Stabilirea locuintei copilului este reglementata in art. 92 – 93, 400 si 496 – 497 din noul Cod civil.
Potrivit art. 496 raportat la art. 92 din noul Cod civil, domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care el locuieste in mod statornic.
In cazul in care parintii au domicilii separate si nu se inteleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanta de tutela, ascultandu-i pe parinti, precum si pe copil, daca acesta a implinit varsta de 10 ani, va decide tinand seama de interesele copilului.
Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, minorul este prezumat ca are domiciliul la parintele la care locuieste in mod statornic.
Odata cu pronuntarea divortului, in lipsa intelegerii dintre parinti sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanta de tutela stabileste locuinta copilului minor la parintele cu care locuieste in mod statornic.
Daca pana la divort copilul a locuit cu ambii parinti, instanta ii stabileste locuinta la unul dintre ei, tinand seama de interesul sau superior (art. 400 NCC).
Oricare dintre parinti, din motive intemeiate si tinand cont de imprejurari, poate solicita stabilirea sau schimbarea domiciliului minorului.
Daca afecteaza exercitiul autoritatii sau al unor drepturi parintesti, schimbarea locuintei copilului, impreuna cu parintele la care locuieste, nu poate avea loc decat cu acordul prealabil al celuilalt parinte.
In caz de neintelegere intre parinti, hotaraste instanta de tutela potrivit interesului superior al copilului, luand in considerare concluziile raportului de ancheta psihosociala si ascultandu-i pe parinti. Ascultarea copilului este obligatorie daca a implinit 10 ani (art. 497 NCC).
Competenta solutionarii cererilor in materia exercitarii autoritatii parintesti si domiciliului minorului revine judecatoriei de la domiciliul minorului, alternativ cu judecatoria de la domciliul paratului. Alegerea revine reclamantului (art. 107 si 114 alin. (1) NCPC).
Un produs media marca Rentrop&Straton 
