Art. 20 alin. (1) din Codul muncii , republicat, prevede ca in afara clauzelor prevazute la art. 17, intre parti pot fi negociate si cuprinse in contractul individual de munca si alte clauze specifice.
Alin. (2) din acelasi articol prevede ca sunt considerate clauze specifice, fara ca enumerarea sa fie limitativa:
a) clauza cu privire la formarea profesionala;
b) clauza de neconcurenta;
c) clauza de mobilitate;
d) clauza de confidentialitate.
Asadar, spre deosebire de clauzele esentiale care sunt obligatorii la incheierea contractului individual de munca stabilite in art. 17, cele prevazute in art. 20 nu au caracter imperativ, ci facultativ, putand fi inserate in contractul individual de munca al salariatului daca partile se inteleg in acest sens. Odata inserate in CIM, partile au obligatia respectarii lor.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Codul muncii , republicat, la incheierea contractului individual de munca sau pe parcursul executarii acestuia, partile pot negocia si cuprinde in contract o clauza de neconcurenta prin care salariatul sa fie obligat ca dupa incetarea contractului sa nu presteze, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau, in schimbul unei indemnizatii de neconcurenta lunare pe care angajatorul se obliga sa o plateasca pe toata perioada de neconcurenta.
Va recomandam
Agenda Cadrului Didactic 2025-2026
Achizitionati chiar acum Agenda Cadrului Didactic si va garantam ca nu va veti mai dezlipi de ea pe parcursul noului an scolar 2025-2026! Veti fi incantat de agenda dvs., o veti arata cu mandrie celor cu care veti intra in contact. Ce este atat de special la aceasta agenda? In primul rand, structura ei. Este conceputa special pentru...
Asadar, clauza de neconcurenta are la baza vointa partilor raportului de munca. Odata intervenit acordul dintre angajator si salariat in sensul introducerii in contractul individual de munca a clauzei de neconcurenta, aceasta devine obligatorie fata de partile raportului de munca.
Devenind element al contractului individual de munca, renuntarea la clauza de concurenta se va putea realiza numai in modul in care aceasta obligatie a luat nastere fata de parti, adica prin acordul partilor.
Pentru a putea opera renuntarea unilaterala la clauza de neconcurenta este necesara o dispozitie derogatorie expresa in acest sens, or, cum dispozitiile Codului muncii nu prevad o asemenea posibilitate angajatorul nu poate renunta unilateral la clauza de neconcurenta.