alcatuiesc dreptul Uniunii Europene, interpretarea oficiala a tratatelor asigurand-o Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxembourg, in vreme ce Consiliul Europei are ca scop protejarea drepturilor omului, a libertatilor fundamentale si a statului de drept, iar principalul document este Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in vigoare din septembrie 1953, vom puncta un aspect corelativ, in masura a preintampina unele solutii eronate.

Potrivit art. 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, „(1) Dispozitiile prezentei carte se adreseaza institutiilor, organelor, oficiilor si agentiilor Uniunii, [...] precum si statelor membre numai in cazul in care acestea pun in aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respecta drepturile si principiile si promoveaza aplicarea lor in conformitate cu atributiile pe care le au in acest sens si cu respectarea limitelor competentelor conferite Uniunii de tratate. (2) Prezenta carta nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii in afara competentelor Uniunii, nu creeaza nicio competenta sau sarcina noua pentru Uniune si nu modifica competentele si sarcinile stabilite de tratate”.

Ca atare, statele membre sunt obligate sa aplice dispozitiile Cartei, doar atunci cand pun in aplicare dreptul Uniunii Europene, iar nu pentru situatii pur interne, cum ar fi si salarizarea functionarilor publici sau a celorlalti angajati ai institutiilor publice ori acordarea de despagubiri fostilor detinuti politici si succesorilor acestora.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu poate sa ofere, intr-o cerere pentru pronuntarea unei hotarari preliminare, indrumari in privinta interpretarii necesare pentru ca instanta nationala sa stabileasca daca legislatia nationala este sau nu conforma cu drepturile fundamentale a caror respectare este asigurata de Curte, inclusiv cele care rezulta din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (hotararea din 29 mai 1997, cauza C-299/95, Kremzow/Republik Österreich, ordonanta Curtii din 3 octombrie 2008, cauza C-287/08, Crocefissa Savia si altii).

Autor: Dragos Calin
Data aparitiei: 06 Februarie 2012
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!
Votati articolul "Decizii CEDO: Reducerea salariilor cu 25% prin Legea nr. 118/2010 este compatibila cu art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
©2020 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016