Dreptul la avocat: cand si cum devine asistenta juridica obligatorie

Asistenta juridica obligatorie inseamna ca, in cazurile prevazute de lege, organul judiciar este obligat sa asigure un avocat, fie ales de persoana, fie desemnat din oficiu prin barou, iar actele facute fara respectarea acestei obligatii sunt, de regula, grav viciate. Codul de procedura penala enumera explicit situatiile, defineste modul in care autoritatile desemneaza avocatul din oficiu si stabileste sanctiunea procesuala pentru nerespectare. Textul legal-cheie este articolul 90 Cod procedura penala, care descrie cazurile de obligativitate, impreuna cu articolul 91 privind desemnarea avocatului din oficiu si cu articolul 281 privind nulitatile absolute. Curtea Constitutionala a sintetizat una dintre ipoteze astfel: „in cauzele in care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani” asistenta este obligatorie.

Regula centrala priveste suspectul si inculpatul: atunci cand intervin cazuri de vulnerabilitate obiectiva sau miza pedepsei este foarte ridicata, legea impune asistenta. In plus, persoana vatamata, partea civila si partea responsabila civil beneficiaza de asistenta obligatorie cand nu au capacitate de exercitiu sau aceasta este restransa, fiind vorba despre garantarea intelegerii procedurii si a efectelor juridice. Codul precizeaza expres, pentru aceste categorii, ca „asigurarea asistentei juridice este obligatorie daca acestia nu au capacitate de exercitiu sau este restransa”.

Cazurile in care apararea nu mai poate fi lasata la latitudinea persoanei sunt prevazute la art. 90 Cod procedura penala, astfel, asistenta juridica este obligatorie:

a) cand suspectul sau inculpatul este minor, internat intr-un centru de detentie ori intr-un centru educativ, cand este retinut sau arestat, chiar in alta cauza, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranata a internarii medicale, chiar in alta cauza, precum si in alte cazuri prevazute de lege;

b) in cazul in care organul judiciar apreciaza ca suspectul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea;

c) in cursul judecatii in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani.

Cand apare oricare dintre aceste situatii, prezenta avocatului nu mai este optionala, iar o eventuala renuntare declarata de persoana nu produce efecte: autoritatile au obligatia legala de a asigura apararea.

Legea stabileste o succesiune simpla:

Norma esentiala spune, concis: „organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu”. Aceasta fraza din art. 91 alin. (1) CPP concentreaza obligatia autoritatii si explica de ce, in practica, politistul de caz, procurorul sau judecatorul contacteaza de indata serviciul de asistenta judiciara al baroului. 

In momentul desemnarii, avocatul are drepturile si indatoririle prevazute de Cod si de Statutul profesiei, intre care:

Dreptul la aparare, dincolo de prezenta fizica a avocatului, inseamna asistenta efectiva, ceea ce in plan european presupune posibilitatea de a primi consultanta inainte de prima audiere si, de regula, prezenta avocatului la audieri, asa cum reiese din standardele CEDO si din Directiva (UE) 2013/48 privind dreptul de a avea avocat. 

In cazurile de asistenta juridica obligatorie fara avocat ales, onorariul avocatului din oficiu este suportat din fonduri publice, conform protocolului incheiat intre Ministerul Justitiei, Ministerul Public si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania. Ministerul Justitiei informeaza periodic asupra actualizarii acestor onorarii si a modului de decontare, cel mai recent protocol tripartit fiind comunicat in 2024, cu acte aditionale ulterioare pentru actualizare. In practica, instanta sau parchetul consemneaza incheierea/desemnarea, iar baroul emite decontul potrivit protocolului. 

