Curtea de Apel Bucuresti (CAB) arata intr-o speta relativ recenta ca factura fiscala este un document justificativ si chiar un mijloc de proba cu privire la existenta unui contract. Hotararea este importanta pentru colaboratori, asadar sa urmarim detaliile spetei.
Prin cererea inregistrata la data de 09.08.2016 pe rolul acestei instante, sub nr. de mai sus, reclamanta N.CO. LTD, in contradictoriu cu parata SC E.C. SRL, a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 49.476 USD, echivalentul a 198.126,64 lei, cu titlu de debit principal, precum si a dobanzii legale de la data introducerii cererii si pana la plata efectiva a debitului, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 1172/23.03.2017, Judecatoria Cornetu a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata si a luat act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat schimbarea, in tot, a acesteia, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata.
Prin decizia civila nr. 2580 din 06.06.2018, Tribunalul Ilfov – Sectia Civila a respins apelul ca nefondat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamanta, prin care a solicitat casarea acesteia si, in rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecata.
In motivarea recursului, recurenta a aratat urmatoarele:
Prima instanta a apreciat ca actiunea formulata “nu poate fi primita pe calea actiunii in raspundere civila delictuala, ci numai in temeiul raspunderii civile contractuale, dat fiind faptul ca intre parti s-a incheiat un contract consensual, neredactat in forma scrisa”.
Aceste statuari ale instantei de fond, mentinute de instanta de apel, sunt in mod vadit neintemeiate.
Factura fiscala nu poate avea caracterul juridic al unui contract, nici macar in forma simplificata, aceasta avand numai calitatea de document justificativ de plata, nefiind un act juridic stricto sensu, ci un inscris in baza caruia se efectueaza o operatiune (de vanzare-cumparare in speta), reprezentand numai un mijloc de proba cu privire la operatiunea de vanzare efectuata.
In sensul celor aratate mai sus s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In mai multe randuri Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in sensul ca factura fiscala nu are calitatea de act juridic, neputand fi considerata contract nici macar in forma simplificata, ci are numai caracterul unui document justificativ care sta la baza inregistrarii in contabilitate, reprezentand numai un mijloc de proba cu privire la operatiunile efectuate.
Asadar, interpretarea data de instanta de fond si de apel este lipsita de orice temei juridic, in speta neputandu-se aplica raspunderea contractuala, intrucat nu a fost incheiat intre parti un contract in sensul de instrumentum, respectiv un inscris constatator al manifestarii de vointa al partilor, care sa aiba caracterul unui suport material care consfinteste vointa partilor si sa redea operatiunea juridica in forma agreata de acestea.
Prin urmare, este evident ca raportul juridic este guvernat de raspunderea civila delictuala, dispozitiile art. 1349 si 1357 C.civ. fiind incidente in prezenta cauza.
Raspunderea civila delictuala reprezinta dreptul comun in materie de raspundere civila, aceasta urmand a se aplica ori de cate ori intre parti nu exista incheiat contract, avand caracterul unei norme generale, in timp ce raspunderea contractuala reprezinta norma speciala, care se aplica in mod strict si limitativ numai in ipoteza existentei unui raport contractual intre partile aflate in conflict.
In continuare, recurenta s-a referit la fondul cauzei, respectiv la indeplinirea cumulativa a conditiilor raspunderii civile delictuale.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Motivarea intampinarii priveste fondul cauzei.
Analizand decizia recurata, in raport de motivele de recurs formulate, Curtea retine urmatoarele :
In analiza recursului trebuie avute in vedere dispozitiile art. 483 alin. (3) C.pr.civ., potrivit carora recursul urmareste sa supuna instantei de recurs examinarea conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu si a aspectelor de fapt.
Din observarea cererii de recurs se constata ca recurenta critica aprecierea instantei in sensul ca in speta raportul juridic dintre parti este de natura contractuala, sustinand natura delictuala a acestuia, critici care se incadreaza la art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ..
Este adevarat ca
factura fiscala este un document justificativ, care sta la baza inregistrarilor in contabilitate furnizorului sau prestatorului si a cumparatorului, respectiv beneficiarului, dar, totodata, este si un mijloc de proba cu privire la existenta unui contract pentru care partile nu au confectionat un alt inscris constatator.
Instanta de apel a avut in vedere aceasta din urma natura juridica ca fiind incidenta in speta, respectiv ca factura emisa constata un contract de vanzare-cumparare intre parti, continand toate elementele necesare in acest sens.
Afirmatiile de ordin teoretic ale recurentei sunt, in esenta, corecte, dar concluzia la care aceasta a ajuns este gresita.
Astfel, imprejurarea ca factura nu este un act juridic nu duce la concluzia ca nu poate constata un act juridic precum cel retinut in speta. Factura constituie un inscris in sensul art.265 C.pr.civ.,
apt de a dovedi existenta unui act juridic pentru care legea nu prevede o forma ad validitatem.
In ce priveste aprecierea acesteia din punct de vedere probator, aceasta se face exclusiv de catre instantele de fond, iar nu de catre cea de recurs.
In conditiile in care, pe baza acestui inscris, instanta de apel a retinut existenta unui contract intre parti, doar raspunderea civila delictuala a intimatei-parate poate fi atrasa, iar raspunderea civila delictuala invocata de catre recurenta-reclamanta este exclusa.
Raportat la considerentele expuse, in temeiul art. 496 alin. (1) C.pr.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
E-JURIDIC.RO
