Potrivit art. 309 NCPC, care preia aproape integral prevederile vechiului Cod civil, proba cu martori este admisibila in toate cazurile in care legea nu dispune altfel, ea fiind, asadar, o proba de utilizare generala. Alineatul al doilea si urmatoarele ale aceluiasi articol prevad, insa, unele situatii in care se deroga de la regula statuata de alin. (1).
Putem remarca, astfel, ca nu va fi primita proba cu martori pentru a dovedi un act juridic al carui obiect are o valoare mai mare de 250 lei [alin. (2)], cand forma scrisa este ceruta ad validitatem [alin. (3)], cand forma scrisa este ceruta ad probationem, in acest din urma caz existand insa unele exceptii prevazute la art. 309 alin. (4) NCPC, impotriva sau peste ceea ce cuprinde un inscris si nici pentru a dovedi ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in urma intocmirii lui, chiar daca legea nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu exceptia situatiilor prevazute la alin. (4).
In ce priveste administrarea probei cu martori, nu intervin modificari substantiale, insa noua reglementare face o serie de precizari bine venite. Astfel, dupa ce se prevede ca ascultarea martorilor are loc dupa incuviintarea probei si citarea lor, art. 312 statueaza ca
ascultarea martorilor este permisa chiar la termenul la care proba a fost incuviintata si, de asemenea, ca la termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii, chiar daca acestia nu au fost citati. Alineatul (3) al aceluiasi articol prevede, foarte util, ca daca partea care s-a obligat sa prezinte martorul la termenul de judecata fara a fi citat, nu-si indeplineste obligatia, instanta va dispune citarea martorului pentru noul termen.
Aceasta din urma dispozitie legala transeaza o situatie care pana in prezent a dat nastere unor solutii diferite, unele instante sanctionand partea care nu si-a indeplinit obligatia, din motive imputabile ei, cu decaderea din dreptul de a mai administra proba cu martori ce fusese incuviintata, in timp ce alte instante, considerand proba castigata cauzei, preferau sa dispuna citarea martorilor pentru urmatorul termen. Aceasta din urma solutie a fost, pe buna dreptate, transpusa in Noul Cod de procedura civila, caci probele, odata incuviintate, apartin cauzei si contribuie la aflarea adevarului.
Unele modificari apar si in ceea ce priveste sfera persoanelor care nu pot fi ascultate ca martori in procesul civil. Se mentin categoriile aratate in art. 189 CPC 1865, dar se adauga alte cateva: logodnicul ori concubinul [art. 315 alin. (1) pct. 2] si cei aflati in dusmanie sau in legaturi de interese cu vreuna dintre parti [art. 315 alin. (1) pct. 3].
Dovada existentei relatiilor de concubinaj dintre parte si persoana chemata ca martor se va putea face prin orice mijloc de proba, fiind vorba despre o situatie de fapt. Aceeasi este situatia si cu privire la dovedirea relatiilor de dusmanie sau a legaturii de interese, acestea reprezentand, si ele, tot situatii de fapt.
Articolul 324 NCPC contine, si el, o prevedere inexistenta anterior, referindu-se la modul in care judecatorul urmeaza sa aprecieze proba cu martori, statuand ca acesta va tine seama de sinceritatea martorilor si de imprejurarile in care acestia au luat cunostinta de faptele relatate.
Articolul 326 NCPC, avand ca nota marginala ”drepturile banesti ale martorului”, aduce o completare la prevederile art. 200 CPC 1865, dispunand ca martorului care provine dintr-o alta localitate i se cuvine nu doar rambursarea cheltuielilor de transport, ci si a celor de cazare si masa. Acest text de lege trebuie insa interpretat cu prudenta, evitandu-se unele abuzuri ale martorilor care ar solicita nejustificat cheltuieli de cazare si masa, atunci cand distanta dintre localitatea de sediu al instantei si localitatea in care martorul domiciliaza ar fi mica sau foarte mica, neimpunand cazare.
Totodata, pentru a stabili sumele ce i se cuvin martorului pentru timpul in care a lipsit de la locul de munca, instanta se va raporta la indemnizatia acestuia, iar in cazul in care cuantumul acesteia nu poate fi determinat cu exactitate sau daca martorul nu lucreaza, instanta va aprecia in concret, de la caz la caz.
Drepturile banesti astfel stabilite se asigura, potrivit alin. (2) al art. 326 NCPC, de partea care a propus martorul si sunt constatate, la cerere, de catre instanta, prin incheiere executorie.
Prelegere sustinuta de dl. judecator Valentin MITEA
Sursa
INM Rezumat al transcriptului conferintelor tinute in Aula INM
