Textul urmator inlocuieste, ca urmare a intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona, nota de informare publicata in JO C 143 din 11 iunie 2005, p. 1, si suplimentul la aceasta nota publicat in JO C 64 din 8 martie 2008.
NOTA DE INFORMARE cu privire la efectuarea trimiterilor preliminare de catre instantele nationale (2009/C 297/01)
I. Dispozitii generale
1. Sistemul trimiterilor preliminare reprezinta un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit sa confere instantelor nationale mijloacele de a asigura o interpretare si o aplicare uniforme a acestui drept in toate statele membre.
2. Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene si cu privire la validitatea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii. Aceasta competenta generala ii este conferita de articolul 19 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeana (JOUE 2008, C 115, p. 13, denumit in continuare „TUE”) si de articolul 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p. 47, denumit in continuare „TFUE”).
3. Potrivit articolului 256 alineatul (3) din TFUE, Tribunalul are competenta sa judece trimiteri preliminare adresate in temeiul articolului 267, in domenii specifice stabilite de statut. Avand in vedere ca statutul nu a fost adaptat in aceasta privinta, Curtea de Justitie, denumita in continuare „Curtea”, este singura competenta sa se pronunte cu titlu preliminar.
4. Chiar daca articolul 267 TFUE confera Curtii o competenta generala, diferite dispozitii prevad totusi exceptii sau restrictii in ceea ce priveste aceasta competenta. Este vorba in special despre articolele 275 si 276 TFUE, precum si de articolul 10 din Protocolul (nr. 36) privind dispozitiile tranzitorii la Tratatul de la Lisabona (JOUE 2008, C 115, p. 322).
5. Intrucat procedura intrebarilor preliminare se bazeaza pe colaborarea dintre Curte si instantele nationale, este util, pentru a asigura eficacitatea acestei proceduri, sa se comunice instantelor nationale informatiile care urmeaza.
6. Aceste informatii practice, lipsite de orice forta obligatorie, au drept scop sa orienteze instantele nationale cu privire la oportunitatea efectuarii unei trimiteri preliminare si, daca este cazul, sa le ajute sa formuleze si sa prezinte intrebari Curtii.
Rolul Curtii in cadrul procedurii intrebarilor preliminare
7. In cadrul procedurii intrebarilor preliminare, rolul Curtii este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunta cu privire la validitatea acestuia, si nu de a aplica acest drept la situatia de fapt care face obiectul actiunii principale, rol ce revine instantei nationale. Curtea nu este competenta sa se pronunte cu privire la problemele de fapt ivite in cadrul actiunii principale si nici sa solutioneze divergentele de opinii in interpretarea sau aplicarea normelor de drept national.
8. Curtea se pronunta asupra interpretarii sau validitatii dreptului Uniunii, incercand sa ofere un raspuns util pentru solutionarea litigiului, insa instanta de trimitere este cea careia ii revine sarcina de a trage concluziile adecvate din raspunsul Curtii, inlaturand, daca este cazul, aplicarea normei nationale in discutie.
Decizia de a adresa o intrebare Curtii
Autorul intrebarii
9. In contextul articolului 267 TFUE, orice instanta a unui stat membru, in masura in care trebuie sa se pronunte in cadrul unei proceduri menite sa conduca la o hotarare cu caracter jurisdictional, poate, in principiu, sa adreseze Curtii o intrebare preliminara (1). Calitatea de instanta este interpretata de Curte ca o notiune autonoma a dreptului Uniunii.
10. Indiferent daca partile din actiunea principala au solicitat sau nu au solicitat trimiterea preliminara, instanta nationala este singura care poate avea initiativa de a sesiza Curtea cu titlu preliminar.
Trimiterea in vederea interpretarii
11. Orice instanta poate sa adreseze Curtii o intrebare referitoare la interpretarea unei norme a dreptului Uniunii in cazul in care apreciaza ca este necesar pentru solutionarea unei actiuni cu care a fost sesizata.
12. Cu toate acestea, o instanta ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac interne este obligata, in principiu, sa sesizeze Curtea cu o astfel de intrebare, cu exceptia cazului in care exista deja o jurisprudenta in materia respectiva (iar in contextul eventual nou nu exista nicio indoiala reala cu privire la posibilitatea de a aplica aceasta jurisprudenta) sau a cazului in care interpretarea corecta ce trebuie data normei de drept in cauza este evidenta.
