Prezumtii. Lipsa de fundament. Afirmatii nedovedite. Lipsa conditiilor raspunderii civile.

Prezumtii. Lipsa de fundament. Afirmatii nedovedite. Lipsa conditiilor raspunderii civile. (I.C.C.J. , Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1604 din 21 februarie 2007)
 
Cuprins pe materii: Drept civil. Prezumtii. Lipsa de fundament. Afirmatii nedovedite. Lipsa conditiilor raspunderii civile.
 
Indice alfabetic:

- Prezumtii.
- Lipsa de fundament.
- Codul civil : art. 1199, 1203
 

Potrivit dispozitiilor art. 1199 Cod civil , prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. 

In speta, instanta de apel s-a intemeiat in mod nelegal pe prezumtii „fara greutate si puterea de a naste probabilitatea”. Totodata , instanta nu a pornit, asa cum impune textul de lege, de la fapte cunoscute (bazate pe probe directe), care sa induca existenta faptului vecin si conex cu cel generator de drepturi, ci a pornit tot de la presupuneri, de la afirmatii nedovedite ale reclamantului, care nu puteau conduce la prezumtii.

In conditiile in care reclamantul nu a facut dovada ca a fost detinut in celula alaturi de persoane anchetate anterior de acesta, prezumtia in legatura cu presiunea psihica la care acesta a fost supus, este nejustificata.

Tot astfel, in conditiile in care nu a rezultat ca interventia chirurgicala a fost determinata de arestul preventiv (producandu-se la distanta mare in timp si in legatura cu un alt eveniment), prezumtia suferintelor fizice si morale determinate de aceasta interventie, pusa in legatura cu starea de arest, este lipsita de fundament.
 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a Civila, reclamantul V. N. a chemat in judecata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea acestuia la plata sumelor de 867.470.741 lei reprezentand daune morale si la 15.000.000.000 lei cu titlu de daune materiale, pentru arestarea sa pe nedrept pe perioada 26.07.2001-23.08.2001 si de asemenea pentru perioada cuprinsa intre 2001 – pana la 15 noiembrie 2004, data cand a fost achitat pentru infractiunea de luare de mita (intrucat fapta nu a fost savarsita de catre reclamant).

Prin sentinta nr. 1515 din 28 decembrie 2005 Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila a admis, in parte, actiunea si a obligat paratul la 1 miliard lei cu titlu de daune morale catre reclamant, respingand ca neintemeiat capatul de cerere privind obligarea paratului la daune materiale.

Prima instanta a retinut ca, desi reclamantul a cerut daune morale in cuantum de 15 miliarde lei, prin probele administrate in cauza, acesta nu a demonstrat prejudiciul (dimensiunea suferintelor sale) in asa fel incat sa se justifice suma pretinsa, ca reparatie, cu acest titlu.

Sub aspectul prejudiciului moral, probele administrate au relevat imprejurari legate de implicatiile morale pe care perioada arestarii le-a avut asupra reclamantului, respectiv, asupra statutului social determinat de functia de ofiter de politie in cadrul D.G.P. – Municipiul Bucuresti; de implicatiile pe plan afectiv legate de situatia medicala creata membrilor familiei sale de arestarea sa pe nedrept,  de situatia la invatatura (in acea perioada reclamantul fiind student).

S-a retinut de asemenea, ca prejudiciul moral a fost determinat de incalcarea unui drept fundamental prevazut de Constitutie si anume, dreptul la libertate de care reclamantul a fost privat in mod abuziv pe o perioada de 26 zile.
Toate aceste aspecte au condus instanta la concluzia ca daunele morale solicitate pot fi acordate in limita sumei de 1 miliard lei.

In privinta daunelor materiale, s-a apreciat ca acestea nu au fost dovedite, in conditiile in care nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre prejudiciul material invocat si imprejurarea arestarii preventive si ulterior, a condamnarii reclamantului.

Astfel, faptul ca la dosar au fost depuse acte ce atesta plata cotelor de intretinere, a posturilor telefonice sau a combustibilului pentru autoturismul proprietate personala, nu demonstreaza existenta vreunei legaturi de cauzalitate intre plata acestor sume si masura arestarii pe nedrept.

