Curtea de Apel Bucuresti (CAB) arata intr-o speta de data relativ recenta cand se acorda sporul de 25% pentru studii superioare si daca acesta poate fi anulat de angajator in baza Legii nr. 330/2009.
O informatie de interes pentru angajatii din sistemul public si cel privat care functioneaza pe sistem de bonusare pentru perfectionare prin continuarea studiilor este modul in care angajatorii trebuie sa se raporteze la prevederile Legii nr. 330/2009. Se pierde sau nu sporul de 25%?
Prin sentinta civila nr. 7721/2018, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a de contencios administrativ si fiscal, a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce il priveste pe reclamantul (...) ca neintemeiata si a respins cererea de chemare in judecata privind pe reclamantii (...), ambii (...) in contradictoriu cu parata (...), ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs reclamantii, prin (...) cale pe care au solicitat casarea sentintei si, dupa rejudecare, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
Au sustinut ca hotararea instantei de fond este nelegala, in cauza fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) punctele 6 si 8 C.pr.civ., fiind intemeiata pe motive straine de natura pricinii si cu incalcarea normelor de drept material.
In acest sens, in esenta, au invederat ca Instanta de fond a apreciat nelegal ca nu sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 71/2015, respectiv in interpretarea data de ICCJ prin Decizia nr.23/2016 si de CCR prin Decizia nr. 794/2016, desi nivelul de salarizare se refera inclusiv la sporuri. De asemenea, a invederat ca alti angajati ai intimatului care anterior datei de 31.12.2009 erau absolventi ai unor institutii de invatamant superior, au beneficiat si beneficiaza de sporul de 25% pentru studii superioare, cuantumul acestuia fiind introdus ca suma compensatorie si nu ca procent. In plus, pentru identitate de ratiune, sunt incidente argumentele expuse in Decizia nr. 21/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, privind suma compensatorie ce reprezinta sporul de 15% pentru doctorat.
In drept, cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct.6 si 8 C.pr.civ.
In termen legal, intimatul-parat a formulat intampinare, cale pe care a solicitat acestuia,ca nefondat. In acest din urma sens, in esenta, a sustinut ca din interpretarea per a contrario a dispozitiilor incidente rezulta ca agentilor de politie care nu au avut inclus sporul de 25% in suma compensatorie cu caracter tranzitoriu, nu li se poate acorda acest spor, in contextul in care in cuprinsul Legii cadrul nr. 284/2010 nu a mai fost prevazut acest drept salarial. Prin urmare, a invederat ca sentinta tribunalului a fost pronuntata cu justa aplicare si interpretare a legii.
Recurentii-reclamanti nu au formulat raspuns la intampinare.
La termenul de judecata din 13.03.2019, Curtea a respins a exceptiile invocate pentru considerentele expuse in practicaua prezentei.
Analizand cererea de recurs, prin prisma motivelor de casare invocate, a sustinerilor si apararilor partilor, retine urmatoarele:
1. Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ (,,cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei,,) nu poate fi primit, in conditiile in care din analiza cuprinsului sentintei se observa ca tribunalul a respectat exigentele dispozitiilor art. 425 alin.(1) lit. b) C.pr.civ. De asemenea, argumentele expuse de tribunal sunt pertinente, in sensul ca sunt relationate cu raportul juridic dedus judecatii.
2. Motivul de casare prevazut de dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. (,,cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material,,)
In ceea ce priveste criticile intemeiate pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., Curtea va retine urmatoarele:
In acord cu sustinerile recurentului, Curtea constata ca prin Decizia nr. 21/2016 din 21 noiembrie 2016, pronuntata in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca: „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 30 alin. (6) si art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr.285/2010 si art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobandit titlul de doctor dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009”.
Inalta Curte a constatat ca sporul salarial de 15% acordat pentru detinatorul titlului stiintific de doctor (sporul de doctorat), nu s-a mai regasit, ca atare, in legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 si nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la incadrarea/reincadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare.
A retinut Inalta Curte de Casatie si Justitie ca, pentru cei care, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau in plata sporul de doctorat, solutia legislativa a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca suma compensatorie acordata potrivit O.U.G. nr. 1/2010. Aceasta suma compensatorie a fost prevazuta pentru a respecta dispozitia legala potrivit careia nivelul salariilor in plata nu poate scadea prin aplicarea noii legi.
A constatat ca, din succesiunea in timp descrisa anterior, rezulta ca sporul de doctorat a supravietuit prin introducerea lui in salariul de baza, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare.
Asadar, a retinut Inalta Curte, legiuitorul nu a operat o abrogare veritabila si efectiva, ci a instituit o natura juridica noua pentru suma ce recompenseaza angajatul care isi perfectioneaza pregatirea profesionala prin obtinerea titlului stiintific de doctor. Prin includerea acestei sume in salariul de baza, rezulta ca un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut si aparat de lege. Altfel spus, dreptul a supravietuit, chiar daca a cunoscut o evolutie in planul reglementarii si a dobandit o noua denumire: "suma compensatorie", fiind inclus in salariul de baza.
A statuat Inalta Curte ca existenta mai multor acte normative, adoptate succesiv intr-un interval scurt de timp, in baza carora s-a intentionat salarizarea unica a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferentiat si pentru nesocotirea principiului egalitatii de tratament fata de toti salariatii si care presupune plata egala pentru munca de valoare egala.
