Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis ca un minor neinsotit nu poate fi trimis intr-un alt stat fara garantarea clara a unei primiri corespunzatoare.
In luna iunie 2017, TQ, minor neinsotit atunci in varsta de 15 ani si patru luni, a depus in Tarile de Jos o cerere de eliberare a unui permis de sedere pe durata determinata in temeiul dreptului de azil. In cadrul acestei cereri, TQ a indicat ca s-a nascut in anul 2002 in Guineea. Dupa decesul matusii la care traia in Sierra Leone, TQ ar fi venit in Europa. In Amsterdam (Tarile de Jos), el ar fi fost victima traficului de persoane si a exploatarii sexuale, motiv pentru care ar suferi in prezent de tulburari psihice grave. In martie 2018, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (secretarul de stat pentru securitate si justitie, Tarile de Jos) a decis din oficiu ca TQ nu putea beneficia de un permis de sedere pe durata determinata, instanta de trimitere precizand ca TQ nu poate obtine nici statutul de refugiat, nici protectia subsidiara. In conformitate cu dreptul neerlandez, decizia Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid echivaleaza cu o decizie de returnare.
In aprilie 2018, TQ a formulat o cale de atac impotriva acestei decizii in fata instantei de trimitere, sustinand in special ca nu stie unde locuiesc parintii sai, ca nu i-ar putea recunoaste la intoarcerea sa, ca nu ar cunoaste niciun alt membru al familiei sale si ca nu ar sti nici macar daca astfel de membri exista.
Instanta de trimitere arata ca reglementarea neerlandeza face o distinctie in functie de varsta minorului neinsotit. In ceea ce priveste minorii cu varsta sub 15 ani la data introducerii cererii de azil, s-ar efectua o investigatie cu privire la existenta unei posibilitati de primire corespunzatoare in statul de returnare, prevazuta la articolul 10 din Directiva 2008/1151, inainte de adoptarea unei decizii cu privire la aceasta cerere, acestor minori fiindu-le acordat un permis de sedere obisnuit in cazul in care o astfel de primire nu ar fi disponibila. Pentru minorii cu varsta de 15 ani sau mai mult la data introducerii cererii de azil, precum TQ, o asemenea investigatie nu ar fi efectuata, autoritatile neerlandeze parand sa astepte ca minorii in discutie sa implineasca varsta de 18 de ani pentru a pune ulterior in aplicare decizia de returnare. Asadar, in perioada cuprinsa intre introducerea cererii de azil si obtinerea majoritatii sale, sederea in Tarile de Jos a unui minor neinsotit cu varsta de 15 ani sau mai mult ar fi ilegala, dar tolerata.
In acest context, instanta de trimitere a decis sa solicite Curtii sa se pronunte cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a distinctiei operate de reglementarea neerlandeza intre minorii neinsotiti cu varsta de peste 15 de ani si cei cu varsta sub 15 ani.
Aprecierea Curtii
Curtea declara ca, atunci cand un stat membru intentioneaza sa ia o decizie de returnare impotriva unui minor neinsotit in temeiul Directivei privind returnarea, acesta trebuie sa ia in considerare in mod necesar interesul superior al copilului in toate etapele procedurii, ceea ce implica efectuarea unei aprecieri generale si aprofundate a situatiei acestui minor. Potrivit Curtii, faptul ca statul membru in cauza adopta o decizie de returnare fara sa se fi asigurat in prealabil de existenta unei primiri corespunzatoare in statul de returnare ar avea drept consecinta ca acest minor, desi a facut obiectul unei decizii de returnare, nu ar putea fi indepartat in cazul indisponibilitatii unei astfel de primiri. Un asemenea minor ar fi plasat, asadar, intr-o situatie de mare incertitudine in ceea ce priveste statutul sau juridic si viitorul sau, in special in ceea ce priveste scolarizarea sa, legatura sa cu o familie substitutiva sau posibilitatea de a ramane in statul membru in cauza, ceea ce ar fi contrar cerintei de a proteja interesul superior al copilului in toate etapele procedurii. Rezulta ca, in lipsa disponibilitatii unei primiri corespunzatoare in statul de returnare, minorul in cauza nu poate face obiectul unei decizii de returnare.
Curtea precizeaza, in acest context, ca varsta minorului neinsotit in discutie nu constituie decat un element printre altele pentru a verifica existenta unei posibilitati de primire corespunzatoare in statul de returnare si pentru a stabili daca interesul superior al copilului trebuie sa conduca la neadoptarea unei decizii de returnare impotriva acestui minor. Prin urmare, Curtea arata ca un stat membru nu poate face distinctie intre minorii neinsotiti numai in functie de criteriul varstei lor pentru a verifica existenta unei astfel de primiri.
Curtea statueaza de asemenea ca, tinand seama de obligatia statelor membre de a emite o decizie de returnare impotriva oricarui resortisant al unei tari terte aflat in situatie de sedere ilegala pe teritoriul lor3 si de a proceda la indepartarea sa in cel mai scurt timp posibil, Directiva privind returnarea se opune ca un stat membru, dupa ce a adoptat o decizie de returnare in privinta unui minor neinsotit si s-a asigurat de existenta unei primiri corespunzatoare in statul de returnare, sa se abtina ulterior sa procedeze la indepartarea sa pana la implinirea de catre acesta a varstei de 18 ani. Intr-un astfel de caz, minorul respectiv trebuie sa fie indepartat de pe teritoriul statului membru in cauza, sub rezerva evolutiei situatiei sale. In aceasta ultima privinta, Curtea declara ca, in ipoteza in care nu ar mai fi asigurata o primire corespunzatoare in statul de returnare in stadiul indepartarii minorului neinsotit, statul membru in cauza nu va putea executa decizia de returnare.
Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.
E-JURIDIC.RO
