Prin Decizia nr. 6 din 15 aprilie 2013 Inalta Curte de Casatie si Justitie admite recursul in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la bunurile confiscate prin hotarari de condamnare sau ca efect al masurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent
Decizia nr. 6 /2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie este publicata in Monitorul Oficial nr. 245 din 29 aprilie 2013
Este vorba despre adoptarea unei decizii in Dosarul nr. 3/2013 Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 3/2013 a fost constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedura civila si ale art. 27^2 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.
La sedinta de judecata participa doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent la Sectia I civila, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la bunurile confiscate prin hotarari de condamnare sau ca efect al masurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent.
Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosarul cauzei au fost depuse urmatoarele inscrisuri: practica judiciara, raportul intocmit de judecatorii raportori si 3 cereri de interventie accesorie, formulate de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, de Tomus Alexandra, in nume propriu, precum si in numele a 255 de persoane, care au semnat cererea, si de Asociatia Fostilor Deportati in Baragan.
Fata de aspectele cuprinse in referatul magistratului-asistent referitoare la cererile de interventie formulate in cauza, Curtea acorda cuvantul reprezentantei procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Doamna procuror Antonia Constantin pune concluzii de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de interventie, aratand ca dreptul de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu recurs in interesul legii apartine numai titularilor prevazuti expres si limitativ de art. 329 din Codul de procedura civila.
Inalta Curte, deliberand, in raport cu dispozitiile art. 51 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, respinge, ca inadmisibile, cererile de interventie accesorie formulate de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Tomus Alexandra si Asociatia Fostilor Deportati in Baragan.
Doamna judecator Rodica Aida Popa, presedintele completului de judecata, constatand ca nu mai exista chestiuni prealabile sau exceptii, a acordat cuvantul reprezentantului procurorului general, doamna procuror Antonia Constantin, pentru sustinerea recursului in interesul legii.
Doamna procuror Antonia Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, in sensul de a se stabili ca in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categorii de bunuri care fac obiectul reglementarii actelor normative speciale de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare, sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie. A sustinut ca din verificarea jurisprudentiala a rezultat o practica neunitara a instantelor, conturandu-se doua mari orientari:
- intr-o prima orientare s-a apreciat ca dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se refera exclusiv la imobile prin natura lor si la bunuri mobile devenite imobile prin destinatie, raportat la dispozitiile art. 6 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; in favoarea acestei opinii sunt argumentele de interpretare gramaticala si sistematica a normei juridice;
- intr-o a doua orientare s-a decis ca pot fi restituite si bunuri mobile, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus; s-a apreciat ca din analiza Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, in cadrul normativ reprezentat de legile de reparatie, se constata ca, daca cu privire la bunurile imobile au fost adoptate mai multe acte normative, pentru restituirea bunurilor mobile nu exista niciun act normativ similar; trimiterea la dispozitiile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, nu are semnificatia unei limitari a sferei bunurilor, ci a preintampinarii posibilitatii de a se acorda o dubla reparatie pentru aceleasi prejudicii.
In sustinerea recursului in interesul legii arata ca prima orientare jurisprudentiala este in litera si spiritul legii, deoarece trimiterea expresa a legiuitorului la prevederile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, conduce la concluzia ca persoana indreptatita poate solicita echivalentul valoric al bunurilor ce vizeaza numai domeniul de aplicare al acestor acte normative. De aceea principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus nu poate fi aplicat, atata vreme cat textul de lege indica clar si concis bunurile la care se refera. Aceasta concluzie este sustinuta de interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) si ale art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora acordarea masurilor prevazute de lege atrage incetarea de drept a procedurilor de solutionare a notificarilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inlaturandu-se, astfel, posibilitatea derularii unor proceduri paralele, cu aceeasi finalitate.
Recursul in interesul legii aduce si un argument de interpretare teleologica, ce decurge din expunerea de motive a initiatorului proiectului Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, care a aratat ca adoptarea acestei solutii legislative a fost justificata de dificultatile legate de procesul punerii in aplicare a Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Solicitand admiterea recursului in interesul legii, subliniaza si utilitatea demersului, fata de faptul ca, desi termenul de prescriptie pentru introducerea
cererilor de despagubiri s-a implinit, pe rolul curtilor de apel se afla inca asemenea cauze, ce pot fi solutionate diferit.
Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitara
Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare.
Astfel, in urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca, in ceea ce priveste cererile de chemare in judecata formulate de persoanele vizate de Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, solutiile instantelor de judecata cu privire la categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despagubiri sunt divergente. Mai precis, problema de drept care a generat practica judecatoreasca neunitara vizeaza determinarea categoriilor de bunuri pentru care pot fi solicitate despagubiri in temeiul acestei dispozitii legale. La dosar au fost atasate hotarari judecatoresti exemplificative.
