Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Conditiile concedierii colectiva

Stare de fapt: concediere colectiva, data de preaviz 01-28.02.2013, data decizie concediere 28.02.2013, data incetarii CIM 01.03.2013, data comunicarii 05.03.2013

Cum se considera perioada 01-04.03, salariatul are dreptul la plata acestor zile?

De la ce data se va acorda somaj daca pe adeverinta este trecuta data incetarii CIM 01.03.2013?
Pe adeverinta referitoare la vechimea in munca este trecuta tot data 01.03.2013 ca data de incetare a CIM? Ce sa faca salariatul, sa solicite adeverinte noi cu data de 05.03.2013? cum trebuie actionat din punct de vedere practic in aceasta situatie?

Raspuns:
In cazul concedierilor colective Legea 53/2003 - Codul muncii , republicata, instituie o procedura pe care angajatorul este obligat sa o respecte intocmai. Astfel, inainte de a incepe demersurile concedierii, angajatorul are obligatia parcurgerii unei etape anterioare, in care informeaza, se consulta si notifica sindicatul sau reprezentantii salariatilor (in lispa unui sindicat la nivel de unitate) in legatura cu intentia sa de a concedia salariatii.

Prin urmare, etapele concedierii colective sunt elemente de o importanta majora in eventualitatea contestarii deciziilor de concediere ale salariatilor, prin urmare trebuie sa fie parcurse toate etapele concedierii astfel cum acestea sunt prevazute de Codul muncii si in situatia existentei unui contract colectiv de munca aplicabil angajatorului, cu respectarea drepturilor superioare stabilite prin acesta.
In toate situatiile, fie ca este vorba de concediere colectiva sau de concediere individuala, salariatii au dreptul la un preaviz, ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare conform art. 75 alin. (1) din Codul muncii . Concedierea dispusa fara acordarea acestui preaviz este lovita de nulitate absoluta.
Decizia de concediere este actul unilateral al angajatorului prin care se dispune incetarea contractului individual de munca al salariatului.

Sub aspectul cerintelor de forma obligatorii, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia de concediere individuala se emite in forma scrisa si trebuie sa cuprinda:

a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.

Decizia va fi motivata atat in fapt, adica cu mentionarea motivelor care determina concedierea, cat si in drept, adica cu precizarea temeiului juridic al concedierii.

Avand in vedere ca si decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului poate fi atacata in instanta de catre salariat, apreciem ca decizia va cuprinde si mentiuni privind termenul in care poate fi contestata, precum si instanta judecatoreasca la care se contesta.

Decizia de concediere va cuprinde si data emiterii, numarul de inregistrare la registratura angajatorului, semnatura celui in drept sa ia o astfel de decizie si stampila angajatorului in cazul in care acesta este persoana juridica.

Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului, conform prevederilor art. 77 din Codul muncii .

Desi Codul muncii mentioneaza ca termenul de preaviz trebuie precizat in cuprinsul deciziei de concediere de fapt preavizul se acorda anterior concedierii, aceasta fiind finalitatea sa, de a informa salariatul de iminenta sa concediere si de a-i acorda o perioada de timp pentru a-si gasi un alt loc de munca. De aceea, in decizia de concediere se mentioneaza faptul ca s-a acordat salariatului termenul de preaviz si perioada acestuia, salariatul fiind anterior informat in scris in legatura cu data de la care incepe sa curga preavizul.

Totodata, apreciem ca data incetarii contractului individual de munca este data mentionata de angajator in decizia de concediere care nu poate fi anterioara comunicarii deciziei de concediere, intrucat asa cum mentionam anterior decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului. De aceea, angajatorul trebuie sa comunice salariatului decizia pana la data pe care a inscris-o in decizie ca data a incetarii contractului individual de munca. Altfel, se ajunge la situatia in care, incetarea contractului individual de munca nu se poate produce la data prevazuta in decizie datorita faptului ca aceasta nu a fost comunicata salariatului, ipoteza pentru care nu este prevazuta o solutie legala.

Asadar, intrucat decizia de concediere isi produce efectele de la data comunicarii salariatului, apreciem ca efectiv concedierea se va produce la aceasta data, in speta dvs 5.03.2013, si nu 28.02.2013. Astfel, intrucat in cazul mentionat de dvs salariatului i-a fost adusa la cunostinta decizia de concediere in data de 5.03.2013, apreciem ca a fost acordat de fapt un termen de preaviz mai mare decat cel stabilit initial, iar in aceasta perioada salariatul in cauza are in continuaare contract individual de munca valabil beneficiind de toate drepturile ce decurg din acesta, inclusiv drepturile salariale.

La plata drepturilor salariale se va tine cont de perioada de zile considerata a fi lucratoare, iar salariatul va fi indreptatit la plata acestor drepturi salariale, contractul sau individual de munca fiind incetat pe data de 5.03.2013, data comunicarii deciziie de concediere.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Conditiile concedierii colectiva":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016