Uniunea Europeana si progresele din justitia romaneasca
Bun gasit la o noua saptamana InfoJuridica! De-ar fi fost vreme buna, de-ar fi fost vreme rea personalul auxiliar din justitie tot intra azi astazi in Greva. Chiar la aceasta ora acestia se afla in negocieri fiind in intrerupere temporara a activitatii. Grefierii ameninta Ministerul Justitiei ca vor intra in greva generala in scurta vreme daca nu li se vor da drepturile solicitate.
De parca situatia acuala nu ar fi fost de ajuns pentru starea prezenta a justitiei din Romania, un recent comunicat de presa al ministrului Catalin Predoiu ne aduce in atentie nemultumirea unuia dintre statele UE fata de evolutia celor 4 obiective de referinta din cadrul MCV (Mecanismului de Cooperare si Verificare) precum: eficienta actului de justitie, intarirea capacitatii institutionale a CSM si progresele in combaterea coruptiei.
In cuprinsul comunicatului remis agentiilor de presa locale se mentiona: "Decizia Bundestagului confirma semnalele prealabile potrivit carora unele state membre ale U.E. preseaza Comisia Europeana in directia unei atitudini severe in evaluarea progreselor in domeniul Justitiei si combaterii coruptiei. Fara a discuta aspectul politic al deciziei, subliniez faptul ca actiunea administrativa a MJLC s-a concentrat pe elaborarea cadrului normativ aplicabil justitiei si prezervarea cadrului normativ aplicabil institutiilor specializate in combaterea coruptiei. Dam ca exemple, proiectele de ordonanta privind eliminarea interviului ca forma de acces in magistratura, de protectie a magistratilor fata de actele de amenintare si sfidare, proiectele de coduri, finalizarea cadrului normativ al Agentiei Nationale de Integritate".
Desi perceptia asupra MCV-ului nu este una increzatoare, totusi, Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti precizeaza ca va continua sa-si indeplineasca obiectivele si ramane deschis pentru cooperarea interinstitutionala, astfel incat toate institutiile cu atributii in cadrul acestui mecanism sa-si realizeze obiectivele. Parlamentul german, pe de alta parte, vrea sa opreasca acordarea de fonduri europene catre Romania, din cauza deficientelor din justitie. In plus, Germania considera ca Romania nu ar trebui sa mai aiba acces la fondurile europene.
Nemultumirea Germaniei la adresa noastra s-a concretizat cu o rezolutie in care acestia evidentiaza ritmul reformelor si stadiul combaterii coruptiei lente ale Romaniei; prin intermediul rezolutiei, membrii Bundestagului cer UE oprirea alimentarii cu fonduri a Romaniei. De altfel, inclusiv CE a amenintat Romania cu oprirea furnizarii acestor fonduri. Germania sustine vehement faptul ca Romania si Bulgaria reprezinta 2 dintre tarile UE care din cauza coruptiei cu care sunt «inzestrate» nu fac altceva decat sa fraudeze aceste fonduri stranse cu mare grija.
Speram totusi ca perceptia, deja formata, a unora dintre tarile europene la adresa Romaniei sa nu se extinda mai mult de atat si sa putem beneficia in continuare de fonduri rezervate tarii noastre, in prezenta discutie la capitolul justitie.
O saptamana e-juridica placuta! Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a Cartea Verde a Contabilitatii
Ilinca Banu
Consilier juridic
Administrator www.e-juridic.ro
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri