Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Noul Cod de procedura Civila: Proba cu inscrisuri

In aceasta materie, un important element de noutate este reprezentat de evocarea in Noul Cod de procedura civila a inscrisurilor pe suport informatic si a celor in format electronic. Reglementarea de detaliu a acestora este insa asigurata de Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica1, lege la care se face trimitere si in cuprinsul art. 267 NCPC, referitor la rolul semnaturii intr-un inscris.

Potrivit art. 4 al legii, inscrisul in forma electronica reprezinta o „colectie de date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”, iar semnatura electronica reprezinta „date in forma electronica, care sunt atasate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare”.

In ce priveste forta probanta a unor asemenea inscrisuri, legea prevede ca inscrisul in forma electronica ce are asociata sau incorporata o semnatura electronica certificata este asimilat inscrisului sub semnatura privata, iar daca acesta este recunoscut de cel caruia i se opune, produce aceleasi efecte ca un inscris autentic.

Putem anticipa ca cele care vor domina si in perioada urmatoare in activitatea de judecata vor fi inscrisurile sub semnatura privata, care isi pastreaza caracteristicile cunoscute in prezent. Se mentin, astfel, formalitatea multiplului exemplar, mentiunea „bun si aprobat”, dispozitiile referitoare la data certa, cele referitoare la registrele si hartiile domestice. In timp, vom inregistra insa o utilizare tot mai ridicata a inscrisurilor in forma electronica, astfel ca va trebui, si noi, sa ne dezvoltam competentele in acest domeniu.

Inscrisurile autentice isi vor pastra regimul deja cunoscut, Noul Cod de procedura civila neoferind elemente de noutate semnificative.

Cu caracter de noutate, in Noul Cod de procedura civila sunt dedicate cateva articole unor inscrisuri cu privire la care nu au existat pana in prezent dispozitii exprese, desi in doctrina si in jurisprudenta ele erau acceptate ca atare.

Astfel, art. 289-291 reglementeaza regimul zis al altor inscrisuri, dupa cum urmeaza: art. 289 asimileaza inscrisurilor sub semnatura privata, daca legea nu prevede altfel, contractele incheiate pe formulare tipizate, standardizate ori incorporand conditii generale tip, biletele, tichetele si alte asemenea documente, precum si telexul si telegrama ale caror originale, depuse la oficiul postal, au fost semnate de expeditor.

Articolul 290 prevede ca planurile, schitele, hartiile, fotografiile si orice alte documente anexate au aceeasi putere doveditoare ca si inscrisurile la care sunt alaturate, daca au legatura directa cu inscrisul si poarta semnatura persoanei care l-a intocmit. In sfarsit, art. 291 reglementeaza regimul modificarilor operate asupra unui astfel de inscris, statuand ca acestea vor fi luate in considerare numai daca au fost constatate sub semnatura de persoana de la care emana inscrisul modificat.

Administrarea probei cu inscrisuri se face la fel ca si pana in prezent, sub acest aspect neexistand modificari esentiale. Vechile dispozitii se mentin si in ce priveste procedura verificarii de scripte.

----------
1 Publicata in M. Of. nr. 429/31.07.2001.

Procedura in fata primei instante: probele* - judecator Valentin MITEA
Sursa INM Rezumat al transcriptului conferintelor tinute in Aula INM in 2012.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 20 Martie 2013
Votati articolul "Noul Cod de procedura Civila: Proba cu inscrisuri":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016