Repere legislative privind conflictele de munca si modalitatile de solutionare a acestora (II)
Consilier juridic Ana Roxana NUTA
Notiunea conflictului de interese
Potrivit art. 4 din Legea nr. 168/1999 conflictele de munca ce au ca obiect stabilirea conditiilor de munca cu ocazia negocierii contractelor colective de munca4 sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariatilor, si sunt denumite conflicte de interese.
Conflictele de interese pot avea loc la nivelul unitatilor, la nivelul grupurilor de unitati, al ramurilor ori la nivel national.
Conflictele de interese pot avea loc si la nivelul unor subunitati, compartimente sau al unor grupuri de salariati care exercita aceeasi profesie in aceeasi unitate, in masura in care intre partenerii la negocieri s-a convenit ca acestia sa isi stabileasca, in mod distinct, in contractul colectiv, conditiile de munca.
In conflictele de interese la nivel de unitate, subunitate, compartimente sau al grupurilor de salariati care exercita aceeasi profesie in aceeasi unitate, salariatii sunt reprezentati de sindicatele reprezentative, potrivit legii.
La nivelul unitatilor in care nu sunt constituite sindicate reprezentative salariatii au dreptul sa aleaga orice persoana care sa ii reprezinte la negocieri precum si in cazul conflictelor de interese.
In ceea ce priveste reprezentativitatea unei organizatii, fie ea patronala sau sindicala, Legea 130/1996 statueaza:
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
Portal Codul Muncii
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori
La negocierea contractului colectiv de munca la nivel national, de ramura sau de grup de unitati participa asociatiile patronale care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) la nivel national:
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- reprezinta patroni ale caror unitati functioneaza in cel putin jumatate din numarul total al judetelor, inclusiv in municipiul Bucuresti;
- reprezinta patroni ale caror unitati isi desfasoara activitatea in cel putin 25% din ramurile de activitate;
- reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 7% din efectivul salariatilor din economia nationala;
b) la nivel de ramura:
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 10% din numarul salariatilor din ramura respectiva. Indeplinirea conditiilor de reprezentativitate se constata de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti, la cererea asociatiei patronale. Hotararea este supusa numai recursului.
Conform art. 16 din Legea 130/1996, Asociatiile patronale reprezentative la nivel national sunt reprezentative si la nivelul ramurilor si al grupurilor de unitati prin intermediul organizatiilor de tip federativ, componente.
In ceea ce priveste organizatiile sindicale - la negocierea contractelor colective de munca la nivel national, de ramura si de unitate participa organizatiile sindicale care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) la nivel national:
- au statut legal de confederatie sindicala;
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- au in componenta structuri sindicale proprii, in cel putin jumatate din numarul total al judetelor, inclusiv in municipiul Bucuresti;
- au in componenta federatii sindicale reprezentative din cel putin 25% din ramurile de activitate;
- organizatiile sindicale componente au, cumulat, un numar de membri cel putin egal cu 5% din efectivul salariatilor din economia nationala;
b) la nivel de ramura:
- au statut legal de federatie sindicala;
- au independenta organizatorica si patrimoniala;
- organizatiile sindicale componente au, cumulat, un numar de membri cel putin egal cu 7% din efectivul salariatilor din ramura respectiva;
c) la nivel de unitate:
- au statut legal de organizatie sindicala;
- numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin o treime din numarul salariatilor unitatii.
Indeplinirea conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor sindicale se constata, la cererea acestora, de catre instantele judecatoresti, dupa cum urmeaza:
a) la nivel national si de ramura, de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti;
b) la nivel de unitate, de catre judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul unitatii.
Institutia reprezentantilor salariatilor este reglementata atat in art. 20 din Legea nr. 168/1999 cat si in art. 224 din Codul Muncii5 .
Poate fi aleasa ca delegat al sindicatelor reprezentative6
sau, dupa caz, al salariatilor orice persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) a implinit varsta de 21 de ani;
b) este salariat al unitatii sau reprezinta federatia ori confederatia sindicala la care sindicatul ce organizeaza conflictul de interese este afiliat;
c) nu a fost condamnata pentru savarsirea infractiunilor prevazute la art. 87 din aceeasi lege, referitoare la declararea grevei cu incalcarea conditiilor legale.
In cazul conflictelor de interese la nivel de grup de unitati, de ramura sau la nivel national, salariatii sunt reprezentati de organizatiile sindicale reprezentative care participa la negocierile colective.
Conflictele de interese la nivel de grup de unitati, de ramura si la nivel national pot avea loc numai dupa inregistrarea prealabila a acestora la unitatile componente ale structurilor respective, potrivit legii.
Negocierea, medierea si arbitrarea acestor conflicte de interese se vor face intre organizatiile sindicale si patronale reprezentative la nivel de grup de unitati, de ramura si la nivel national, dupa caz.
5 Art. 224. - (1) La angajatorii la care sunt incadrati mai mult de 20 de salariati si daca nici unul nu este membru de sindicat, interesele acestora pot fi promovate si aparate de reprezentantii lor, alesi si mandatati special in acest scop.
(2) Reprezentantii salariatilor sunt alesi in cadrul adunarii generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor.
(3) Reprezentantii salariatilor nu pot sa desfasoare activitati ce sunt recunoscute prin lege exclusiv sindicatelor.
6 Pentru sustinerea intereselor lor la conciliere.
Sursa:
www.karan.ro
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri