Potrivit art. 278 alin. (1) din Codul muncii , republicat, dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.
Asadar, dispozitiile Codului muncii se intregesc in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de Codul muncii , republicat, cu dispozitiile legislatiei civile.
In baza principiului consacrat de art. 278 alin. (1) din Codul muncii , republicat, dreptul muncii se intregeste cu dreptul civil, acesta din urma constituind prin urmare drept comun pentru dreptul muncii. Cu alte cuvinte, atunci cand legislatia muncii nu contine norme specifice de drept, se apeleaza la dispozitiile corespunzatoare dreptului civil. In toate cazurile insa trebuie sa se aiba in vedere regula potrivit careia codul civil poate constitui drept comun pentru legislatia muncii, deci poate intregi normele de drept al muncii numai in masura in care dispozitiile legislatiei civile nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca.
Per a contrario, daca dispozitiile legislatiei civile sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca, atunci evident ca primele nu vor putea fi aplicabile raporturilor de drept al muncii. Un exemplu pe care il vom da in acest sens, la care se refera prof. dr. Ion Traian Stefanescu in lucrarea Tratat de dreptul muncii (Ed. Wolters Kluwer, 2007, p. 70), este ca salariatul nu poate, de regula, sa opuna exceptia de neexecutare a obligatiilor de catre angajator (exceptia non adimpleti contractus). Astfel, spune autorul, explicatia acestei particularitati rezida din faptul ca salariatul este subordonat angajatorului pe parcursul executarii contractului individual de munca. Evident, salariatul este liber sa demisioneze oricand, inclusiv si mai ales in cazul in care angajatorul nu-si executa obligatiile contractuale.
Observam din formularea art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, ca legiuitorul nu face o precizare in concret a dispozitiilor legislatiei civile aplicabile in cazul raporturilor de munca. Totodata, nu cunoastem sa existe nici macar la nivel doctrinar o enumerare exhaustiva, limitativa a normelor de drept civil aplicabile raporturilor de munca care sa intruneasca cerintele ce decurg din dispozitiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv: ca legislatia muncii sa nu cuprinda dispozitii specifice, proprii si ca dispozitiile legislatiei civile sa nu fie incompatibile cu specificul raporturilor de munca.
In lucrarea Tratat de dreptul muncii (Ed. Universul Juridic, 2011, p. 62) prof. dr. Alexandru Ticlea afirma ca una dintre institutiile dreptului muncii in cazul careia isi gasesc aplicarea numeroase norme ale dreptului comun este contractul individual de munca. Printre normele dreptului civil aplicabile autorul mentioneaza cele care se refera la conditiile generale ale incheierii acestui contract – consimtamantul partilor, obiectul si cauza contractului – obligatia executarii lui intocmai si cu buna-credinta, nulitatea acestuia. Intre alte principii generale ale dreptului civil, aplicabile si in dreptul muncii, autorul enumera cu titlu exemplificativ, raspunderea patrimoniala pentru daunele aduse celeilalte parti si inadmisibilitatea imbogatirii fara just temei.
In concluzie, institutiile dreptului muncii sunt afectate de noul Cod civil in masura in care dispozitiile legislatiei civile aplicabile raporturilor de munca, astfel cum au fost enumerate anterior cu titlu de exemplu, au suferit modificari odata cu intrarea in vigoare a noului Cod civil.
