CEDO - Cauza Ispan contra Romaniei

CEDO - CAUZA ISPAN contra ROMANIEI
(Cerere nr.. 67710/01)

SECTIA A TREIA
HOTARARE
STRASBOURG
31 mai 2007

Aceasta hotarare va deveni definitiva in conditiile prevazute de articolul 44 § 2 din Conventie. Poate suferi modificari de forma.

 In cauza Ispan contra Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectia a treia), reunita intr-un complet format din :

D-nii B.M. ZUPANCIC, presedinte, C. BIRSAN,
Dnele E. FURA-SANDSTROM, A. GYULUMYAN,
Dl. DAVID THOR BJORGVINSSON, Dnele I. ZIEMELE, I. BERRO-LEFEVRE, judecatori,
si d-nul S. QUESADA, grefier al sectiei,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 10 mai 2007,
A pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta  data:

PROCEDURA

1.  La originea cauzei se afla o cerere (nr. 67710/01) indreptata impotriva Romaniei, al carei cetatean, dl. Virgil Ioan Ispan (Ğ reclamantul ğ), a sesizat Curtea la 6 septembrie 1999 in temeiul articolului 34 din Conventia de Protectie a Drepturilor si a Libertatilor Fundamentale ale Omului (Ğ Conventia ğ).

2.  Guvernul roman (Ğ Guvernul ğ) a fost reprezentat de d-nul Bogdan Aurescu,
imputernicit al Guvernului roman pe langa Curtea europeana a Drepturilor Omului, atasat al Ministerul Afacerilor Externe, apoi de d-na Beatrice Ramascanu, care l-a inlocuit in aceste functii.

3.  La 24 octombrie 2003, Curtea a decis sa comunice Guvernului cererea derivata din durata procedurii. Prevalandu-se articolului 29 § 3 din Conventie, ea a decis ca vor fi examinate in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT

CIRCUMSTANTELE SPETEI

4.  Reclamantul s-a nascut in 1929 si domiciliaza in Timisoara.

5.  La sfarsitul anilor cincizeci si la inceputul anilor saizeci terenurile agricole care apartineau particularilor au devenit proprietate a Statului sau cooperative agricole. Tatal solicitantului a fost de asemenea afectat de aceasta masura si a trebuit sa-si cedeze terenul.

6.  In 1991 a fost votata legea nr. 18/1991, care a acordat persoanelor ale caror terenuri devenisera , sub regimul comunist, proprietate a Statului sau cooperative, dreptul de a li se restitui aceste terenuri.

A.  Atribuirea in proprietate solicitantului a unui teren cu aplicarea legii nr. 18/1991

7.  In 1991, prin decizia comisiei administrative competente pentru aplicarea legii nr. 18/1991 (in continuare Ğ comisia ğ), reclamantului i s-a atribuit in proprietate un teren cu o suprafata de 2,34 ha, al carui amplasament nu era precizat si in a carui posesiune efectiva nu a intrat. Terenul susceptibil sa ii fie atribuit in posesie facea parte dintr-o exploatatie agricola mai mare, care apartinuse Statului. Intreprinderea agricola de stat a fost partial privatizata in decembrie 1991. O parte a patrimoniului acesteia, de aproximativ doua sute de hectare, a devenit proprietate privata. Noii proprietari particulari ai terenurilor ce faceau parte din aceasta exploatare, inclusiv reclamantul, au decis sa se asocieze cu Statul si au constituit societatea pe actiuni Agrotim, cu sediul la Timisoara. Reclamantul a devenit actionar la aceasta societate.

8.  Prin hotararea (Hotararea Guvernului) nr. 123/1993 din 6 aprilie 1993, Guvernul a ordonat lichidarea societatii Agrotim. In baza acestei hotarari, o parte a patrimoniului societatii a fost atribuita Universitatii de Stiinte Agricole din Timisoara, spre exploatare in scopuri stiintifice. Restul patrimoniului societatii Agrotim, de aproximativ doua sute de hectare, care corespundea cu cota actionarilor particulari la fosta societate, a fost transferat unei societati pe actiuni nou create, Agroindustriala (numita si Agroind.). Ca urmare acestei hotarari, actionarii particulari ai fostei societati Agrotim, printre care figura reclamantul, au devenit actionarii noii societati Agroindustriala.

9.  Prin decizia din 17 februarie 1994, comisia a recunoscut reclamantului calitatea de actionar al societatii Agroindustriala, la nivelul unui aport de 2,34 ha de teren.

