(1) Despagubirea se stabileste in functie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depasi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei si nici suma asigurata.
(2) Partile pot stipula o cauza conform careia asiguratul ramane propriul sau asigurator pentru o fransiza, in privinta careia asiguratorul nu este obligat sa plateasca despagubire.
Jurisprudenta
"In cauza s-a incheiat un contract de asigurare intre reclamantul R.R.G. si S.C. "Metropol" S.A., obiectul acestuia fiind asigurarea autoturismului proprietatea reclamantului.
Intrucat autoturismul a fost furat, proprietarul a actionat in judecata Societatea Comerciala "Metropol" pentru a fi obligata la despagubiri, in cuantumul sumei asigurate.
Tribunalul a admis actiunea si a obligat parata sa plateasca cu titlu de despagubiri contravaloarea autoturismului furat, retinand ca furtul autoturismului s-a produs in perioada in care contractul de asigurare era in vigoare, iar imprejurarea ca reclamantul nu a parcat autoturismul in garaj nu are nici o relevanta, din moment ce o asemenea cluza nu a fost prevazuta in contract.
Impotriva sentintei parata a declarat apel, care a fost admis numai cu privire la reducerea cheltuielilor de judecata si taxa de timbru.
Curtea de Apel a retinut ca sustinerile apelantei nu sunt fondate, intrucat aceasta nu a fost impiedicata sa-si formeze sustinerile pe care le considera necesare in aparare, iar introducerea in cauza a unitatii ACR sau chemarea ei in garantie nu au fost formulate printr-o cerere scrisa.
Parata a declarat recurs, sustinand ca solutia instantei de apel este criticabila, intrucat actiunea a fost admisa in lipsa unui temei legal, fiind si nedovedita si nemotivata in drept, conform art.112 pct.4 din Codul de procedura civila.
Recursul nu este fondat.
In speta, s-a dovedit ca, in schimbul platii unei rate de 298 dolari USA, s-a incheiat un contract de asigurare in temeiul caruia reclamantul a fost garantat pentru o serie de riscuri, printre care si acela privitor la furtul autoturismului.
Ca urmare, din moment ce unul dintre riscurile asigurate s-a produs (furtul autoturismului) in perioada in care conventia partilor era in vigoare, iar organele de politie nu au fost descoperite pe autorii furtului, in mod justificat instantele au retinut ca actiunea este admisibila in temeiul dispozitiilor art.969 din Codul civil, care consacra putere de lege conventiilor incheiate de parti, inlaturand sustinerile recurentei in sensul ca in cauza ar fi incidente dispozitiile Decretului nr.471/1971, desi acestea nu au fost mentionate in contract.
Faptul ca reclamantul, la data producerii riscului asigurat (furtul), nu a parcat autoturismul in garaj, nu are nici o relevanta in solutionarea pricinii, intrucat in conventia partilor nu a fost prevazuta expres o asemenea clauza, iar pe de alta parte nu s-a dovedit ca procedand in acest fel (adica parcand mijlocul de transport intr-un alt loc decat in garaj), acesta ar fi contribuit, asa cum se sustine, la marirea riscului asigurat, ca sa se justifice diminuarea sau absolvirea de raspundere a paratei in legatura cu sumele solocitate si acordate cu titlu de despagubiri.
Asa fiind, recursul declarat in cauza urmeaza a fi respins.
(Stefan Crisu, Elena Denisa Crisu: “Repertoriu de practica si literatura judiciara 1994-1997”; Curtea Suprema de justitie, decizia civila nr. 955 din 18 iunie 1996)
Reglementarea anterioara.
Legea nr. 136/1995: Art. 27. (1) Despagubirile ce se platesc de asigurator se stabilesc in functie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat.
(2) Despagubirile nu pot depasi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei si nici suma la care s-a facut asigurarea.
(3) In contractul de asigurare poate fi stipulata o clauza conform careia asiguratul ramane propriul sau asigurator pentru o fransiza sau o suma determinata care nu se despagubeste de catre asigurator.
(Mona Maria Pivniceru, Noul Cod Civil si reglementarile anterioare. Prezentare comparativa: legea de punere in aplicare, legislatia conexa, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012)
