Autor:
Gabriela Chirazof, valabil la 05-Ian-2011
Intrebare:
Un angajator poate plati daune morale din proprie initiativa unui angajat, la solicitarea acestuia din urma?
Raspuns:
Nu precizati temeiul unei astfel de cereri, care este motivul unei astfel de solicitari din partea salariatului.
Daca la baza solicitarii angajatului sta o hotarare judecatoreasca prin care, constatandu-se culpa angajatorului pentru prejudiciul moral suferit de angajat, s-a admis acordarea unor astfel de daune morale, angajatorul este obligat sa puna in executare hotararea instantei de judecata si sa acorde daunele morale in cuantumul stabilit in mod expres de catre instanta in urma cuantificarii prejudiciului moral suferit de catre salariat.
Daca la baza solicitarii salariatului nu sta o astfel de hotarare, atunci trebuie facute urmatoarele precizari:
In literatura de specialitate dauna morala este definita drept paguba suferita de o persoana ca urmare atingerii aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale sau prin provocarea unei suferinte morale. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei in cauza, in plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura in care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii etc. Evaluarea daunelor morale presupune examinarea, in principal a unor criterii referitoare la consecintele suferite pe plan fizic si psihic, expunerea la dispretul public, atingerea grava adusa onoarei si demnitatii, sentimentul de frustrare etc, daunele morale reprezentand compensatia datorata pentru atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sanatatea si integritatea corporala, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiul profesional si alte asemenea valori. Stabilirea cuantumului prejudiciului nepatrimonial (dauna morala) implica o operatiune de estimare facuta de catre instanta judecatoreasca investita cu o astfel de cerere. Astfel, instanta se va pronunta, in functie de toate probele admise, daca cererea referitoare la daunele morale suferite este intemeiata, iar daca constata indeplinite conditiile de tragere la raspundere, admitand o astfel de cerere, se va pronunta si asupra cuantumului daunelor morale la care are dreptul persoana prejudiciata.
Referitor la daunele morale ce pot fi acordate salariatilor prejudiciati prin fapta culpabila a angajatorului, in Monitorul Oficial nr. 763/12 noiembrie 2007 a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XL (40) din 7 mai 2007 pronuntata in recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, decizie care retine ca "o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale au facut-o acele instante care au considerat ca acordarea de daune morale este admisibila numai in masura in care in cuprinsul contractului colectiv de munca sau contractul individual de munca au fost incluse clauze exprese in acest sens". Admitand recursul in interesul legii, instanta suprema retine ca ”In cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese in acest sens.”
Scopul recursului in interesul legii prevazut de art. 329 din Codul de procedura civila este asigurarea interpretarii unitare a unui text de lege existent la acel moment, instantele de judecata fiind obligate sa se conformeze interpretarii legii realizate de catre instanta suprema.
Trebuie retinut ca la momentul pronuntarii acestei decizii, ICCJ a avut in vedere art. 269 alin. (1) din Codul muncii in vigoare la data pronuntarii, respectiv: ”Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.”
Dupa momentul pronuntarii acestei decizii, la data de 25 iulie 2007 se publica in Monitorul Oficial Legea 237/2007 privind modificarea alineatului (1) al articolului 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care prevede ca ”Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul."
Urmare pronuntarii de catre ICCJ a Deciziei nr. XL (40) din 7 mai 2007 si a modificarii art. 269 alin. (1) din Codul muncii prin Legea nr. 237/2007, s-au creat in jurisprudenta doua opinii, prima fiind ca angajatorul poate fi tras la raspundere pentru prejudiciul moral suferit de salariat, chiar daca aceasta raspundere nu este prevazuta in CCM sau contractul individual de munca al salariatului, instantele admitand o astfel de cerere motivat de faptul ca Decizia ICCJ nr. XL (40) din 7 mai 2007 a fost pronuntata anterior modificarii art. 269 alin. (1) din Codul muncii prin Legea 237/2007, cand acest text viza doar prejudiciul material, si a doua opinie in sensul ca angajatorul nu datoreaza catre salariat despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin conduita culpabila daca asupra acestei forme de raspundere nu s-a convenit prin contractul colectiv de munca sau prin contractul individual de munca al salariatului in cauza, motivat tocmai pe Decizia ICCJ. In concluzie, la acest moment unele instante admit repararea prejudiciului moral suferit de salariat, altele, dimpotriva, resping acest capat de cerere, neexistand o opinie unitara in aceasta materie.
