Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a oferit o decizie importanta cu privire la scaderea retroactiva a valorii indemnizatiei pentru cresterea copilului.
Prin Incheierea din 7 mai 2018, pronuntata in Dosarul nr. 8.329/117/2017, Tribunalul Cluj - Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de Maria Magda intr-un litigiu avand ca obiect acordarea unei indemnizatii lunare pentru cresterea copiilor, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata ca dreptul la indemnizatia pentru cresterea copilului se naste la data emiterii deciziei autoritatii administrative de admitere a cererii de acordare a dreptului. Valoarea acestei indemnizatii trebuie sa fie pastrata pe toata perioada concediului de maternitate, plata efectiva a acesteia fiind doar un fapt juridic care tine de realizarea dreptului, si nu de nasterea lui. Orice modificari legislative trebuie puse in aplicare doar cu ocazia stabilirii de drepturi de asigurari sociale in favoarea noilor beneficiari, care au solicitat aceste drepturi ulterior intrarii in vigoare a schimbarilor reglementarilor legale. Ca atare, in conditiile in care „prin art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2017 s-a decis plafonarea valorii maximale a indemnizatiei si aplicarea acestei plafonari inclusiv in ceea ce priveste beneficiarii ce si-au dobandit drepturile anterior intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta, s-a instituit un caz de aplicare retroactiva a legii, in afara contextului permis de art. 15 alin. (2) din Constitutie“.
Prin plafonarea indemnizatiilor incuviintate, calculate si acordate anterior intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2017 se incalca art. 15 alin. (2) din Constitutie, in sensul ca se aplica o norma legala noua unei situatii anterioare, ale carei efecte juridice s-au nascut sub imperiul legii vechi, ajungandu-se, astfel, la retroactivitatea legii noi. Retroactivitatea se refera, in speta, la faptul ca aceste dispozitii legale vin sa reglementeze intr-o maniera diferita drepturi la care autorii exceptiei erau legal indreptatiti pe toata perioada concediului de crestere si ingrijire a copilului minor, drepturi care au fost stabilite pe baza unei decizii legal emise de autoritatea competenta.
De asemenea, se mai sustine ca este incalcat art. 15 alin. (2) din Constitutie, in masura in care dispozitiile art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, asa cum au fost modificate ulterior stabilirii prin act administrativ a indemnizatiei pentru cresterea copilului, se aplica si in cazul acestor categorii de indemnizatii. Astfel, raportul juridic dintre titularul indemnizatiei si stat, avand ca obiect plata acesteia, si-a produs deja efectele la data intrarii in vigoare a modificarilor aduse art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010. Autorii arata ca din prevederile art. 2 alin. (2) si ale art. 19 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, precum si ale art. 30 din Hotararea Guvernului nr. 30/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 rezulta ca, la momentul emiterii deciziei de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului, se stabileste si suma care urmeaza sa fie acordata pe intreaga durata a concediului de crestere a copilului, pe parcursul concediului fiind aplicabile exclusiv regulile in materie de executare a obligatiei de plata a dreptului astfel nascut.
Prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, in forma modificata de art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2017, dispun ca „Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului si nu poate fi mai mica de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata si nici mai mare de 8.500 lei“, iar art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, in forma la care face trimitere autoarea exceptiei, adica aceea anterioara modificarii aduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2018 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 792 din 17 septembrie 2018, prevede ca „Persoanele care, in ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, au realizat timp de cel putin 12 luni venituri din salarii si asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara.“
CCR, examinand motivarea exceptiei, constata ca nu este criticat continutul modificarilor aduse Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, ci exclusiv sintagma „Incepand cu drepturile lunii ianuarie 2018“. Prin urmare, avand in vedere obiectul exceptiei de neconstitutionalitate din Dosarul nr. 778D/2018, precum si pe cel al exceptiei ridicate in Dosarul nr. 873D/2018, asa cum a fost circumstantiat anterior, Curtea se va pronunta, in prezenta cauza, cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2017 si a sintagmei „Incepand cu drepturile lunii ianuarie 2018“ din art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2017.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, in forma sa actuala, instituie dreptul la concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, precum si la o indemnizatie lunara pe perioada acestui concediu. Statul este obligat sa acorde aceasta indemnizatie daca beneficiarii ei indeplinesc urmatoarele conditii: (i) copilul sa se fi nascut incepand cu data de 1 ianuarie 2011; (ii) in ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, beneficiarii dreptului sa fi realizat venituri; (iii) veniturile trebuie sa fie supuse impozitarii, potrivit Codului fiscal; (iv) veniturile sa fi fost realizate timp de cel putin 12 luni din intervalul de 2 ani anterior mentionat [a se vedea art. 1 si art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010].
In ceea ce priveste cuantumul indemnizatiei, dispozitiile art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 stabilesc ca acesta este de 85% din media veniturilor nete realizate. Acestea mai prevad si cuantumul minim al indemnizatiei, respectiv ca nu poate fi mai mica de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata, si cel maxim, respectiv nu poate depasi valoarea de 8.500 lei.
Norma substantiala ca atare nu stabileste ea insasi modul sau de aplicare in timp. Astfel, art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 reglementeaza in mod nemijlocit modul de stabilire a cuantumului unui drept, in vreme ce art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2017 si art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2017 nu reglementeaza in mod nemijlocit conduita subiectelor de drept, ci momentul de la care se aplica forma modificata a art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010. Astfel, dispozitiile art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2017 si ale art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2018 se refera la aplicarea in timp a unei dispozitii de drept substantial, respectiv a art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010. Faptul ca autorii exceptiei, in criticarea normelor de drept intertemporal, se refera la norma de drept substantial continute in art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 nu poate avea semnificatia criticarii acesteia. Prin urmare, in formularea unei critici intemeiate pe prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, nu este pus in discutie continutul normei de drept substantial, ci exclusiv aplicarea sa in timp.
Astfel, Curtea retine ca masura introducerii unui plafon maxim al indemnizatiei a fost luata in temeiul libertatii pe care o are legiuitorul de a stabili acordarea dreptului la indemnizatia pentru cresterea copilului, continutul si limitele acestuia, precum si conditiile in care poate fi acordat si sa le modifice, atunci cand realitatile economice si sociale o impun (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 18 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16). Din acest motiv, nu se poate spune ca a fost incalcat dreptul de proprietate garantat de Constitutie referitor la indemnizatie.
Asa cum a retinut Curtea in Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, desi principiul asteptarii legitime impune existenta unei legislatii predictibile, unitare si coerente, limitarea posibilitatilor de modificare a normelor juridice si stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligatii deopotriva opozabile atat legiuitorului primar, cat si celui delegat, acest principiu nu poate dobandi semnificatia unei interdictii pentru legiuitor de a interveni in sensul modificarii conditiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor in conformitate cu politica adoptata de stat, cu atat mai mult cu cat conditiile si cuantumul indemnizatiei nu sunt prevazute si nici garantate de dispozitiile Legii fundamentale si nu sunt afectate drepturi castigate in trecut.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
E-JURIDIC.RO