B.  Actiunea initiata de reclamant si de alti fosti actionari ai Agrotim

10.  La 23 noiembrie 1993, reclamantul, ca si alti actionari ai fostei societati Agrotim au chemat in fata Judecatoriei Timisoara comisiile administrative comunale si judetene competente pentru aplicarea legii nr. 18/1991 si Universitatea de stiinte agricole din Timisoara. Ei intelegeau sa conteste hotararea guvernului de a lichida societatea Agrotim. In plus, nemultumiti de amplasamentul terenurilor care formau patrimoniul societatii Agroindustriala, ei revendicau terenuri ocupate de Universitate.

11.  Prin hotararea din 15 martie 1994, Judecatoria Timisoara a respins pretentiile reclamantului si ale celorlalti actionari.

12.  La 10 mai 1994, partile interesate au facut apel contra acestei sentinte. Prima infatisare in fata acestei instante a fost stabilita pentru 12 octombrie 1994. La 30 noiembrie 1994, tribunalul judetean Timis a admis apelul partilor interesate si a trimis cauza inapoi la judecatorie, pentru viciu de procedura, sub motiv ca aceasta din urma luase act de renuntarea celor interesati la judecata unuia din capetele lor de cerere in absenta declaratiei exprese din partea lor.

13.  Prin hotararea din 3 aprilie 1995, Judecatoria Timisoara si-a declarat necompetenta in favoarea curtii de apel Timisoara, competenta in prima instanta in materie de contencios administrativ. Hotararea motivata a fost redactata la 7 iunie 1995.

14.  La 12 decembrie 1995, curtea de apel a hotarat sa conexeze actiunea contra comisiilor administrative comunale si judetene competente pentru aplicarea legii nr. 18/1991 si Universitatii de stiinte agricole din Timisoara cu o alta actiune a reclamantului si a altor actionari, introdusa la 24 noiembrie 1994 si indreptata contra guvernului si contra societatii Agroindustriala, avand ca obiect si anularea hotararii guvernului nr. 123/1993 din 6 aprilie 1993, prin care se ordona lichidarea societatii Agrotim.

15.  La 15 februarie 1996, curtea de apel din Timisoara a constatat incheierea dezbaterilor si a amanat pronuntarea hotararii. La 29 februarie 1996, curtea de apel a hotarat redeschiderea dezbaterilor si a ordonat partilor administrarea unui probatoriu suplimentar.

16.  Prin hotararea din 1 octombrie 1996, curtea de apel a confirmat legalitatea hotararii guvernului nr. 123/1993 si a respins recursul administrativ al reclamantului si al celorlalti actionari. Pentru celelalte capete de cerere ale interesatilor, de natura civila (revendicare) si comerciala (referitore la legalitatea lichidarii societatii Agrotim), curtea de apel si-a declarat necompetenta. Cauza a fost trimisa inapoi la Judecatoria Timisoara, pentru capetele de cerere de natura civila. In ceea ce priveste cererea de natura comerciala legata de lichidarea societatii Agrotim, aceasta parte a cauzei a fost trimisa inapoi la tribunalul judetean Timis (vezi procedura sub C., §§ 27 – 32, in continuare).

17.  Prima infatisare in fata judecatoriei Timisoara a fost stabilita pentru 24 februarie 1997, intr-un dosar inregistrat sub nr. 292/1997.

18.  La 22 septembrie 1997, la cererea reclamantului, instanta a hotarat  sa suspende procedura spre a astepta rezultatul unei alte proceduri initiate de cel interesat (vezi procedura sub D., mai jos, §§ 33 – 36). Aceasta din urma procedura avea sa se incheie la 8 decembrie 1997.

19.  La 26 februarie 1999, instanta a citat partile pentru 22 martie 1999. La aceasta din urma data, instanta a constatat lipsa partilor si a hotarat  sa suspende procedura pana ce partile aveau sa-si manifeste interesul pentru a continua cauza.

20.  La 10 ianuarie 2000, reclamantul a cerut reluarea examinarii cererii sale, a carei judecare fusese suspendata la 22 septembrie 1997.

21.  Prin decizia din 28 februarie 2000, instanta a respins pretentiile partilor interesate. Instanta a respins capatul de cerere referitor la anularea hotararii comisiei administrative din 17 februarie 1994, in virtutea autoritatii  de lucru judecat a hotararii judecatoriei din Timisoara, data la 8 decembrie 1997. In ceea ce privea revendicarea terenului aflat in posesia Universitatii, instanta a respins actiunea reclamantului si a celorlalti actionari, sub motiv ca terenul in cauza facea parte din domeniul public. Instanta a apreciat ca lor li se atribuise in proprietate, in virtutea legii nr. 18/1991, un teren, fara ca amplasamentul acestuia sa fie identificat.

22.  La apelul reclamantului, tribunalul judetean Timis a confirmat aceasta sentinta, prin hotararea din 8 iunie 2000.

23.  La 10 noiembrie 2000, parchetul de pe langa curtea de apel din Timisoara a raspuns unei sesizari a reclamantului, referitoare la durata excesiva a procedurii sale civile, informandu-l pe acesta ca sesizase curtea de apel legat de accelerarea procedurii care facea obiectul unui dosar in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului:
Ğ In ceea ce priveste tratarea prioritara a dosarului civil nr. 6247/C/2000 de catre curtea de apel, am atras atentia presedintelui acesteia asupra necesitatii accelerarii tratarii cauzei si asupra faptului ca este pe rol o reclamatie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. ğ

24.  La 29 noiembrie 2000, curtea de apel Timisoara a primit recursul depus de reclamant si a trimis cauza la tribunalul judetean spre a se reexamina apelul dupa o expertiza.

25.  Dupa ce a ordonat expertiza topografica a terenurilor revendicate de reclamant si ceilalti actionari, prin hotararea din 12 noiembrie 2001, tribunalul judetean a respins apelul celor interesati si a confirmat sentinta data in prima instanta la 28 februarie 2000.

26.  Reclamantul a formulat recurs, care a fost respins de curtea de apel din Timisoara la 25 februarie 2002.

C.  Urmarea procedurii initiate de reclamant, referitor la lichidarea societatii Agrotim

27.  Prin hotararea curtii de apel Timisoara data la 1 octombrie 1996, a avut loc disjungerea acestei parti a actiunii reclamantului referitoare la lichidarea societatii Agrotim. Dupa aceasta trimitere, tribunalul judetean Timis, actionand in prima instanta, a deschis un dosar nr. 4871/CA/1997.

28.  Conform reclamantului, primele infatisari legate de acest dosar au fost stabilite pentru sfarsitul anului 1999.

29.  Conform guvernului, la 7 octombrie 1997, reclamantul ar fi prezentat o cerere de suspendare a procedurii pana ce cauza civila pe rol la judecatoria Timisoara, inregistrata sub nr. 292/1997, avea sa fie definitiv solutionata (vezi procedura sub B., mai jos, §§ 21 – 25). Procedura ar fi fost reluata la 14 iunie 1999.

30. Asa cum reiese din procesele verbale ale infatisarilor din 28 septembrie, 8 noiembrie, 6 decembrie 1999 si 10 ianuarie 2000, singurele care au fost prezentate curtii, partile intimate, anume prefectura si guvernul, cerusera ca infatisarea sa fie amanata pentru date ulterioare pentru ca ele sa poata prezenta memorii in aparare.

31. Prin sentinta din 21 februarie 2000, data de tribunalul judetean Timis, au fost respinse pretentiile reclamantului si ale celorlalti interesati lor sub motiv ca litigiul nu avea o natura comerciala si ca tribunalul nu putea cenzura lichidarea societatii Agrotim, care se realizase prin intermediul unui act administrativ, anume hotararea guvernului nr. 123 din 6 aprilie 1993.

32.  La recursul reclamantului, sentinta data in prima instanta a fost mentinuta de curtea de apel Timisoara, la 25 aprilie 2000.

D.  Actiunea in anulare a hotararii din 17 februarie 1994

33.  La 22 septembrie 1997, reclamantul a chemat in judecata comisia cerand anularea hotararii din 17 februarie 1994.

34.  Prin sentinta din 8 decembrie 1997, judecatoria Timisoara a admis actiunea sa. Instanta a anulat hotararea comisiei administrative considerand-o abuziva si i-a ordonat sa atribuie in posesia reclamantului un teren de 2,34 ha, fara a preciza amplasamentul acelui teren. In absenta recursului, hotararea din 8 decembrie 1997 a devenit definitiva si a fost investita cu formula executorie.

35.  La 30 ianuarie 2001, primarul orasului Timisoara a anuntat reclamantul ca atribuirea in posesie a terenului la care avea dreptul urma sa aiba loc pe 7 februarie 2001.

