Care este diferenta dintre articolul 50 H si articolul 52 E din Codul muncii ? In ce cazuri CIM se suspenda cu articolul 50 H si in ce acazuri CIM se suspenda cu art 52 E din Codul muncii ?
Raspuns: Potrivit art. 50 lit. h) din Codul muncii , republicat, contractul individual de munca (CIM) se suspenda de drept de la data expirarii perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizatiile ori atestarile necesare pentru exercitarea profesiei. Daca in termen de 6 luni salariatul nu si-a reinnoit avizele, autorizatiile ori atestarile necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de munca inceteaza de drept.
In unele cazuri este necesara existenta unui aviz, a unei autorizatii sau unui atestat pentru exercitarea unei profesii (ocupatii). Astfel, de exemplu, exercitarea ocupatiei de agent de securitate se face in temeiul Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor pe baza unui atestat eliberat dupa absolvirea unui curs de calificare si promovarea examenului in acest sens.
In situatia in care avizul, autorizatia sau atestarea a fost eliberata pentru o anumita perioada de timp, aceasta trebuie reinnoita, in caz contrar intervenind suspendarea de drept a contractului individual de munca (CIM) de la data expirarii perioadei de valabilitate a acesteia. Daca in termen de 6 luni salariatul nu si-a reinnoit avizul, autorizatia sau atestatul, CIM va inceta de drept.
In schimb, conform art. 52 alin. (1) lit. e) din Codul muncii , republicat, contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului pe durata suspendarii de catre autoritatile competente a avizelor, autorizatiilor sau atestarilor necesare pentru exercitarea profesiilor.
Acest caz de suspendare a CIM intervine ori de cate ori o autoritate competenta suspenda avizul, autorizatia sau atestarea necesara pentru exercitarea de catre respectivul salariat a unei profesii.
In concluzie, din dispozitiile legale aplicabile rezulta ca diferenta consta in aceea ca in cazul art. 50 lit. h) din Codul muncii , republicat, avizul, autorizatia, atestatul a fost emis, durata de valabilitate a exercitarii profesiei in baza lui a expirat, fapt pentru care CIM se suspenda de drept de la data expirarii perioadei pentru care a fost emis pana la momentul reinnoirii acestuia, dar nu mai tarziu de 6 luni (cand intervine incetarea de drept a CIM), in timp ce suspendarea in temeiul art. 52 alin. (1) lit. e) din Codul muncii , republicat, intervine atunci cand autoritatea competenta suspenda un aviz, o autorizatie sau un atestat acordat a carui durata nu a expirat.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Avand in vedere ca HG 295 din 31.03.2025, cu privire la Registrul General de Evidenta a salatiatilor, aduce modificari la HG 905/2017, cea din urma fiind valabila pana la 30.09.2025, pot fi aplicate in continuare prevederile din Hotararea 905? Fac referire in mod special la transmiterea suspendarilor in caz de incapacitate de munca, conf art. 5 lit. e din HG 295. As aprecia sa ne dati o lamurire cu privire la tipul de certificate medicale la care face referire legiuitorul un numar minim de zile...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: O salariata a obtinut venituri in urmatoarea perioada: - Contract de munca: martie 2023 - iunie 2023 - venituri din salarii - Contract de mandat pentru administrator: iunie - iulie 2024 - Contract de munca: august 2024 - prezent Copilul s-a nascut in luna martie 2025. Indeplineste conditiile pentru a primi indemnizatie pentru cresterea copilului?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<