Cand are organul judiciar indicii temeinice despre savarsirea unei fapte prevazute de legea penala?

Arestarea preventiva. conditii. existenta unor probe sau indicii tehnice ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar si ca cel cercetat este autorul infractiunii.

Tip: Decizie
Nr./Data: 2104/113/2006 (09.11.2006)
Autor: TRIBUNALUL BRAILA

Prin procesul verbal din 9.11.2006 in temeiul art. 228 Cod procedura penala procurorul a inceput urmarirea penala impotriva invinuitului I.S. pentru savarsirea infractiunii de omor prevazuta de art. 174 al.1 Cod penal, iar prin ordonanta in temeiul art. 235 Cod procedura penala a pus in miscare actiunea penala impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunii respective.

In fapt, procurorul a retinut ca „La data de 4.11.2006 inculpatul I. S., impreuna cu R. P. A., ambii avand calitatea de agenti de paza, chemati fiind la un magazin, unde victima B. M. a fost surprinsa sustragand 2 flacoane de parfum, au lovit-o cu corpuri dure provocandu-i leziuni grave care au condus la rezultatul letal”.

La data de 10 noiembrie 2006 parchetul invocand prevederile art.148 lit.f Cod procedura penala – inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si fata de imprejurarile concrete ale comiterii faptei, considerand ca exista probe certe ca lasarea sa in libertate ar reprezenta pericol pentru ordinea publica – a propus luarea fata de inculpatul I. S. a masurii arestarii preventive pe o durata de 30 zile.

Examinand propunerea de arestare preventiva a inculpatului I. S. prin prisma motivelor invocate de parchet precum si a probelor administrate: declaratiile inculpatului date ca inculpat, dar si anterior ca martor, declaratiile coinculpatului R. P. A., precum si declaratiile martorilor, raportul de constatare medico-legala, instanta a retinut ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 148 lit.f Cod procedura penala pentru arestarea inculpatului.

Potrivit articolului mentionat, cu denumire marginala „Conditiile si cazurile in care se dispune arestarea inculpatului” – „masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 si exista vreunul dintre urmatoarele cazuri: (f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica”.

Din analiza textului rezulta ca acesta prevede o conditie generala, valabila pentru toate cazurile in care se dispune sau se poate dispune arestarea, respectiv daca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala si conditii speciale ce sunt prevazute de fiecare caz in parte de la lit.a la lit.f a art.148 Cod procedura penala.
Potrivit art.143 al.1 Cod procedura penala – text care prevede conditia generala a masurii arestarii preventive, dar si a retinerii – „masura retinerii poate fi luata de procuror ori de organul de cercetare penala fata de invinuit sau inculpat, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala”.

Teza finala a textului suscitat prevede conditia existentei probelor sau indiciilor temeinice, ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, proba fiind privita ca „un element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei”.

Din probele administrate in cauza de fata de catre organul de urmarire penala materializate in mijloacele de proba enumerate mai sus rezulta cu certitudine ca in cauza s-a savarsit o infractiune de omor, dar nu rezulta cu aceeasi certitudine ca autorul infractiunii este inculpatul Iancu Sorin.

Din declaratiile oscilante ale martorilor, a rezultat in prima faza a cercetarilor ca autor al infractiunii este R. P. A..; apoi ca la fapta a participat si I. S. Potrivit declaratiilor ulterioare ale inculpatilor R. P. A. si I. S. a rezultat ca la fapta a participat si o a treia persoana pe nume T. S. care nu a fost audiata nici in calitate de martor.

Declaratiile celor doi inculpati sunt concordante cu privire la zonele in care a lovit fiecare dintre ei victima precum si T. S. si a rezultat ca ambii inculpati l-au lovit pe B. M. in zona capului, a spatelui – intre omoplati si la picioare, iar T. S. l-a lovit in zona abdomenului cu talpa piciorului cand victima se afla la pardoseala cu fata in sus.

Examinand concluziile raportului de constatare medico-legala (necropsie) se poate observa ca numai „traumatismul abdominal a fost tanatogenerator, intre acesta si deces existand legatura de directa cauzalitate”, „leziunile faciale nu au caracter tanatogenerator; in conditiile supravietuirii ar fi necesitat 5-7 zile ingrijiri medicale pentru vindecare”.

Fata de declaratia inculpatului I. S. in sensul ca el si R. P. A. i-au aplicat lovituri victimei numai in zona capului si a picioarelor, a rezultat ca cei doi raspund numai pentru aceste leziuni ce ar determina incadrarea faptei lor in prevederile art. 180 al.2 Cod penal pedepsita cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Este evident ca potrivit art.69 Cod procedura penala „Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza”, insa in cauza declaratiile martorilor sunt contradictorii intre ele si chiar declaratiile aceluiasi martor luate la intervale de timp – cum este cazul martorei C. S.– sunt contradictorii; aceasta martora declarand ulterior ca parte din declaratii i-au fost sugerate de catre M.C. patronul societatii de paza.

Fata de contradictorialitatea declaratiilor martorilor oculari si recunoasterea martorei C. S. ca a fost influentata de M. C. sa declare mincinos, sustinere care se coroboreaza cu a inculpatului I. S. in sensul ca aceeasi persoana (M. C.) s-a deplasat la morga spitalului pentru a vedea leziunile victimei si a stabili cine sa raspunda pentru acestea; fata de lipsa procesului verbal de cercetare la fata locului, a actului de sesizare a organului de urmarire penala, a neaudierii agentului de paza T. S., a faptului ca nu s-au verificat sustinerile inculpatului I. S. in sensul ca incidentul a fost inregistrat de camerele video insa au fost sterse in noaptea ulterioara comiterii faptei, instanta a apreciat ca probele sunt insuficiente pentru a se retine in sarcina inculpatului I. S. savarsirea infractiunii de omor prevazuta de art.174 al.1 Cod penal.

Fata de materialul de urmarire penala existent in dosarul cauzei inculpatul I. S. poate sa raspunda pentru leziunile faciale ce ar fi necesitat pentru vindecare 5-7 zile ingrijiri medicale, fapta ce se incadreaza in prevederile art.180 al.2 Cod penal insa pentru aceasta infractiune nu exista temeiul legal al arestarii fiind pedepsita cu pedeapsa mai mica de 4 ani inchisoare.

Pe considerentele mai sus expuse in temeiul art. 1491 pct.9 si art. 143 al.1 teza II Cod procedura penala, instanta a respins propunerea parchetului de arestare preventiva a inculpatului I. S., intrucat din probele administrate si depuse la dosar pana la momentul inaintarii propunerii tribunalului nu a rezultat ca inculpatul este autorul infractiunii de omor prevazuta de art.174 al.1 Cod penal.

Incheierea a ramas definitiva prin decizia Curtii, care a respins ca tardiv recursul parchetului.