Remiterea de datorie

        Remiterea de datorie este un mod voluntar de stingere a obligatiei care consta in renuntarea creditorului, cu consimtamantul debitorului, la dreptul sau de creanta.

           Remiterea de datorie este reglementata in Noul Cod civil in art. 1629-1633.

Remiterea de datorie presupune consimtamantul debitorului, deci este un contract. În situatia in care debitorul nu este de acord, poate sa apeleze la procedura ofertei reale de plata si remiterea de datorie nu este valida.

         Poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, expresa sau tacita.

Remiterea de datorie poate opera pentru o parte din datorie, caz in care este o remitere partiala sau pentru intreaga datorie, iar in acest caz este o remitere totala.

Noul Cod civil nu prevede o forma obligatorie a acestei remiteri de datorie si poate fi probata prin orice mijloc de proba.

             Art. 1499 introduce posibilitatea dovedirii platii prin orice mijloc, desi este un act juridic, iar anterior Noului Cod civil, doar pentru sume sub 250 lei se putea apela la probarea prin alte mijloace decat inscrisuri.

            Din coroborarea celor doua temeiuri de drept, art. 1631 si art. 1499, se pastreaza prezumtiile din Codul Civil anterior referitoare la remiterea de datorie. Astfel, se mentin doua prezumtii ale remiterii de datorie:

a. daca creditorul remite voluntar debitorului inscrisul original constatator al creantei, iar acesta este un inscris sub semnatura privata;

b. daca creditorul remite voluntar debitorului inscrisul original constatator al creantei, dar acesta este o hotarare judecatoreasca investita cu formula executorie (sau o copie a acesteia) sau un alt act autentic.

Bineinteles, remiterea inscrisului trebuie sa fie voluntara si nu prin violenta sau inselaciune.

2. Efecte

Prin remiterea de datorie opereaza nu doar stingerea platii, ci si a accesoriilor si a garantiilor.

Remiterea de datorie facuta in favoarea debitorului principal, profita atat fideiusorul, cat si ceilalti codebitori solidari, dar remiterea in favoarea unui fideiusor nu-l libereaza nici pe debitorul principal si nici pe ceilalti fideiusori.