36.  Reclamantul, nemultumit de amplasamentul terenului propus, a refuzat sa fie pus in posesie. El pretinde sa recupereze posesia terenului numai pe vechiul sau amplasament, anterior nationalizarii. Acest teren este actualmente in posesia Universitatii de stiinte agricole din Timisoara.

IN DREPT

I.  ASUPRA PRETINSEI INCALCARI A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENTIE

37.  Reclamantul afirma ca durata procedurii care a inceput la 23 noiembrie 1993 a incalcat principiul Ğ termenului rezonabilğ asa cum este prevazut de articolul 6 § 1 din Conventie, care suna astfel:
Ğ Orice persoana are dreptul sa ii fie judecata cauza (...) intr-un termen rezonabil, de un tribunal (...), care va decide (...) cu privire la contestatiile legate de drepturile si obligatiile sale cu caracter civil (...) ğ

38.   Guvernul se opune acestei teze.

39.  Perioada de considerat nu a inceput decat cu intrarea in vigoare a Conventiei fata de Romania, la 20 iunie 1994. In acelasi timp, spre a aprecia caracterul rezonabil al termenelor scurse incepand de la aceasta data, trebuie sa se tina seama de situatia in care se afla cauza atunci, anume la tribunalul judetean Timis, sesizat cu apel contra unei sentinte pronuntate in prima instanta.
Perioada de luat in consideratie s-a terminat la 25 februarie 2002, printr-o hotarare a curtii de apel din Timisoara. Procedura s-a intins deci pe sapte ani si opt luni, pentru opt instante si trei grade de jurisdictie.

A.  Asupra admisibilitatii

40.  Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod evident nefondat in sensul articolului 35 § 3 din Conventie Ea subliniaza pe de alta parte ca nu exista nici un motiv de inadmisibilitate.

B.  Asupra fondului

41.  Curtea reaminteste ca caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciaza conform circumstantelor cauzei si tinand seama de criteriile consacrate de jurisprudenta sa, in special de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si acela al autoritatilor competente precum si miza litigiului pentru interesati (a se vedea, printre multe altele, Frydlender contra Frantei [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). Ea reaminteste de asemenea ca numai intarzierile imputabile Statului pot duce la concluzia nerespectarii Ğ termenului rezonabilğ (Proszak contra  Poloniei, hotararea din 16 decembrie 1997, Culegere de Hotarari si decizii 1997-VIII, p. 2774, § 40).

42.  Curtea ia nota ca aceasta cauza avea o complexitate relativ mare din cauza faptului ca sesizarea cuprindea atat capete de cerere de natura civila cat si capete de cerere de natura administrativa. Ea observa ca procedura litigioasa a trebuit sa fie suspendata la 22 septembrie 1997 pentru a astepta rezultatul unei alte proceduri terminate la 8 decembrie 1997. Aceasta procedura nu a fost reluata decat la 10 ianuarie 2000 cand reclamantul si-a manifestat interesul spre a continua procedura. In timpul acestei perioade, o procedura legata de capatul de cerere disjuns la 1 octombrie 1996 de procedura principala era pe rol la tribunalul judetean Timis (dosarul nr. 4871/CA/1997, §§ 27-32, de mai sus). Curtea considera ca perioada de inactivitate din 8 decembrie 1997 la 10 ianuarie 2000 nu ar putea fi imputata autoritatilor judiciare, tinand seama de faptul ca reclamantul ar fi putut, oricand, sa reia procedura. Acest lucru fiind dat, nu i s-ar putea reprosa ca a optat sa continue o procedura al carei obiect era conex cu procedura principala, inainte de a o relua pe aceasta din urma.

43.  Fiind vorba de comportamentul tribunalelor nationale, curtea constata ca importante intarzieri in procedura au fost cauzate de casarile si trimiterile succesive ale cauzei si prin deciziile de declinare de competenta.

44.  In aceasta privinta, curtea observa ca derularea procedurii a fost prelungita din cauza numeroaselor decizii emise in cauza din care doua, anume cele din 30 noiembrie 1994 si 29 noiembrie 2000, care anulau deciziile jurisdictiilor inferioare pentru neregularitati de procedura, si doua decizii succesive de declinare de competenta, anume cele din 3 aprilie 1995 si 1 octombrie 1996.

45.  Astfel, cauza a fost trimisa de doua ori fie la judecatorie fie la tribunalul judetean, ca urmare a unor omisiuni ale tribunalelor. Mai mult, trimiterea cauzei ar putea continua la infinit, nici o dispozitie legala neputand sa-i puna capat. Desi curtea nu este competenta pentru a analiza modul in care jurisdictiile nationale au interpretat si aplicat dreptul intern, ea considera totusi ca acele casatii succesive cu trimitere se datoreaza unor erori comise de jurisdictiile inferioare cu ocazia examinarii cauzei (Wierciszewska contra Poloniei, nr. 41431/98, 25 noiembrie 2003, § 46). Pe de alta parte, repetarea unor astfel de casari denota o deficienta de functionare a sistemului judiciar (Carstea si Grecu contra Romaniei, nr. 56326/00, 15 iunie 2006, § 42).

46.  Curtea apreciaza, asadar, ca nici complexitatea cauzei nici comportamentul reclamantului nu explica durata procedurii, luata in ansamblu.

47.  Dupa ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, tinand seama de jurisprudenta sa in materie, curtea apreciaza ca in speta durata procedurii litigioase este excesiva si nu raspunde exigentei Ğ termenului rezonabil ğ.

48.  Pornind de aici, a avut loc o incalcare a articolului 6 § 1.

II.  ASUPRA INCALCARII PRETINSE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL No 1

49.  Reclamantul sustine incalcarea dreptului la respectarea bunurilor sale. El se plange de hotararea guvernului nr. 123/1993 si de rezultatul procedurii in revendicarea terenului sau.

50.  Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in partile sale pertinente, prevede urmatoarele:
Ğ Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat din motive de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care il au Statele de a aplica legile pe care le considera necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau amenzi. ğ

Asupra admisibilitatii

51.  Curtea ia nota ca acest capat de cerere comporta doua parti. Prima se refera la o ingerinta in dreptul de proprietate necorporala a reclamantului, reprezentat de actiunile sale la societatea Agrotim. A doua parte se refera la pretinsa imposibilitate a reclamantului de a-si recupera terenul al carui proprietar fusese in locul unui teren situat altundeva.

52.  Ea reaminteste ca un reclamant nu poate pretinde o incalcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care hotararile pe care le incrimineaza se raportau la Ğ bunurileğ sale, in sensul acestei dispozitii. Ea releva si ca, in baza jurisprudentei constante a organelor Conventiei, notiunea de Ğ bunuriğ poate acoperi atat Ğ bunuri actuale ğ cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o Ğ speranta legitima ğ de a obtine utilizarea efectiva a unui drept de proprietate. Pe de alta parte, speranta de a-si vedea recunoscuta supravietuirea unui fost drept de proprietate care este de mult imposibil de exercitat efectiv nu poate fi considerata ca un Ğ bun ğ in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 sus citat (Printul Hans Adam II de Lichtenstein contra Germaniei [G.C.], nr. 42527/98, § 83, CEDO, 27 iunie 2001 ; Jasiūnienė contra  Lituaniei, nr. 41510/98, §§ 40-44, 6 martie 2003).
1. Capatul de cerere legat de proprietatea necorporala a reclamantului,  in calitate de actionar al societatii Agrotim

53.  Curtea subliniaza mai intai ca reclamantul era actionar al societatii Agrotim cand, printr-o decizie nr. 123 din 6 aprilie 1993, guvernul a ordonat lichidarea societatii si transferul patrimoniului acesteia impartit intre Universitatea de stiinte agricole si o societate nou constituita, Agroindustriala. Printr-o decizie din 17 februarie 1994, comisia administrativa pentru aplicarea legii nr. 18/1991 a acordat reclamantului calitatea  de actionar al noii societati.

54.  Recursul reclamantului contra hotararii Guvernului din 6 aprilie 1993 a fost definitiv respins prin decizia din 1 octombrie 1996 a curtii de apel Timisoara. Or, reclamatia fiind introdusa cu peste sase luni dupa aceea, anume la 6 septembrie 1999, rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie sa fie respins cu aplicarea articolului 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

2.  Capatul de cererea privitor la terenul care ii apartinuse reclamantului

55.  In ceea ce priveste a doua parte a capatului de cerere extras din articolul 1 din Protocolul nr. 1, curtea ia nota ca reclamantul se pretinde proprietar al unui teren de 2,34 ha care ii apartinea inainte de nationalizarea intervenita in anii cincizeci si care era situat pe locul actualmente ocupat de Universitatea de Stiinte Agricole din Timisoara. Se plange de rezultatul procedurii care a dat loc hotararii curtii de apel Timisoara din 25 februarie 2002.

56.  In speta, curtea observa ca curtea de apel Timisoara, sesizata de actiunea in revendicare a reclamantului, a respins pretentiile acestuia din urma de a-si vedea recunoscuta proprietatea asupra terenului care ii apartinuse inainte de nationalizarea din anii cincizeci. In hotararea sa din 25 februarie 2002, curtea de apel a confirmat sentinta judecatoriei Timisoara din 28 februarie 2000 care statuase ca reclamantului i se atribuise in proprietate un teren de 2,34 ha, fara ca un amplasament anume sa-i fie precizat prin decizia comisiei administrative competente pentru aplicarea legii nr. 18/1991. Aceasta aceeasi abordare fusese de altfel si cea retinuta de judecatoria Timisoara, in sentinta sa definitiva din 8 decembrie 1997, pronuntata in cadrul unei alte proceduri.

57.  Curtea observa, deci, ca in nici un moment tribunalele nu au determinat amplasamentul precis al terenului a carui proprietate a fost recunoscuta reclamantului.

58.  In aceste conditii, deciziile jurisdictiilor nationale respingand actiunea in revendicare a reclamantului legata de terenul ocupat de Universitatea de Stiinte Agricole nu ar putea fi considerate a fi adus vreo atingere Ğ bunurilor ğ reclamantului, in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Lupulet contra Romaniei (dec.), nr. 25497/94, 17 mai 1996).

59.  In afara de acestea, desi comisia administrativa l-a convocat pe reclamant la 7 februarie 2001 spre a fi pus in posesia unui teren de 2,34 ha, acesta din urma a refuzat, nefiind de acord cu amplasamentul propus.

60.  Tinand seama de aceste fapte, curtea considera ca din cauza atitudinii reclamantului, autoritatile se aflau in imposibilitatea obiectiva de a-l pune in posesia unui teren de 2,34 ha in afara locului ocupat de Universitatea de Stiinte Agricole (a se vedea Georgi contra Romaniei, nr. 58318/00, 24 mai 2006 § 57).
Rezulta ca acest capat de cerere este in mod manifest nefondat si trebuie respins cu aplicarea articolului 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

III.  CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE

61.  In termenii articolului 41 din Conventie,
Ğ Daca curtea declara ca a existat o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale, si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat stergerea imperfecta a consecintelor acestei incalcari, curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila. ğ

A.  Daunele

62.  Reclamantul reclama 70 000 euro (EUR) cu titlu de prejudicii materiale si morale pe care le-ar fi suferit, inclusiv valoarea terenului nationalizat in anii cincizeci. Nu cere rambursarea costurilor si cheltuielilor de judecata.

63.  Guvernul contesta aceste pretentii.

64.  Curtea nu vede nici o legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si daunele materiale pretinse si respinge aceasta cerere. Pe de alta parte, ea apreciaza ca este cazul sa se acorde reclamantului 1400 EUR cu titlu du prejudiciu moral.

B.  Dobanzi moratorii

65.  Curtea judeca adecvat sa isi intemeieze rata dobanzilor moratorii pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal al Bancii Centrale Europene majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,

1.  Declara cererea admisibila in privinta capatului de cerere intemeiat pe durata excesiva a procedurii si inadmisibila pentru celelalte;

2.  Afirma ca a avut loc o incalcare a articolului 6 § 1 din Conventie;

3.  Afirma
a)  ca Statul acuzat trebuie sa achite reclamantului, in termen de trei luni de la data in care hotararea va fi devenit definitiva conform articolului 44 § 2 din Conventie, 1400 EUR (o mie patru sute de euro) ca daune morale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b)  ca aceasta suma se va converti in lei romanesti la rata de schimb aplicabila la data platii;
c)  ca incepand cu expirarea termenului mentionat si pana la plata, aceasta suma va fi majorata cu o dobanda simpla avand o rata egala cu acea a facilitatii de imprumut marginal de la Banca centrala europeana aplicabila pe aceasta perioada, la care se adauga trei puncte procentuale;

4.  Respinge cererea de satisfactie echitabila pentru celelalte.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la 32 mai  2007 cu aplicarea articolului 77 §§ 2 si 3 din Regulament.
 
Santiago QUESADA    Boštjan M. ZUPANCIC
Grefier                              Presedinte