13. Astfel, o instanta ale carei hotarari sunt susceptibile sa faca obiectul unei cai de atac poate, in special in situatia in care se considera suficient de lamurita de jurisprudenta Curtii, sa decida ea insasi cu privire la interpretarea corecta a dreptului Uniunii si cu privire la aplicarea acestuia situatiei de fapt deduse judecatii.
Cu toate acestea, o trimitere preliminara se poate dovedi deosebit de utila, intr un stadiu corespunzator al procedurii, atunci cand se ridica o noua problema de interpretare ce prezinta un interes general pentru aplicarea uniforma a dreptului Uniunii in toate statele membre sau atunci cand jurisprudenta existenta nu pare a fi aplicabila unei noi situatii de fapt.
14. Instantei nationale ii revine sarcina de a arata de ce interpretarea solicitata este necesara pentru solutionarea cauzei cu care a fost investita.
Trimiterea in vederea aprecierii validitatii
15. Desi instantele nationale au posibilitatea de a respinge motivele de invaliditate invocate in fata lor, doar Curtea este competenta sa declare invalid un act al unei institutii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agentii a Uniunii.
16. Orice instanta nationala trebuie, asadar, sa adreseze o intrebare Curtii in situatia in care are indoieli cu privire la validitatea unui asemenea act, indicand motivele pentru care apreciaza ca actul mentionat ar putea fi lovit de invaliditate.
17. Cu toate acestea, atunci cand exista indoieli serioase cu privire la validitatea unui act al unei institutii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agentii a Uniunii, pe care se intemeiaza un act intern, instanta nationala poate in mod exceptional sa suspende temporar aplicarea acestuia din urma sau sa ia orice alta masura provizorie in privinta sa. In aceasta situatie, instanta nationala este obligata sa adreseze Curtii intrebarea privind validitatea, indicand motivele pentru care apreciaza ca actul mentionat nu este valid.
Momentul in care poate fi adresata o intrebare preliminara
18. Instanta nationala poate adresa Curtii o intrebare preliminara de indata ce constata ca, pentru a solutiona cauza cu care a fost investita, este necesara o decizie asupra aspectului sau a aspectelor privind interpretarea sau validitatea; instanta nationala este cea mai in masura sa aprecieze in ce etapa a procedurii este oportuna adresarea unei asemenea intrebari.
19. Cu toate acestea, este indicat ca decizia de a adresa o intrebare preliminara sa intervina intr o etapa a procedurii in care instanta de trimitere este in masura a defini cadrul factual si juridic al problemei, astfel incat Curtea sa dispuna de toate elementele necesare pentru a verifica, daca este cazul, aplicabilitatea dreptului Uniunii in litigiul principal. In vederea unei bune administrari a justitiei, ar putea fi de asemenea util ca intrebarea preliminara sa fie adresata in urma unei dezbateri contradictorii.
Forma trimiterii preliminare
20. Hotararea prin care instanta nationala adreseaza Curtii o intrebare preliminara poate sa imbrace orice forma admisa de dreptul intern in materia incidentelor procedurale. Trebuie insa avut in vedere ca acesta este documentul care sta la baza procedurii derulate in fata Curtii si ca aceasta din urma trebuie sa aiba la dispozitie elementele care sa ii permita formularea unui raspuns util pentru instanta nationala. Mai mult, cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare este singurul act care se comunica persoanelor indreptatite sa depuna observatii in fata Curtii - in special statele membre si institutiile –, aceasta fiind, de asemenea, singurul act care face obiectul unei traduceri.
21. Tinand seama de necesitatea traducerii cererii, se impune ca aceasta sa fie redactata intr o maniera simpla, clara si precisa, evitand detaliile inutile.
22. Deseori, sunt suficiente cel mult 10 pagini pentru a expune in mod adecvat contextul formularii cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare. Pastrandu si caracterul succint, decizia de trimitere trebuie totusi sa fie suficient de completa si sa contina toate informatiile pertinente pentru a permite Curtii, precum si subiectelor indreptatite sa formuleze observatii sa isi faca o idee clara cu privire la cadrul factual si juridic al actiunii principale. Decizia de trimitere trebuie, in special, sa respecte urmatoarele cerinte:
- sa cuprinda o expunere succinta a obiectului litigiului, precum si a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate, sau, cel putin, sa prezinte ipotezele de fapt pe care se intemeiaza intrebarea preliminara;
- redea continutul dispozitiilor de drept intern care ar putea fi aplicate si sa identifice, daca este cazul, jurisprudenta nationala pertinenta, indicand de fiecare data referintele exacte (de exemplu, pagina unui jurnal oficial sau a unui anumit repertoriu de jurisprudenta, eventual cu trimitere la site uri internet);
- sa identifice cu suficienta precizie dispozitiile dreptului Uniunii relevante in speta;
- sa explice motivele care au determinat instanta de trimitere sa formuleze intrebarile privind interpretarea sau validitatea anumitor dispozitii ale dreptului Uniunii, precum si legatura dintre aceste dispozitii si legislatia nationala aplicabila actiunii principale;
- sa cuprinda, daca este cazul, un rezumat al argumentelor esentiale ale partilor din actiunea principala.
Pentru a facilita lectura si posibilitatea de a face referire la decizia de trimitere, se recomanda ca diferitele puncte sau paragrafe ale acesteia sa fie numerotate.
23. In sfarsit, instanta de trimitere poate, daca apreciaza ca este in masura sa o faca, sa isi expuna succint punctul de vedere cu privire la raspunsul care urmeaza sa fie dat la intrebarile adresate cu titlu preliminar.
24. Intrebarea sau intrebarile preliminare trebuie sa figureze intr o parte distincta si in mod clar individualizata a deciziei de trimitere, de regula la inceputul sau la sfarsitul acesteia. Ele trebuie sa fie inteligibile fara a face referire la expunerea de motive a cererii, care va oferi insa contextul necesar pentru o apreciere adecvata.
Efectele trimiterii preliminare asupra procedurii nationale
25. Formularea unei intrebari preliminare determina suspendarea procedurii nationale pana la momentul la care Curtea se pronunta.
26. Cu toate acestea, instanta nationala ramane competenta in ceea ce priveste luarea de masuri asiguratorii, mai ales in cadrul trimiterii in vederea aprecierii validitatii (a se vedea punctul 17 de mai sus).
Cheltuielile de judecata si asistenta judiciara
27. Procedura intrebarilor preliminare in fata Curtii este gratuita si aceasta din urma nu se pronunta asupra cheltuielilor de judecata ale partilor din actiunea principala; sarcina de a se pronunta asupra acestui aspect revine instantei nationale.
28. In cazul in care o parte nu dispune de resursele necesare si in masura in care normele de drept intern o permit, instanta de trimitere poate acorda acestei parti asistenta judiciara pentru acoperirea cheltuielilor, in special a celor de reprezentare, ocazionate de desfasurarea procedurii in fata Curtii. Aceasta din urma poate de asemenea acorda un astfel de sprijin in ipoteza in care partea in cauza nu beneficiaza deja de asistenta judiciara pe plan national sau in masura in care aceasta asistenta nu acopera sau acopera numai partial cheltuielile efectuate in fata Curtii.
Corespondenta dintre instanta nationala si Curte
29. Decizia de trimitere si documentele relevante (in special, daca este cazul, dosarul cauzei, eventual in copie) trebuie sa fie expediate direct Curtii de catre instanta nationala, prin scrisoare recomandata (la adresa „Grefa Curtii de Justitie, L-2925 Luxemburg”, tel. +352 4303-1).
30. Pana la pronuntarea deciziei, grefa Curtii va pastra legatura cu instanta nationala, careia ii va comunica in copie actele de procedura.
31. Curtea va comunica instantei de trimitere hotararea pronuntata. Ar fi binevenit ca instanta nationala sa informeze Curtea cu privire la modul in care a utilizat aceasta hotarare in cadrul actiunii principale si sa comunice, eventual, hotararea finala data in cauza.
II. Procedura preliminara de urgenta (PPU)
32. Aceasta parte a notei aduce indicatii practice privitoare la procedura preliminara de urgenta aplicabila trimiterilor preliminare referitoare la spatiul de libertate, securitate si justitie. Aceasta procedura este reglementata prin articolul 23a din Protocolul (nr. 3) privind Statutul Curtii de Justitie a Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p. 210) si prin articolul 104b din Regulamentul de procedura al Curtii. Posibilitatea de a solicita aplicarea acestei proceduri se adauga celei de a solicita aplicarea procedurii accelerate, in conditiile prevazute la articolul 23a din protocolul mentionat si la articolul 104a din Regulamentul de procedura.
Conditiile de aplicare a procedurii preliminare de urgenta
33. Procedura preliminara de urgenta poate fi aplicata numai in domeniile reglementate prin titlul V din partea a treia a TFUE, referitor la spatiul de libertate, securitate si justitie.
34. Aplicarea acestei proceduri este decisa de catre Curte. In principiu, o astfel de decizie este adoptata numai la cererea motivata a instantei de trimitere. In mod exceptional, Curtea poate decide din oficiu ca o trimitere preliminara sa fie judecata potrivit procedurii preliminare de urgenta atunci cand aceasta pare a fi necesara.
35. Procedura preliminara de urgenta simplifica diferitele etape ale procedurii in fata Curtii, insa aplicarea sa presupune importante constrangeri pentru aceasta din urma, precum si pentru parti si pentru celelalte persoane interesate care participa la procedura, in special statele membre.
36. Prin urmare, aceasta procedura trebuie solicitata numai in imprejurari in care este absolut necesar ca hotararea Curtii cu privire la trimiterea preliminara sa fie pronuntata in cel mai scurt termen. Fara a fi posibil sa se enumere aici in mod exhaustiv astfel de situatii, mai ales datorita caracterului variat si evolutiv al normelor Uniunii ce reglementeaza spatiul de libertate, securitate si justitie, o instanta nationala ar putea, de exemplu, sa decida prezentarea unei cereri de aplicare a procedurii preliminare de urgenta in urmatoarele situatii: in cazul, prevazut la articolul 267 al patrulea paragraf din TFUE, al unei persoane detinute sau lipsite de libertate, atunci cand raspunsul la intrebarea adresata este determinant in aprecierea situatiei juridice a acelei persoane sau atunci cand, cu ocazia unui litigiu privind autoritatea parinteasca sau incredintarea copiilor, competenta instantei sesizate in temeiul dreptului Uniunii depinde de raspunsul la intrebarea preliminara.
Cererea de aplicare a procedurii preliminare de urgenta
37. Pentru a permite Curtii sa decida rapid daca este cazul sa aplice procedura preliminara de urgenta, cererea trebuie sa prezinte imprejurarile de drept si de fapt care demonstreaza urgenta si in special riscurile care pot aparea in cazul in care trimiterea urmeaza procedura preliminara normala.
38. In masura in care este posibil, instanta de trimitere precizeaza, in mod succint, punctul sau de vedere cu privire la raspunsul care trebuie dat la intrebarea sau la intrebarile adresate. O astfel de precizare faciliteaza adoptarea unei pozitii de catre parti si de catre celelalte persoane interesate care participa la procedura, precum si decizia Curtii, contribuind astfel la celeritatea procedurii.
39. Cererea de aplicare a procedurii preliminare de urgenta trebuie prezentata intr o forma care sa permita grefei Curtii sa constate imediat ca dosarul trebuie sa beneficieze de o examinare specifica. In acest scop, cererea trebuie prezentata intr un document distinct de decizia de trimitere sau intr-o scrisoare de insotire care mentioneaza in mod expres aceasta cerere.
40. Referitor la decizia de trimitere insasi, caracterul succint al acesteia este cu atat mai important intr o situatie de urgenta cu cat contribuie la celeritatea procedurii.
Corespondenta dintre Curte, instanta nationala si parti
41. Pentru comunicarea cu instanta nationala si cu partile din fata acesteia, instantele nationale care prezinta o cerere de aplicare a procedurii preliminare de urgenta sunt invitate sa indice adresa electronica si eventual numarul de fax pe care Curtea va putea sa le utilizeze, precum si adresele electronice si eventual numerele de fax ale reprezentantilor partilor in cauza.
42. O copie a deciziei de trimitere semnate impreuna cu o cerere de aplicare a procedurii preliminare de urgenta pot fi transmise in prealabil Curtii prin e mail (ECJ Registry@curia.europa.eu) sau prin fax (+352 4337 66). Examinarea trimiterii preliminare si a cererii va putea incepe inca de la primirea unei astfel de copii.
Cu toate acestea, originalele acestor acte trebuie transmise grefei Curtii in cel mai scurt termen. (2009/C 297/02)
________________
(1) Conform articolului 10 alineatele (1)-(3) din Protocolul nr. 36, atributiile Curtii de Justitie in ceea ce priveste actele adoptate, in temeiul titlului VI din TUE, in domeniul cooperarii politienesti si al cooperarii judiciare in materie penala, anterior intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona (JO 2007, C 306, p. 1) si nemodificate de atunci, raman totusi neschimbate o perioada maxima de 5 ani de la data intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009).
In aceasta perioada, astfel de acte nu pot face, asadar, obiectul unei trimiteri preliminare decat din partea instantelor statelor membre care au acceptat competenta Curtii, fiecare stat stabilind daca posibilitatea de sesizare a Curtii apartine tuturor instantelor sale sau este rezervata celor care se pronunta in ultima instanta.