Incalcarea obligatiei de a asigura asistenta obligatorie este una dintre nulitatile absolute din Codul de Procedura Penala. Textul legal, preluat de Curtea Constitutionala chiar cu formularea in vigoare, dispune: „Determina intotdeauna aplicarea nulitatii incalcarea dispozitiilor privind: (...) asistarea de catre avocat a suspectului sau a inculpatului, precum si a celorlalte parti, atunci cand asistenta este obligatorie.” Aceasta sanctiune nu depinde de dovada unei vatamari concrete si poate fi invocata potrivit regulilor Codului, inclusiv in camera preliminara sau pe calea cailor de atac, in functie de momentul incalcarii. 

Pentru aceste parti, accentul cade pe capacitatea de exercitiu. Codul de procedura penala stabileste clar ca, „in cazul persoanei vatamate, al partii civile si al partii responsabile civilmente, asigurarea asistentei juridice este obligatorie daca acestia nu au capacitate de exercitiu sau este restransa”. 

In practica, organul judiciar verifica varsta si statutul de ocrotire (tutela, curatela) si solicita desemnarea unui avocat cand este cazul, astfel incat consimtamantul procedural, declaratiile si optiunile acestor subiecte sa fie valide si pe deplin intelese. 

In paralel, regimul special al victimelor infractiunilor in materie de ajutor public judiciar si informare este reglementat de Legea nr. 211/2004, modificata prin acte recente, insa aceasta vizeaza cu prioritate asistenta gratuita si serviciile de sprijin, distincte de ipotezele de asistenta obligatorie din Codul de procedura penala. 

In momentul in care o persoana este chemata la audiere ca suspect sau se formuleaza propuneri ori cereri critice pentru libertatea sa, organul judiciar informeaza si asigura efectiv avocatul. 

Daca persoana a declarat ca renunta la avocat, dar cazul intra in sfera art. 90, renuntarea nu produce efecte, iar organul judiciar solicita baroului desemnarea unui aparator. 

Daca actul nu sufera amanare, se efectueaza strict operatiunile permise de lege in lipsa avocatului, consemnandu-se impedimentul si masurile luate pentru asigurarea apararii. 

Pe tot parcursul urmaririi penale, in camera preliminara si la judecata, instanta si parchetul verifica din oficiu necesitatea asistentei si, la nevoie, reiau actele facute fara aparare, pentru a evita nulitatea absoluta ce ar afecta ulterior hotararea. 

Din nou, regula de baza din art. 91 alin. (1) este aceea ca autoritatea publica face demersurile pentru desemnare, iar actele se deruleaza numai cu respectarea acestei garantii. 

Dreptul la aparare din Constitutie si din Codul de procedura penala este interpretat in consonanta cu standardele europene. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat constant ca accesul la avocat trebuie sa fie real si efectiv, nu pur formal, iar absenta avocatului la momentele-cheie, in special la primele audieri, poate afecta iremediabil echitatea procesului. 

De asemenea, Directiva (UE) 2013/48 impune statelor membre asigurarea dreptului de a avea avocat „intr-un stadiu cat mai timpuriu al procedurilor”, inclusiv inainte de prima audiere, si garanteaza confidentialitatea comunicarilor. Aceste repere europene explica de ce, in dreptul intern, ipotezele din art. 90 si sanctiunea din art. 281 sunt ferme si nenuantate. 


Asistenta juridica obligatorie nu este un lux procedural, ci un echipament de siguranta fara de care procesul penal se expune riscului de nulitate si de incalcare a drepturilor fundamentale. Textul art. 90 CPP delimiteaza clar ipotezele in care prezenta avocatului devine imperativa, art. 91 CPP arata cui ii revine sarcina de a o asigura, iar art. 281 CPP fixeaza remediul drastic in caz de incalcare, determinand intotdeauna aplicarea nulitatii atunci cand lipseste apararea obligatorie. In plan practic, atunci cand nu exista avocat ales, baroul desemneaza un aparator din oficiu, remunerat potrivit protocolului oficial, astfel incat dreptul la aparare sa fie efectiv de la primul contact cu autoritatile si pana la hotararea definitiva.