Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Noutati Juridice 2025 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Pauza de masa: este inclusa sau NU in programul de lucru? Reglementari actuale

Pauza de masa: este inclusa sau NU in programul de lucru? Reglementari actuale
Angajatii care lucreaza mai mult de sase ore pe zi au dreptul la pauza de masa si la alte pauze, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. Aceste pauze pot varia in functie de specificul activitatii si de nevoile angajatilor, dar trebuie sa asigure un echilibru intre munca si odihna, in vederea protejarii sanatatii si cresterii productivitatii. 

Prin urmare, legislatia permite angajatorului sa stabileasca prin regulamentul intern sau prin contractul colectiv de munca cum se acorda pauzele de masa. De exemplu, pauza de masa este, de obicei, de minim 30 de minute, insa durata poate fi ajustata prin acorduri interne, in functie de necesitatile fiecarei organizatii. In plus, este important ca programul de pauze sa fie stabilit astfel incat sa nu interfereze cu fluxul de lucru al echipei si sa asigure continuitatea activitatilor in cadrul companiei.

Pauza de masa este inclusa sau NU in programul de lucru?

Intrebare: Referitor la durata zilnica a timpului de munca si a pauzei de masa, in cadrul unui magazin se lucreaza 12 ore pe zi si 24 de ore liber. In cadrul contractului colectiv de munca ramura comert nu sunt prevederi referitoare la timpul pentru pauza de masa.
1. La programul de lucru intre orele 10:00 si 22:00, care este durata corecta de acordare a pauzei de masa?
2. Daca se acorda o durata de 30 de minute, rezulta ca durata timpului de munca este de 11 ore jumatate? La calcularea orelor suplimentare se ia in considerare aceasta durata de 11 ore si 30 de minute sau 12 ore?
3. Se poate acorda o pauza de masa mai mare de 30 de minute, dar o pauza de 15 minute?


Mai multe informatii despre timpul de munca in lucrarea Totul despre pontaj si programul de lucru ...detalii AICI<<

Raspuns: Pauza de masa este reglementata de Codul muncii in cazurile in care durata zilnica a timpului de lucru este mai mare de 6 ore pe zi. Astfel, art. 134 alin. (1) din Codul muncii stabileste ca, in cazurile in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte pauze, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

Prin urmare, daca durata zilnica a timpului de lucru este mai mare de 6 ore, cum este si cazul situatiei expuse, angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor pauza de masa. Legiuitorul a prevazut o durata minima a pauzei de masa numai in cazul minorilor, stabilind la art. 134 alin. (2) ca tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de o pauza de masa de cel putin 30 de minute, in cazul in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore si jumatate. Asadar, durata pauzei de masa in cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani nu poate fi mai mica de 30 de minute daca durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore si jumatate. In cazul celorlalti salariati, durata pauzei de masa se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern fara a exista o limita minima sau maxima legala, legiuitorul lasand deplina libertate partilor in stabilirea duratei.

Conform art. 134 alin. (3) din Codul muncii, pauzele, cu exceptia dispozitiilor contrare din contractul colectiv de munca aplicabil si din regulamentul intern, nu se vor include in durata zilnica normala a timpului de munca.

Astfel, pauza de masa va fi inclusa in durata timpului de lucru numai daca prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern s-a stabilit astfel.

De exemplu, daca programul zilnic de lucru este stabilit in intervalul 9:00-21:00 cu o pauza de masa de 30 minute, exista doua situatii posibile:

    1. prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern s-a stabilit ca pauza de masa este inclusa in programul de lucru. In acest caz, durata zilnica a timpului de lucru este de 12 ore;

    2. prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern nu s-a stabilit ca pauza de masa este inclusa in programul de lucru. In acest caz, durata zilnica a timpului de lucru este de 11 ore si 30 minute.
 

Prevederi speciale legate de sanatatea si securitatea in munca a salariatilor


Intr-un raspuns oferit de expertul PortalCodulmuncii.ro pe aceasta tema se mentioneaza ca, pentru anumite domenii, exista prevederi speciale legate de sanatatea si securitatea in munca a salariatilor, care impun obligativitatea acordarii unor pauze la intervale de timp specificate.

Cu titlu de exemplu sunt mentionate prevederile Hotararii Guvernului nr. 1028/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. La art. 5 al acestui act normativ se prevede ca angajatorii au obligatia de a face o analiza a posturilor de lucru pentru a evalua conditiile de securitate si sanatate oferite lucratorilor, in special in ceea ce priveste eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice si solicitare mentala.

De asemenea, la art. 8 se stabileste ca angajatorul trebuie sa planifice sarcinile lucratorului astfel incat folosirea zilnica a ecranului de vizualizare sa fie intrerupta periodic prin pauze sau schimbari de activitate, care sa reduca suprasolicitarea in fata ecranului de vizualizare.

Practic, prin aceste reglementari se stabileste obligatia, in sarcina angajatorului, de a  evalua conditiile de la locul de munca si, in functie de acestea, sa fie apoi stabilite pauzele – frecventa si durata acestora. In practica se intalneste o programare a unor pauze de 5-10 minute la 1 ora (respectiv, din 60 de minute, 50-55 minute de munca si 10-5 minute de pauza in functie de intensitatea activitatii).

Asupra acestor aspecte, avand in vedere ca tin de asigurarea sanatatii si securitatii lucratorilor, apreciem ca este util sa va consultati cu persoana responsabila cu domeniul SSM din societate sau cu prestatorul extern de servicii SSM dar si cu medicul de medicina muncii.

Redactia E-juridic
de Redactia E-juridic

Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Pauza de masa: este inclusa sau NU in programul de lucru? Reglementari actuale":
Rating:

Nota: 4.09 din 5 din 16 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2025 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016