PDL a depus marti seara la Camera Deputatilor catre Curtea Constitutionala o sesizare de neconstitutionalitate privind noul Guvern, a declarat pentru Agerpres liderul deputatilor democrat-liberali, Gheorghe Tinel.
Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit faptul ca dezbaterea privind votul de incredere al Parlamentului privind modificarea structurii si a compozitiei politice a Guvernului va avea loc sambata.
"Am depus in aceasta seara (marti seara — n.r.) la Camera Deputatilor o sesizare la Curtea Constitutionala privind investirea noului Guvern. (...) Din acest punct de vedere, s-au spus foarte multe lucruri pornind de la premisa ca acordul incheiat intre PSD si UDMR cu obligatiile asumate, obligatii neasumate, de fapt, intre cele patru formatiuni politice, pentru ca aici nu e vorba doar de un acord al PSD, toata lumea a vazut, e un acord intre toate cele patru formatiuni politice (PSD, UNPR, PC, UDMR — n.r.), creeaza obligatii guvernamentale. Obligatii guvernamentale noi, modificand in acest fel programul de guvernare cu care USL a castigat alegerile si a fost validat in Parlamentul Romaniei in 21 decembrie 2012. Deci, pana la urma, acesta este fondul", a explicat Gheorghe Tinel, citat de Agerpres.
Mai mult, Gheorghe Tinel a mentionat faptul ca exista 52 de semnaturi de deputati pentru sesizarea la CCR privind noul Guvern: 37 de deputati PDL si "o parte a grupului deputatilor neafiliati cei care formeaza asa-numitul grup din Miscarea Populara", respectiv 15.
Va recomandam
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
Vacanta! Distractie si pregatire in acelasi timp! Iata lucrarea noastra cu 25 de tipuri de compuneri perfect adaptate preocuparilor copiilor din clasele III-IV! Stim, copilul dvs. este in vacanta. E o perioada binemeritata de relaxare, desigur, dar totodata, din punct de vedere scolar, este si o perioada periculoasa: o pauza totala timp de 3...
sursa: Agerpres