Deseurile din Marea Britanie ajung iarasi in portul Constanta, desi exista un dosar deschis deja in acest sens. Procurorul de caz arata ca odata cu iesirea Marii Britanii din UE se releva "lucruri care pana acum nu puteau fi vazute".
Procurorul Teodor Nita are in instrumentare dosarul in care cele 16 containere cu deseuri intrau in Romania ca fiind "obiecte de uz casnic second hand" si, dupa scurte cercetari, a aratat ca alte 50 de containere au intrat printr-aceeasi metoda in tara noastra.
"Am analizat un document, care se numeste analiza de risc, efectuat de lucratorii de politie din cadrul Garzii Coasta si in conditiile in care Marea Britanie a iesit din Uniunea Europeana, acum sunt chestiuni care se vad si inainte nu se vedeau, din cauza apartenentei la blocul comunitar. Si lucratorii au facut raportul respectiv, in care procentajul de risc de a se gasi deseuri era ridicat, motiv pentru care am procedat la verificarea in teren a rezultatului acestor analize. Acesta este al cincilea transport, daca nu ma insel, in conditii similare, o sa verificam, sa vedem unde au ajuns acele alte circa 50 de containere cu deseuri. Acum, in acest transport au fost 16 containere. Pentru inceput am desfacut numai unul, am vazut ca este o problema si am descarcat de pe vapor toate celelalte, verificand continutul containerelor. Nu avea nicio legatura documentatia de insotire cu continutul containerelor", a declarat procurorul intr-o conferinta de presa.
Potrivit acestuia, transporturile cu deseuri nu ar veni in Romania direct de la expeditor, fiind descarcate si reincarcate in alte porturi, pentru ca probabil "sa li se piarda urma".
"Un procentaj de 60-70-80% erau deseuri curate, gunoaie si cele care mai erau cat de cat intr-o stare buna, dintre obiectele de acolo, erau tratate timp de 22 de ore cu niste substante, ceva dezinfectant, niste substante care sunt toxice si, de exemplu, acolo am vazut si bidoane de lapte pentru copii (...) Transporturile nu vin de la expeditor direct catre noi, au oprit in trei porturi. Au fost descarcate, reincarcate, poate ca sa isi piarda urma, nu stiu, e doar o presupunere, nu vreau sa fac afirmatii hazardate. Ultimul episod a fost dintr-un port din Turcia, au incarcat pe aceasta nava care a sosit in Portul Constanta", a spus Nita.
El a mentionat ca in containere este o cantitate mica de marfa utilizabila, ce poate fi comercializata, restul fiind deseuri aduse in Romania, tara ce risca sa devina "lada de gunoi" a Europei si nu numai.
"Se poate sorta continutul, iau cele cateva procente de marfa relativ utilizabila pe care o pot comercializa, iar gunoaiele le arunca in gropile noastre de gunoi, in muntii nostri de gunoi si in felul acesta se curata tara destinatarului si se incarca de gunoi Romania. Pentru ca Romania are o mare problema, este intr-un risc major si iminent sa devina lada de gunoi a intregii Europe si nu numai", a afirmat Teodor Nita.
Conform procurorului, pentru o tara membra a UE, operatiunile de import-export au un alt statut.
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Fise distractive pentru gradinita
Agenda Cadrului Didactic 2024-2025
"Cand esti in afara UE, sunt operatiuni de import-export clasice. In interiorul UE, nu sunt operatiuni de export-import clasice, au alt statut juridic, au alte proceduri", a raspuns Nita, intrebat fiind de ce inaintea Brexitului nu au fost depistate problemele similare cu containerele aduse din Marea Britanie.
Doi romani si un cetatean britanic sunt cercetati pentru importarea ilegala de deseuri in Romania, dupa ce politistii de frontiera au depistat in Portul Constanta Sud Agigea 16 containere cu deseuri, care in acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descarcate de pe o nava olandeza venita din Marea Britanie, a informat joi seara Garda de Coasta.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri