
Guvernul a adoptat proiectul de Hotarare prin care reglementeaza
telemedicina in Romania. Prin urmare, a fost stabilita o lista cu specialitatile si serviciile medicale de telemedicina, precum si conditiile de organizare, functionare si modalitatile de acordare a acestor servicii.
Un mare avantaj adus de actul normativ este acela ca, prin telemedicina, medicii si specialistii in domeniul sanatatii pot forma de la distanta grupuri multi-disciplinare de analiza, interpretare si diagnosticare a pacientilor cu boli rare sau cazuri de boala cronica.
Serviciile de telemedicina se vor programa in mod similar cu serviciile medicale acordate fata in fata, astfel incat, in momentul in care sunt furnizate serviciile medicale la distanta, medicul sa aiba acces la fisa pacientului, respectiv la informatiile relevante pentru starea de sanatate a acestuia.
Informatiile ce urmeaza a fi consemnate de catre medic in registrul de consultatii si/sau fisa pacientului, dupa caz, sunt:
a) raportul privind efectuarea consultatiilor/serviciilor medicale la distanta, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat;
b) data si intervalul orar in care acestea au fost efectuate;
c) prescriptia medicala si actele eliberate ca urmare a serviciului de telemedicina;
d) identitatea personalului medical care participa la serviciul de telemedicina;
e) incidente tehnice survenite in timpul serviciului de telemedicina, daca este cazul.
Serviciile medicale acordate prin telemedicina
Serviciile medicale care fac obiectul serviciilor de telemedicina sunt urmatoarele:
a) serviciile de teleconsultatie care constau in stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventiva a starii de sanatate, interpretarea rezultatelor investigatiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum si indicarea unor metode de preventie a bolilor si accidentelor;
b) serviciile de teleexpertiza, care constau in schimbul de opinii medicale la distanta intre mai multi medici inter- sau intradisciplinar, in scopul confirmarii unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum si a stabilirii conduitei terapeutice a pacientului;
c) serviciile de teleasistenta, care constau in integrarea in timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesionisti din domeniul sanatatii de la distanta in scopul efectuarii unor proceduri medicale, precum si in ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanta, care efectueaza un act medical/chirurgical;
d) serviciile de teleradiologie, care constau in transmiterea electronica a imaginilor radiologice si interpretarea imaginilor radiologice prevazute de catre specialistii in radiologie-imagistica medicala in vederea stabilirii unui diagnostic;
e) serviciile de telepatologie, care constau in interpretarea datelor si imaginilor microscopice de catre specialistii anatomopatologi si stabilirea unui diagnostic;
f) serviciile de telemonitorizare, care constau in supravegherea starii de sanatate a pacientilor cu afectiuni, interpretarea de la distanta a datelor medicale despre pacient, precum si ajustarea conduitei terapeutice si a regimului de viata si igieno-dietetic, referitoare la ingrijirea pacientului.
De asemenea, pot fi acordate servicii medicale prin telemedicina in specialitati incepand de la anatomie patologica, alergologie si imunologie clinica, boli infectioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, pana la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicina nucleara etc.
Pacientul poate sa refuze serviciul medical acordat prin telemedicina
Cu exceptia medicinei de urgenta, consimtamantul expres al pacientului este necesar pentru accesarea platformei sau pentru furnizarea serviciului medical prin telemedicina. Totodata, este important de subliniat ca pacientul poate sa refuze serviciul medical acordat prin telemedicina.
Telemedicina nu va fi folosita in situatiile in care profesionistul din domeniul sanatatii si pacientul nu vorbesc la un nivel suficient aceeasi limba, care sa asigure o buna comunicare intre profesionist si pacient.
Calitatea serviciilor de sanatate acordate prin telemedicina este verificata, in cursul unui ciclu de acreditare, de catre structurile de control al calitatii serviciilor de sanatate din cadrul Ministerului Sanatatii si al directiilor de sanatate publica.
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: O societate de contabilitate doreste sa incheie o conventie cadru privind efectuarea stagiului de practica in cadrul programelor de studii universitare. Va rugam sa ne ajutati cu raspuns la urmatoarele intrebari: 1. care este legislatia aplicabila? 2. exista vreo prevedere in legislatie privind perioada maxima pentru incheierea unei conventii de practica? 3. in cazul unui cotnrol ITM ce documente se solicita? care este abordarea organelor de control vis s vis de acest tip de contract? 4. orice...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: As dori sa stiu mai multe detalii cu privire la o speta. Firma are 39 de salariati, si undeva, in perioada urmatoare va trimite in afara tarii, intr-o tara UE sau NON UE inca nu este sigur, care, o echipa formata din 3 salariati care va efectua o lucrare pe o perioada de 2 sau 3 saptamani. Firma noastra ii va plati. Va rog sa imi spuneti daca salariatii vor trebui suspendati in Revisal, daca se face vreo modificare, daca trebuie declarat ceva, la ITM, daca trebuie intocmit vreun act aditional...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<