Scurte consideratii.
Actiunea pauliana sau revocatorie are o existenta aproape milenara. Ea a aparut ca raspuns la necesitatea protejarii creditorului de manevrele abuzive ale debitorilor, dreptul roman fiind cel care a dat nastere acestei institutii, timpul conducand la cizelarea si rafinarea acestui concept.
Daca in perioada romana, aceasta actiune era un instrument executoriu care ii dadea dreptul creditorului de a-l vinde pe debitor ca sclav, impreuna chiar cu familia acestuia, in timp, se schimba conceptia asupra acestei actiuni. Se pune un accent tot mai mare pe executarea asupra bunurilor (patrimoniului) debitorului si nu asupra persoanei acestuia, ceea ce a condus la ideea ca patrimoniul debitorului garanteaza indeplinirea obligatiilor (conform adagiului “cine se obliga, se obliga cu toate bunurile sale”). Acest principiu reglementat si in vechiul Cod Civil, este preluat cu denumirea “Garantia comuna a creditorilor “ si in cadrul art. 2324 (1) din noul Cod Civil.
Acest text consacra dreptul de gaj general al creditorului chirografar de a-si executa creanta sa – neonorata – asupra oricarui bun al debitorului (cu exceptiile prevazute de lege).
Cadrul legal.
In prezent, actiunea revocatorie este reglementata in art. 1562-1567 din noul Cod Civil.
Dreptul creditorului care este consacrat in art.1562 (1) din noul Cod Civil, este intemeiat pe lipsa bunei-credinte a debitorului sau. Prin urmare, chiar daca, in principiu, orice debitor are dreptul sa-si administreze in mod liber patrimoniul sau (sa savarseasca orice acte de instrainare, grevare), aceasta libertate nu este absoluta, ci este limitata de acest principiu. Lipsa bunei credinte da dreptul creditorului de a actiona impotriva debitorului sau, dar si impotriva tertului cu care acesta din urma a contractat, in scopul apararii propriilor sale interese. S-a spus in acest sens, despre creditor, ca este “investit cu o anumita putere de control si supraveghere asupra patrimoniului debitorului sau ceea ce ii permite sa se asigure de soliditatea economica a acestui patrimoniu”.
Daca lipsa bunei–credinte a debitorului este ratiunea pe care se intemeiaza dreptul creditorului de a cere declararea inopozabilitatii actelor juridice incheiate cu tertii de catre debitorul sau, sa vedem concret care sunt conditiile de exercitare a actiunii revocatorii.
Traditional se clasifica in conditii de admisibilitate, care vor fi tratate in aceasta parte a articolului si conditii specifice, care impreuna cu efectele admiterii actiunii, vor fi tratate in partea a II-a.
Autor: cons. Jur. Ana-Maria Borz
sursa: Buletinul informativ "Recuperarea Debitelor"