De asemenea, nu s-au depus acte din care sa rezulte – asa cum s-a pretins – deteriorarea situatiei materiale a reclamantului, ca urmare a masurilor luate impotriva acestuia la locul de munca (respectiv, suspendarea din functie si ulterior, trecerea acestuia in rezerva in mod abuziv).

Nici imprejurarea ca reclamantul a suferit o interventie chirurgicala, platita din banii personali, nu a putut fi luata in considerare ca justificand pretentiile materiale cata vreme potrivit actelor medicale depuse la dosar a rezultat ca aceasta a avut loc ulterior achitarii sale si nu s-a facut dovada legaturii de cauzalitate pe care o presupune angajarea raspunderii delictuale.

Impotriva sentintei au declarat apel M.F.P. si reclamantul V. N.

1. In apelul sau, reclamantul a criticat solutia primei instante pentru respingerea pretentiilor sale privind daunele materiale, aratand ca a facut dovada legaturii de cauzalitate pe care o presupun dispozitiile art. 998-999 Cod civil si in plus, desi a solicitat instantei de judecata efectuarea unei adrese la Directia de Politie a Municipiului Bucuresti, pentru a confirma faptul ca a fost suspendat din functie si apoi trecut in rezerva in mod abuziv, instanta a refuzat emiterea adresei.

A mai sustinut ca a fost apreciat gresit cuantumul daunelor morale, aratandu-se ca suma de 1 miliard lei vechi nu acopera in totalitate prejudiciile morale suferite prin privarea de liberate in mod abuziv; ca, desi perioada de arest a fost de 26 zile, presiunile psihice au fost foarte mari, datorita faptului ca reclamantul a fost incarcerat in aceeasi celula cu peroane pe care le arestase anterior.

2. M. F. P. a criticat sentinta sub aspectul acordarii daunelor morale.

In ce priveste cuantumul acestora, s-a aratat ca oricum, nu este justificat si nici argumentat in mod corespunzator de catre instanta de fond.

In cauza, nu a fost administrata decat proba cu inscrisuri si cu un singur martor si, asa cum retine chiar instanta in considerentele hotararii atacate, „prin probele administrate, reclamantul nu a facut dovada legaturii de cauzalitate dintre prejudiciul  suferit si imprejurarea arestarii sale pe nedrept”.
           
Prin decizia nr.209 din 18 mai 2006 Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV a  Civila a respins, ca nefondat, apelul M. F. P. si a admis apelul declarat de reclamant, schimband in parte sentinta, in sensul obligarii paratului la plata sumei de 3 miliarde lei (vechi), cu titlu de daune morale, catre reclamant. Au fost pastrate celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
           
In considerentele deciziei si in justificarea solutiei adoptate, s-a retinut caracterul nefondat al criticii cu privire la neacordarea daunelor materiale, in conditiile in care apelantul –reclamant nu a facut  dovada existentei unei cauzalitati intre prejudiciul pretins incercat si fapta, pentru a fi atrasa incidenta art.504 Cod procedura penala.
           
S-a apreciat ca inscrisurile depuse cu privire la plata cotelor de intretinere sau la plata combustibilului pentru autoturismul reclamantului reprezinta cheltuieli curente ale acestuia, care     n-au fost determinate de situatia arestarii.
           
Instanta de apel a gasit insa intemeiata critica reclamantului privitoare la cuantumul daunelor morale, fata de imprejurarea ca  s-a incalcat, prin lipsirea de libertate, un drept constitutional fundamental, fata de regimul de detentie aplicat si incarcerarea reclamantului alaturi de persoane pe care acesta le arestase anterior, in exercitarea atributiilor sale de serviciu, ceea ce a fost de natura sa creeze o presiune psihica puternica asupra acestuia.
           
In aceste conditii s-a prezumat ca, in urma arestarii preventive, sanatatea reclamantului s-a deteriorat si a determinat interventia chirurgicala, ceea ce a provocat de asemenea, suferinte fizice si morale.
           
Pentru aceleasi considerente care au condus la aprecierea apelului ca fondat, criticile M. F. P. vizand aspecte legate de acordarea daunelor morale, au fost apreciate neintemeiate si respinse in consecinta.
           
Impotriva deciziei au declarat recurs M.F.P. si Ministerul Public - Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
1. M. F. P. a sustinut ca indicarea, in mod generic, a dispozitiilor art. 504 Cod procedura penala, ca reprezentand temeiul juridic al actiuni reclamantului, constituie un text de lege insuficient, intrucat temeiul actiunii s-ar regasi in primul rand in dispozitiile art. 94-96 din Legea nr. 303/2004 (unde se precizeaza expres situatiile in care statul raspunde pentru erorile judiciare).
           
Aceasta precizare era importanta, pentru ca impunea solutia pe aspectul prescriptiei extinctive (avand in vedere termenul de 1 an reglementat de art. 96 alin. 8 din Legea nr. 303/2004), iar instanta era obligata, conform art. 129 alin. 4 Cod procedura civila sa o puna in dezbatere.
           
In ce priveste solutia pe fond, s-a aratat ca ea este nelegala, in conditiile in care motivarea acordarii daunelor morale s-a facut prin sustineri neconforme, incluzandu-se si elemente care nu au nici o legatura cu raspunderea statala obiectiva in materie.
           
Or, cata vreme nu s-a putut face dovada ca statul roman, prin reprezentantii sai implicati in actul de justitie, a determinat marginalizarea, neintegrarea sociala a reclamantului, rezultate slabe la invatatura ale acestuia, este evident ca lipsesc conditiile esentiale ale raspunderii civile in cauza.
           
Instanta nu a aratat in nici un fel modalitatea in care a realizat cuantificarea daunelor morale, fiind vorba doar de aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar.
2. In recursul exercitat de  Ministerul  Public, solutia a fost criticata prin aceea ca, intr-un prim argument al deciziei, rationamentul instantei s-a bazat exclusiv pe sustineri ale reclamantului – care desi a fost ofiter si a fost arestat 26 de zile in Arestul Inspectoratului General de Politie al Directiei Cercetari Penale, nu a prezentat nici o dovada in sensul ca a fost detinut alaturi de persoane anterior cercetate penal de catre reclamant.
           
Cel de-al doilea argument, in legatura cu starea sanatatii reclamantului, care s-ar fi deteriorat in urma arestarii preventive (si ar fi necesitat interventii chirurgicale) se bazeaza tot pe o prezumtie, eronata, a instantei – in conditiile in care a fost vorba de un accident de circulatie, ce s-a produs la 4 ani de la data punerii in libertate, neexistand nici o legatura de cauzalitate intre urmarile produse datorita accidentului si starea de arest a reclamantului.
           
Cu referire la cuantumul daunelor morale, s-a aratat ca acesta a fost supraevaluat, facand-se trimitere in acest sens la jurisprudenta CEDO, potrivit careia, in cauze privind incalcarea dreptului la libertate, la integritatea fizica si morala a persoanei si la demnitatea ei, a acordat daune morale de valoare mult mai mica – respectiv, 7000 euro (in cazul Barbu Anghelescu impotriva Romaniei) sau de 10.000 euro (cauza Bursuc impotriva Romaniei).
           
Prin intampinarea formulata, intimatul-reclamant a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, sustinand legalitatea solutiei pronuntate de instanta de apel.
           
Recursurile  sunt fondate , potrivit urmatoarelor considerente.
- Majorand cuantumul daunelor morale stabilite si acordate de prima instanta a fondului (de la 1 miliard la 3 miliarde lei), instanta de apel s-a intemeiat doar pe prezumtii retinute cu nesocotirea dispozitiilor art. 1203 Cod procedura civila.
Potrivit textului mentionat, „magistratul nu trebuie sa se pronunte decat intemeindu-se pe prezumtii, care sa aiba o greutate si puterea de a naste probabilitatea”.

Or, acest text de lege a fost ignorat intrucat in realitate, pentru a trage consecinte in legatura cu situatia reclamantului (situatie care ar fi reclamat un prejudiciu moral), instanta s-a bazat doar pe afirmatii ale reclamantului (faptul ca ar fi fost detinut in arest alaturi de persoane cercetate penal anterior de catre acesta) sau a retinut imprejurari care nu se aflau intr-o legatura de cauzalitate cu fapta ilicita pentru a angaja raspunderea civila.

