Domeniile de aplicare a medierii in conflictele transfrontaliere sunt variate, Uniunea Europeana promovand in mod activ medierea ca si modalitate de rezolvare a acestor tipuri de dispute. Aceasta se adreseaza persoanelor fizice si juridice care doresc sa se implice in mod proactiv in rezolvarea propriilor dispute apeland la serviciile unui specialist calificat sa conduca procesul de mediere.
Tipuri de mediere transfrontaliera in materie civila, lato sensu. Medierea in disputele transfrontaliere nu poate fi restransa doar la anumite domenii sau situatii, aceasta putandu-se folosi de fiecare data cand partile interesate au capacitatea de a dispune cu privire la drepturile care fac obiectul medierii in acel caz.
Medierea in aceste cazuri este o procedura voluntara. Partile pot sa isi organizeze medierea asa cum se simt confortabil, stabilind propriile reguli si avand posibilitatea de a o intrerupe in orice moment.
De mentionat este faptul ca medierea a luat nastere ca o alternativa la sistemul juridic si ca nu este o componenta a sa. Solutia obtinuta prin mediere nu este o solutie inferioara solutiei pronuntata de instanta de judecata. Dar aceasta trebuie sa respecte legislatia in vigoare si sa nu incalce morala.
Pot folosi
medierea transfrontaliera atat persoanele fizice, cat si cele juridice, de drept privat sau public. Obiectul medierii transfrontaliere poate viza malpraxisul, domeniul asigurarilor, al contractelor de munca sau orice alt domeniu. Medierea transfrontaliera poate sa se desfasoare si on-line prin folosirea tehnologiilor moderne de comunicare in procesul de mediere, cu respectarea regulilor si principiilor folosite intr-o procedura obisnuita. Co-medierea (prezenta a doi sau mai multi mediatori) este posibila in cazul medierii disputelor transfrontaliere.
In mod uzual este o
procedura voluntara, informala in care partile au posibilitatea de a-si stabili cadrul de desfasurare in acord cu nevoile si interesele lor, putand renunta oricand la medierile initiate.
Diferenta dintre medierea transfrontaliera si cea nationala este data de prezenta, respectiv absenta elementului de extraneitate. In rest, procedura este similara, cu anumite particularitati generate de
un cadru legislativ diferit.
Analizand mecanismele internationale care trateaza medierea, putem sa ne referim la urmatoarele tipuri de
mediere transfrontaliera in materie civila, lato sensu:
• Medierea transfrontaliera in materie civila si comerciala
• Medierea transfrontaliera in materie de familie
• Medierea transfrontaliera in materia protectiei consumatorilor
• Medierea transfrontaliera in materie penala
Medierea transfrontaliera in materie civila si comerciala este tratata de Directiva 2008/52/CE. Aceasta se aplica procedurilor in care partile unui litigiu transfrontalier depun eforturi pentru a ajunge la un acord amiabil, cu sprijinul unui mediator. Sunt exceptate de la folosirea medierii in materie civila si comerciala cazurile privitoare la negocierile precontractuale, procedurile cvasi-judiciare, anumite
sisteme de conciliere judiciara, sisteme de solutionare a plangerii consumatorilor, arbitrajul, deciziile expertilor si procedurile in cadrul carora persoanele sau organele care conduc procedura emit o recomandare oficiala, obligatorie sau nu, medierea putand fi aplicata in orice alta situatie.
Principalul izvor al medierii in conflicte transfrontaliere este Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala,
legislatie-cadru pregatita inca din anul 2002 ca urmare a consultarii statelor membre. Cartea Verde cu privire la ADR din 2002 isi propunea in viitor crearea unui mediu juridic previzibil, propice incurajarii recurgerii la mediere.
Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din data de 21 mai 2008 cu privire la anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala isi propune sa incurajeze un alt tip de justitie, prin simplificarea accesului la modalitatile de solutionare a litigiilor.
Directiva prevede ca nimic nu impiedica statele membre sa aplice prevederile sale si in procedurile interne de mediere desi aceasta este dedicata in special litigiilor transfrontaliere. Se recomanda
in textul directivei introducerea in legislatia statelor nationale a unor prevederi cadru care sa cuprinda si aspecte ale procedurii civile.
