Mark Gray, purtator de cuvant al Comisiei Europene (CE), a confirmat luni pentru Agerpres ca raportul pe justitie din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) va fi prezentat de executivul comunitar in luna ianuarie, fara a preciza insa un calendar in acest sens.
Presedintele Traian Basescu a declarat luni ca in luna ianuarie va avea loc o noua vizita a CE privind raportul MCV, punctand ca ar putea reveni problema ca parlamentul se opune cercetarii unor politicieni pe care Parchetul vrea sa-i ancheteze.
'In vederea raportului pe justitie, incepand cu 11 ianuarie sau 11-12 ianuarie, vom avea o noua vizita a Comisiei Europene. In modul cel mai sincer va spun ca ma ingrijoreaza faptul ca avem restante parlamentare - si nu vreau sa le numesc, le stiti foarte bine. S-ar putea sa revina problema de acum doi ani cand in raport aveam mentiuni despre faptul ca parlamentul se opune anchetarii unor politicieni pe care parchetul vrea sa-i ancheteze, nu sa-i aresteze. Acest punct v-as ruga sa-l aveti in atentie ca o prioritate zero a viitorului parlament, dincolo de validarea guvernului", a spus seful statului.
Este pentru prima data cand Comisia Europeana confirma in mod oficial faptul ca raportul suplimentar din cadrul MCV va fi prezentat in ianuarie, dupa ce pana in prezent executivul comunitar a preferat sa reitereze public cel putin in doua randuri termenul comunicat in iulie pentru publicarea acestuia, respectiv pana la finalul lui 2012. Conform unor surse europene, motivul amanarii, care nu a fost niciodata facut public in mod oficial de CE, ar fi faptul ca inainte de publicarea raportului trebuia sa aiba loc o misiune de evaluare dupa alegeri, care insa nu putea sa vina in Romania inainte de formarea unui guvern si votarea lui de catre parlament. Premierul Victor Ponta a fost nominalizat luni premier de catre presedintele Traian Basescu si guvernul sau ar putea primi girul parlamentului pana la finalul saptamanii.
A doua zi dupa alegerile de la 9 decembrie, purtatorul de cuvant al CE Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz a spus ca raportul privind progresele din justitie ale Romaniei din cadrul MCV va tine cont de ceea ce va urma dupa alegerile parlamentare din Romania, in functie de care va fi stabilita si data publicarii acestuia.
'Cum am precizat in vara, Comisia va da publicitatii raportul sau care analizeaza progresele facute /de Romania/ dupa luna iulie. In acest raport va fi important sa fie luata in considerare urmarea alegerilor de duminica si data publicarii raportului va fi determinata exact de ce va urma dupa alegeri. Deci nu pot furniza o data exacta pentru raport pentru ca trebuie luata in calcul urmarea alegerilor', a declarat Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz.
Intrebat daca CE mai are timp sa dea publicitatii raportul din cadrul MCV in acest an, in conditiile in care saptamana viitoare are loc ultima intrunire a Colegiului comisarilor, purtatorul de cuvant al executivului comunitar a spus la 10 decembrie ca nu poate comenta in acest moment asupra unei schimbari a datei publicarii raportului. 'Vom vedea ce urmeaza dupa alegeri si in functie de asta vom lua o decizie privind data publicarii raportului', a adaugat el.
Sursa
Agerpres
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Este specificat in CIM, la obligatiile angajatorilor: "sa informeze salariatul cu privire la obligatia de a adera la un fond de pensii administrat privat, in conditiile legii". As dori un model de document cu toate detaliile obligatorii care trebuie sa existe privind aceasta informare. Sau am putea sa inseram un paragraf in Minuta de informare privind acest aspect? Daca da, va rog, sa imi spuneti exact ce informatii trebuie sa contina pt a fii conform legii.
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Avem situatia unui certificat medical emis pt un cod de diagnostic 585 din 01/05 in 04/05. Certificatul are bifa pe "In continuare", desi nu este relevant in acest context. Ulterior am primit un alt certificat medical pt perioada 05/05-19/05 cu acelasi cod de diagnostic 585, cu bifa pe "Initial". Acest certificat medical nu trebuie sa aiba bifa pe "In continuare" fiind emis imediat dupa primul si avand acelasi cod de diagnostic? Medicul i-a spus angajatei ca data de...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: In cazul unui salariat angajat ca sofer distributie marfa in tara va rog sa-mi comunicati daca locul de munca este mobil in contractul de munca? In aceasta situatie ar trebui trecut ca zona toata tara? In baza clauzei de mobilitate se acorda prestatii in natura nu in bani, respectiv telefon, card combusibil, este ok?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<