Pe acest ultim aspect, instanta nu a aratat in ce ar fi constat relatia de cauzalitate intre interventia chirurgicala suferita de reclamant (ca urmare a unui accident de circulatie produs in anul 2004, la multa vreme dupa perioada arestarii preventive) si prejudiciul moral.

Prezumtia trasa in legatura cu deteriorarea starii de sanatate a reclamantului – dedusa din lipsirea acestuia de libertate – este lipsita de fundament in conditiile in care faptul cunoscut (arestul preventiv) nu permite consecinta in legatura cu o interventie chirurgicala ce isi are cauza intr-un eveniment ulterior.

Rezulta ca aceste argumente, care au justificat solutia instantei de apel cu referire la prezumtii, nesocotesc de fapt, acceptiunea pe care legea o acorda acestui mijloc de proba (prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut” – art. 1199 Cod civil).

Modificand decizia tribunalului si majorand cuantumul despagubirilor morale, instanta de apel s-a intemeiat in mod nelegal pe prezumtii „fara greutate si puterea de a naste probabilitatea”.

Instanta nu a pornit, asa cum impune textul de lege, de la fapte cunoscute (bazate pe probe directe), care sa induca existenta faptului vecin si conex cu cel generator de drepturi, ci a pornit tot de la presupuneri, de la afirmatii nedovedite ale reclamantului, care nu puteau conduce la prezumtii.

Astfel, in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada ca a fost detinut in celula alaturi de persoane anchetate anterior de acesta, prezumtia in legatura cu presiunea psihica la care acesta a fost supus, este nejustificata.

Tot astfel, in conditiile in care nu a rezultat ca interventia chirurgicala a fost determinata de arestul preventiv (producandu-se la distanta mare in timp si in legatura cu un alt eveniment), prezumtia suferintelor fizice si morale determinate de aceasta interventie, pusa in legatura cu starea de arest, este lipsita de fundament.

Aceste prezumtii aplicate in mod nelegal de catre instanta de apel impun concluzia caracterului nelegal al solutiei adoptate.

De asemenea, cu referire la jurisprudenta Curtii Europene – care este obligatorie in egala masura ca si normele Conventiei, intrucat alcatuiesc impreuna un bloc de conventionalitate -, urmeaza sa se constate ca regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie sa fie unele care sa asigure o satisfactie morala, pe baza unei aprecieri in echitate.
           
In acest sens, prin cele doua hotarari invocate in proces (cauza Anghelescu si cauza Bursuc contra Romaniei), au fost stabilite despagubiri morale de 10.000 euro si respectiv, 7000 euro, pentru incalcarea art. 3 din Conventie.
           
Raportat la imprejurarile spetei, o statuare in echitate, care sa asigure reparatia morala  (si nu una avand exclusiv scop patrimonial) impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despagubirilor stabilite in apel.
           
Potrivit considerentelor expuse, criticile aduse prin intermediul celor doua recursuri au fost gasite intemeiate numai sub aspectul intinderii prejudiciului.
In ce priveste temeiul juridic al actiunii si faptul ca acesta ar fi trebuit sa constea in dispozitiile art. 94-96 din Legea nr. 303/2002, critica pe acest aspect, a   M. F. P. este nefondata.

Astfel, potrivit principiului disponibilitatii, reclamantul este cel care investind instanta de judecata, precizeaza, ca element al cererii de chemare in judecata si cauza pretentiilor sale (motivele de fapt si de drept, conform art. 112 pct. 4 Cod procedura civila).

Or, reclamantul a indicat in drept dispozitiile art. 504 Cod procedura penala, motivele de fapt ale cererii permitand incadrarea pretentiilor in acest text de lege.
Instanta nu are posibilitatea – asa cum in mod gresit rezulta din motivele recursului M.F. – ca, in aplicarea dispozitiilor art. 129 alin. 4 Cod procedura civila  si in exercitarea rolului activ, sa schimbe cauza actiunii.
           
Fata de aceste considerente, recursurile au fost admise, decizia atacata a fost modificata in parte in sensul ca apelul declarat de reclamant impotriva sentintei Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a civila  a fost respins ca nefondat.