Romania a sustinut, joi, la reuniunea Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI), necesitatea adoptarii cat mai rapide a Regulamentului privind insolventa, avand in vedere impactul preconizat asupra securizarii si dezvoltarii mediului de afaceri la nivel european, informeaza Ministerul Justitiei.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis joi AGERPRES, ministrul Robert Cazanciuc a participat joi, la lucrarile Consiliului JAI, la Luxemburg.
Dezbaterile din cadrul Consiliului s-au axat pe proiecte de directive si regulamente, precum si alte acte importante pentru dezvoltarea spatiului de justitie, libertate si securitate din cadrul UE.
"Astfel, ministrii Justitiei au agreat textul proiectului de directiva privind combaterea fraudelor indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii, ce urmeaza a fi transmis catre Parlamentul European. In acelasi cadru, au fost stabilite liniile ce trebuie urmate pe parcursul procesului de negociere la nivel tehnic, pentru urmatoarele proiecte: (1) regulamentul privind protectia datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, (2) regulamentul privind instituirea ordonantei asiguratorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare, in vederea facilitarii recuperarii transfrontaliere a debitelor in materie civila si comerciala si (3) regulamentul privind insolventa. Cu privire la acesta din urma, Romania a sustinut necesitatea adoptarii cat mai rapide, avand in vedere impactul preconizat asupra securizarii si dezvoltarii mediului de afaceri la nivel european", arata MJ.
Sursa citata precizeaza ca, in cadrul reuniunii, Comisia Europeana a lansat proiectul regulamentului de promovare a liberei circulatii a cetatenilor si intreprinderilor prin simplificarea acceptarii anumitor documente oficiale in UE.
Va recomandam
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
Vacanta! Distractie si pregatire in acelasi timp! Iata lucrarea noastra cu 25 de tipuri de compuneri perfect adaptate preocuparilor copiilor din clasele III-IV! Stim, copilul dvs. este in vacanta. E o perioada binemeritata de relaxare, desigur, dar totodata, din punct de vedere scolar, este si o perioada periculoasa: o pauza totala timp de 3...
Un alt aspect important al agendei l-au constituit Concluziile Consiliului privind drepturile fundamentale si statul de drept.
MJ mentioneaza ca aceasta reuniune a fost ultima din mandatul Presedintiei irlandeze a Consiliului, careia ii va succeda Lituania, incepand cu 1 iulie. AGERPRES