Rolul Directivei nu este acela de a modifica legislatii nationale in domeniu atunci cand acestea prevad un cadru reglementat cu dispozitii peste cele prevazute in directiva (recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sanctiuni). Nici sistemele de autoreglementare in domeniul medierii nu trebuie sa sufere modificari cu privire la aspecte nereglementate in prezenta directiva. Legislatiile nationale in domeniu nu vor cuprinde prevederi care ingradesc liberul acces la justitie. Esenta directivei consta in asigurarea unei relatii armonioase intre mediere si procedurile judiciare.
Directiva este dedicata solutionarii acelor litigii care au la baza drepturi cu privire la care partile pot dispune si pot incheia in mod valabil acorduri de mediere privitoare la ele.
Medierea transfrontaliera este definita ca fiind un proces structurat in care partile unui litigiu incearca din proprie vointa sa ajunga la un acord amiabil, cu existenta unui mediator calificat, apt sa conduca
procesul de mediere. Aceasta exclude demersurile instantei de a solutiona litigiul pe parcursul procedurilor judiciare. Referindu-se doar la partile unui litigiu, reglementarea ia in calcul doar conflictele
si disputele deduse judecatii. Mediatorul este la randul sau definit ca fiind un tert capabil sa conduca procesul de mediere intr-o maniera eficace, impartiala si competenta.
Desi prevederile sunt vagi atat cu privire la medierea transfontaliera cat si cu privire la notiunea de mediator, cateva aspecte se fac remarcate:
• Medierea transfrontaliera este un proces structurat
• Este un proces voluntar
• Se refera la litigii aflate pe rolul instantelor dar nu exclude medierea disputelor nededuse judecatii
• Mediatorul este o persoana competenta si impartiala Articolul nr. 4 din Directiva insista pe asigurarea calitatii medierii:
• Stabilirea unor mecanisme de control in statele membre a calitatii serviciului de mediere
• Adoptarea unor coduri nationale de conduita a mediatorilor
• Incurajarea formarii initiale si continue a mediatorilor
Recurgerea la mediere in cazul conflictelor transfrontaliere civile sau comerciale este la randul ei detaliata:
• Instantele pot invita partile in anumite situatii sa recurga la mediere pentru solutionarea litigiului
• Instantele pot invita partile sa participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere (daca aceste sesiuni sunt organizate si usor accesibile)
• Legislatia nationala poate sa prevada obligativitatea recurgerii la mediere
• Legislatia nationala poate cuprinde stimulente sau sanctiuni pentru folosirea sau nefolosirea medierii
• Legislatiile nationale privitoare la mediere nu vor ingradi dreptul partilor de a avea liber acces la justitie
O alta preocupare a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene manifestata in directiva este cea privitoare la confidentialitatea medierii in litigiile transfrontaliere. Astfel:
• Medierea se va desfasura intr-un mod care respecta confidentialitatea
• Partile care participa la mediere pot decide contrariul, avand posibilitatea de a conveni daca si in ce conditii vor face publice detaliile intelegerii la care au ajuns in urma procesului de mediere
• Mediatorii si celelalte parti implicate in procedura medierii nu pot folosi informatiile colectate in mediere in cursul procedurilor judiciare sau arbitrale, obligatie valabila fara a avea o
limita in timp
• Exista cateva exceptii:
- considerente imperioase de ordine publica (asigurarea protectiei interesului superior al copilului sau impiedicarea vatamarii integritatii fizice sau psihice a unei persoane)
- divulgarea continutului acordului este necesara in vederea punerii in aplicare sau executarii acestuia
Efectele medierii asupra termenelor de decadere si prescriptive prezinta interes din perspectivele Directivei. Astfel, folosirea medierii ca si mod de solutionare a litigiilor nu va impiedica partile sa initieze ulterior o
procedura judiciara sau arbitrala. De aceea, pe perioada desfasurarii medierii, curgerea termenelor de prescriptie sau decadere vor fi suspendate.
Medierea in intelesul Directivei este organizata cu respectarea urmatoarelor principii:
• Poate fi apanajul sistemului public sau privat
• Poate avea loc in cadrul procedurii judiciare sau in afara ei
• Folosirea medierii nu ingradeste accesul la justitie
• Se va asigura un echilibru intre durata procedurilor necesare pentru a se adresa justitiei si promovarea procedurilor de mediere
• Procedurile de mediere vor fi rapide si usor accesibile
• Se vor evita intarzierile inutile si recurgerea la mediere ca tactica de intarziere
• Se va folosi medierea preponderent in situatiile in care procedura judiciara antreneaza costuri ridicate sau atunci cand devine o procedura de un formalism excesiv
• Medierea va avea in prim plan mentinerea dialogului si a relatiilor dintre parti
• Statele sunt incurajate sa creeze sisteme de mediere gratuita in tot sau in parte
• Statele sunt incurajate sa acorde asistenta judiciara mai ales in cazurile in care interesele unor parti necesita o protectie speciala
• Costurile medierii vor trebui sa fie rezonabile
• Costurile medierii vor tine cont de volumul de munca efectiva depus de mediator si nu de alte criterii
Se vor lua masurile necesare in vederea selectiei, responsabilizarii, formarii si calificarii mediatorilor inclusiv a celor implicati in medieri internationale. Se recomanda ca la finalul medierii sa existe un
document scris care sa priveasca obiectul, intinderea si solutia intelegerii.
Mediatorii vor informa partile in legatura cu efectele juridice ale acordului lor precum si cu privire la modalitatile sale de executare, aceste acorduri fiind important sa nu contravina ordinii publice.
Informatiile cu privire la mediere care vor fi furnizate de state vor cuprinde:
• Cel putin o informare generala asupra medierii
• Informatii detaliate asupra medierii in materie civila, inclusiv cu privire la costuri si eficienta medierii
• Se vor creea centre regionale si/sau locale de informare
• Se va face o informare speciala pentru profesionistii implicati in functionarea justitiei
De asemenea, statele ar trebui sa creeze mecanisme care sa permita utilizarea medierii pentru a rezolva problema cu elemente de extraneitate si sa promoveze colaborarea intre serviciile interesate de
mediere in materie civila in scopul recurgerii la medierea internationala.
i. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 (Regulamentul „Bruxelles I”) privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala
prevede normele pe baza carora se stabileste care instante sunt competente sa judece o anumita cauza transfrontaliera, regula obisnuita fiind aceea ca instantele din statul membru in care isi are resedinta paratul sau in care se afla sediul societatii impotriva careia a fost formulata actiunea sunt cele competente (cu anumite exceptii).
Cunoasterea Regulamentului poate usura actiunile de punere in executare a unor acorduri de mediere in domeniul transfrontalier.
ii. Conform Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creantele necontestate, titlul executoriu european este un certificat care insoteste o hotarare judecatoreasca nationala, o tranzactie judiciara sau un act autentic, permitand executarea acestora intr-un alt stat membru. Aceste prevederi sunt important de cunoscut de practicieni si public in cazurile in care se doreste punerea in executare a acordurilor rezultate din mediere, in situatiile prevazute de Directiva 2008/52/CE.
Directiva 2008/52/CE prevede ca partea care a participat la o mediere finalizata cu un acord scris de mediere, cu consimtamantul expres al celeilalte parti, are posibilitatea de a solicita ca acesta sa
dobandeasca caracter executoriu. Cele inserate in acord, in conditiile de mai sus, dobandesc forta executorie in afara situatiilor in care continutul acordului intra in contradictie cu dreptul statului membru
sau in cazul in care dreptul statului in care este facuta solicitarea nu prevede posibilitatea ca acesta sa aiba caracter executoriu.
Modalitatile prin care continutul acordului rezultat in urma medierii poate dobandi caracter executoriu sunt:
• Pronuntarea unei hotarari judecatoresti in acest sens
• Emiterea unei decizii de catre o autoritate competenta
• Transformarea in act autentic
Pentru incurajarea acestor pasi, statele membre sunt obligate sa comunice Comisiei Europene denumirile instantelor judecatoresti sau a altor autoritati competente a primi cereri de acest tip.
iii. Recomandarea Comitetului Ministrilor nr. (2002) 10 privind medierea in materie civila adoptata de Comitetul Ministrilor in 18 septembrie 2002, la a 808-a reunire a delegatiei ministrilor In sensul Recomandarii, medierea este definita ca fiind o procedura prin care partile isi negociaza problemele litigioase in vederea ajungerii la un acord, fiind asistate de unul sau mai multi mediatori.
Domeniul sau de aplicare se refera la toate materiile din domeniul civil incluzand dreptul comercial, dreptul consumatorului si dreptul muncii fara a se referi insa la dreptul administrativ sau penal.
Vom reveni cu detalii privind
Medierea transfrontaliera in materie de familie, in materia protectiei consumatorilor si in materie penala
Cuprinsul integral al
Ghidului privind medierea tranfrontaliera