Prin urmare, a retinut Inalta Curte, nu poate fi acceptata o situatie defavorabila in ceea ce priveste personalul care, incepand cu anul 2011, indeplineste conditiile necesare pentru a-i fi inclusa in salariu suma compensatorie de 15% din salariul de baza, comparativ cu personalul care, in anul anterior, era astfel salarizat.
A statuat ca, pentru toate categoriile de personal aflate in situatii identice, salarizarea trebuie sa se faca la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica unde sunt incadrati. Atunci cand este analizata identitatea de situatii intre doi angajati, nu trebuie verificata identitatea de reglementare, ci trebuie avuta in vedere identitatea de activitate desfasurata si de pregatire profesionala.
A constatat ca nu exista niciun argument legal care sa justifice diferentele salariale dintre persoane care desfasoara aceeasi activitate in cadrul aceleiasi institutii. Salariile se stabilesc pe categorii de functii si pe niveluri de pregatire profesionala, iar nu in considerarea unor persoane privite ut singuli si care sunt, in mod intamplator, contemporane edictarii unui act normativ.
A retinut ca, potrivit jurisprudentei constante a instantei de contencios constitutional, precum si a celei a Curtii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice in mod rational si obiectiv.
Prin decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a constatat ca, desi sporul de 25% pentru studii superioare instituit prin O.G. nr. 38/2003 este diferit de sporul de doctorat de 15% reglementat prin legi speciale [art. 5 O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 45/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru magistrati si prin art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cadrele didactice], decizia nr. 21/2016 privind sporul de doctorat se poate aplica prin analogie si in legatura cu sporul de studii superioare, interpretarea textelor in discutie decurgand din aceleasi principii statuate de legile de salarizare care s-au succedat in timp si impunandu-se cu caracter obligatoriu de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
A statuat Inalta Curte ca, intrucat sporurile in discutie, desi reglementate prin acte normative diferite, au aceeasi natura - sporuri pentru studii (superioare si doctorale) si acelasi regim juridic, in sensul ca s-au supus acelorasi modificari in domeniul legilor salarizarii, acordarea acestora se face prin analogie potrivit acelorasi principii de interpretare a legii, ubi eadem ratio, ibi idem jus.
Astfel, Curtea retine, in temeiul art. 521 C.pr.civ., ca solutiile jurisprudentiale sus-mentionate se impun in prezenta cauza.
Astfel, Curtea retine ca prin aplicarea principiului analogiei, ca, astfel cum a statuat Inalta Curte, dreptul a supravietuit, legiuitorul neoperand o abrogare veritabila si efectiva, ci a instituit o natura juridica noua pentru suma ce recompenseaza angajatul care isi perfectioneaza pregatirea profesionala.
Prin urmare, afirmatia intimatului - parat in sensul ca ar fi avut loc o abrogare a dreptului la sporul aferent absolvirii studiilor superioare pentru persoanele care au absolvit aceste cursuri ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009 nu poate fi retinuta.
Prin urmare, contrar celor retinute de tribunal, imprejurarea ca recurentii nu beneficiau la data de 31.12.2009 de acest spor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferentiat si pentru nesocotirea principiului egalitatii de tratament fata de toti salariatii si care presupune plata egala pentru munca de valoare egala, astfel cum a retinut Inalta Curte prin decizia nr. 21/2016 in situatia similara a sporului de doctorat.
Plecand de la regulile directoare trasate mai sus, Curtea va retine ca recurentilor le este recunoscut prin Legea nr. 71/2015 dreptul la maximizare prin raportare la nivelul salariului maxim aferente functiilor similare in cadrul autoritatii, iar aceasta maximizare presupune implicit dreptul la acordarea sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu, insa doar in masura in care sunt indeplinite conditiile legale pentru plata acesteia.
Or, tribunalul nu a analizat aceste cerinte, neintrand astfel in cercetarea fondului raportului juridic.
Cat despre considerentele tribunalului, prin care s-a retinut ca reclamantii nu ar fi solicitat sa le fie platit salariul la nivelul maxim, ci obtinerea unui spor concret, acestea sunt contrazise de cuprinsul cererii adresate de reclamanti, din care rezulta ca aceasta a vizat suma compensatorie, ca parte componenta a salariului care a condus la cresterea cuantumului acestuia si nu propriu-zis sporul. Cat despre faptul ca reclamantii nu ar fi indicat concret faptul ca ar exista persoane carora sa le fi fost incluse in salariu respectiva suma compensatorie, Curtea constata ca acest argument nu se sustine, in contextul recunoasterii exprimate de intimata-parata in cuprinsul raspunsului adresat la cererea recurentilor (fila 24, veros, dosar tribunal).
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 496 alin. (1) si art. 498 alin. (2) C.pr.civ., va admite recursul , va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare.
In rejudecare, tribunalul va analiza in concret indeplinirea conditiilor prevazute de Legea nr. 71/2015 cu privire la solicitarea reclamantilor de obligare a paratei la acordarea sumei compensatorii pentru sporul de 25%, in contextul stabilirii nivelului de salarizare in functie de nivelul maxim existent in cadrul institutiei si prin prisma ocuparii acelorasi functii, in aceleasi conditii de studii si vechime.
E-JURIDIC.RO
