Inca o amanare pentru Brexit. Regatul ne va parasi pe 31 ianuarie 2020

Uniunea a aprobat o ”amanare flexibila” ("flextension") - adica Regatul Unit va putea parasi blocul european inainte de acest termen, in cazul in care Parlamentul britanic ratifica acordul retragerii incheiat de Bruxelles cu premierul britanic Boris Johnson.

Parlamentul britanic se pregateste sa se pronunte prin vot, luni, asupra unei propuneri a premierului conservator cu privire la organizarea unor alegeri anticipate la 12 decembrie.

Brexit. Cum s-a ajuns aici?

Pentru posterioritate, e bine sa ne amintim cum a pornit totul. Marea Britanie nu a facut parte din nucleul celor 6 tari care au format Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), predecesoarea Uniunii Europene. De altfel, aplicatiile Marii Britanii la C.E.E. au fost respinse in 1963 si 1967 de catre presedintele Frantei la acea data, Charles de Gaulle, care a invocat, cel putin public, incompatibilitati de natura economica intre Europa continentala si Marea Britanie, precum si ostilitatea celei din urma fata de proiectul pan-european.

Chiar si dupa aderarea Marii Britanii la C.E.E. in 1972, demers dus la bun sfarsit, ironic, sub un guvern conservator (la fel ca cel de acum) condus de Edward Heath, relatia nu a fost una amicala.

Laburistii (social-democratii englezi) au organizat primul Brexit in 1975. Acestia au supus la vot iesirea din CEE. Aproape 70% din cei care s-au prezentat la urne au fost in favoarea ramanerii in spatiul care urma sa devina UE. 

In 1979 Marea Britanie a ales sa nu adopte Sistemul Monetar European (care a pus bazele monedei Euro). Tot in 1979 in fruntea guvernului britanic a ajuns Margaret Thatcher, lider al Partidului Conservator si cel mai longeviv Prim Ministru britanic al secolului XX, al carei mandat a continuat pana in 1990. Intr-un discurs celebru tinut la Bruges, Margaret Thatcher si-a exprimat scepticismul fata de proiectul european si a subliniat necesitatea mentinerii suveranitatii Marii Britanii.

Vezi si: Ministru britanic: Drepturile romanilor vor fi respectate, chiar si in cazul unui Brexit fara acord

Pozitia sa continua anti-UE a dus, in cele din urma, la solicitarea demisiei din functia de prim-ministru a UK. 

Teste distractive pentru clasa pregatitoare

Vezi AICI detalii

Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale

Vezi AICI detalii

Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri

Vezi AICI detalii

In 1992, UK trece printr-o criza monetara, dar decide un an mai tarziu sa se alature tarilor care au ratificat Tratatul de la Maastricht. Tot in 1993 apare si UKIP, partidul scepticilor cu privire la UE si unul din principalii actori care a dus la votul pentru parasirea UE.

Intre 1994-1997 au avut loc mai multe incercari de a se organiza un referendum pentru parasirea UE. James Goldsmith finantase intreaga activitate politica, insa partidul sau care urma sa organizeze acest vot de parasire a UE nu a primit niciun loc in Parlament. Formatiunea s-a desfiintat si acestia s-au alaturat UKIP care isi asumase, practic, aceeasi misiune.

A urmat, apoi, Tony Blair la conducere. Acesta a incercat in mai multe randuri sa apropie Regatul de UE, dar n-a reusit. Si-a dorit chiar si un referendum pentru aderarea la euro. Urmatorul premier, Gordon Brown, spunea ca va crea "locuri de munca britanice pentru britanici".

Intre timp partidul eurosceptic UKIP a continuat sa castige treptat tot mai multa aprobare in randul electoratului, obtinand in cadrul alegerilor pentru Parlamentul European din 2014 27.5% din voturi si delegand astfel 24 de membri in Parlament. In schimb pe plan domestic, in urma alegerilor generale din 2015 UKIP au reusit sa aiba un singur reprezentant in Parlamentul britanic.

Vezi si: FMI, despre Brexit: Oricum ar fi, nu va fi bine

Platforma avansata de UKIP a fost de la inceput una ferma in favoarea retragerii din Uniunea Europeana, reducerea imigratiei si sporirea finantarii sistemului de sanatate, mesaje cu care au rezonat in mare masura cetateni aflati in situatii materiale si sociale precare.

Popularitatea partidului poate fi pusa pe seama unei tesaturi complexe de factori socio-economici, inclusiv sentimente de marginalizare si alienare percepute de catre o parte a electoratului britanic, precum si disproportionat mai multa atentie acordata de catre mass-media mainstream liderului partidului, Nigel Farage.

Pentru ca isi dorea o victorie politica in fata UKIP, premierul conservator David Cameron a organizat un referendum pentru iesirea din UE. El insusi s-a declarat impotriva parasirii blocului comunitar, insa a considerat ca cetatenii vor avea decizia finala. Au urmat doua campanii, multe neadevaruri si manipulari, iar Brexit a devenit realitate. Au fost 17.410.742 de voturi pentru iesirea din UE si 16.141.241 pentru ramanerea in bloc. Astfel, majoritatea de 51,9% a decis parasirea Uniunii. Prezenta a fost de 72,2%.

Vezi si: CJUE: Marea Britanie poate opri Brexit oricand, unilateral

Rezultatul a creat noi diviziuni in cadrul Regatului Unit, avand in vedere ca in toata Scotia, Gibraltar si jumatate din Irlanda de Nord s-a votat pentru ramanerea in UE. Premierul scotian, Nicola Sturgeon, a reitereat ideea unui referendum de independenta fata de Regat.

Din 2016 si pana astazi, UK incearca sa paraseasca UE. Acum, se pare, s-ar pregati sa o faca.