2. Examenul jurisprudential
2.1. Intr-o orientare jurisprudentiala s-a apreciat ca, din
conditia impusa de legiuitor pentru acordarea despagubirilor reprezentand echivalentul valoric al bunurilor confiscate - anume aceea ca bunurile respective sa nu fi fost restituite sau sa nu se fi obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare -, rezulta ca numai echivalentul banesc al bunurilor ce intra in domeniul de reglementare al acestor doua acte normative de reparatie poate fi solicitat in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.
Or, in domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, nu intra decat terenurile si constructiile (imobile prin natura), precum si utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul (imobile prin destinatie), in acest sens fiind prevederile art. 6 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Asadar, chiar daca art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se refera in mod expres numai la imobile, aria sa de aplicare vizeaza exclusiv astfel de bunuri si, eventual, bunurile mobile devenite imobile prin destinatie, care fac obiectul legilor speciale de reparatie mentionate in acest text si pentru care nu s-au obtinut, inca, masuri reparatorii.
2.2. Intr-o alta opinie s-a sustinut ca Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare,
constituie temei legal pentru restituirea prin echivalent atat a bunurilor imobile, preluate in urma aplicarii masurilor abuzive prevazute de acest act normativ, cat si a celor mobile, intrucat legiuitorul s-a referit in cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) la bunuri confiscate, nu la bunuri imobile confiscate, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (regula de interpretare logica a legii civile potrivit careia unei formulari generale a textului legal trebuie sa ii corespunda o aplicare a sa generala, fara a introduce distinctii pe care acesta nu le contine).
Asadar, din analiza Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, in cadrul normativ reprezentat de legile de reparatie, se constata ca, daca pentru restituirea imobilelor confiscate abuziv de stat au fost adoptate succesiv, in timp, diferite acte normative, pentru restituirea bunurilor mobile confiscate ca efect al condamnarilor sau masurilor administrative cu caracter politic nu a existat, pana la aparitia legii precizate, niciun alt act normativ similar, astfel incat nu se poate afirma, in mod rational, ca aceasta categorie de bunuri nu ar face obiectul ei de reglementare.
Trimiterea din art. 5 alin. (1) lit. b) la Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, vizeaza situatia in care, intre bunurile confiscate, s-au aflat si imobile pentru care persoanele indreptatite au obtinut despagubiri in temeiul acestor acte normative si urmareste a evita situatia in care s-ar putea obtine o dubla despagubire pentru acelasi imobil. Norma de trimitere nu poate fi interpretata in sensul ca ar exclude bunurile mobile din categoria bunurilor pentru care se pot acorda despagubiri materiale.
3. Opinia procurorului general
Procurorul general a apreciat primul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.
Prin argumentele expuse s-au sustinut urmatoarele:
Din analiza dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca legiuitorul a impus o dubla conditionare pentru acordarea despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate, si anume:
- bunurile sa fi fost confiscate prin hotararea de condamnare sau, dupa caz, ca efect al masurii administrative abuzive;
- bunurile sa nu fi fost restituite persoanei indreptatite sau aceasta sa nu fi obtinut despagubiri prin echivalent, in conditiile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Trimiterea expresa a legiuitorului la prevederile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, conduce la concluzia ca persoana indreptatita poate solicita echivalentul valoric numai pentru bunurile ce vizeaza domeniul de aplicare al acestor acte normative.
Or, in sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se circumscriu, prin excelenta, numai bunurile imobile.
Prin urmare, persoana indreptatita poate solicita despagubiri, reprezentand echivalentul valoric, numai pentru terenuri cu sau fara constructii (imobile prin natura), bunuri mobile devenite imobile prin incorporare in constructii si pentru utilaje si instalatii preluate odata cu imobilul, reglementarea in materie fiind de stricta interpretare si aplicare.
4. Raportul asupra recursului in interesul legii
4.1. La data de 8 februarie 2012, prin Adresa nr. 12.770/5.045/III-5/2012, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general, in temeiul art. 329 din Codul de procedura civila, cu privire la "interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, modificata si completata, in referire la bunurile confiscate prin hotarari de condamnare sau ca efect al masurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent".
Referitor la chestiunea admisibilitatii recursului in interesul legii, prin raportul intocmit in cauza s-a apreciat ca acesta indeplineste conditiile de admisibilitate impuse de art. 329 si art. 330^5 alin. 1 din Codul de procedura civila, fiind exercitat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si avand ca obiect o problema de drept solutionata in mod diferit, neunitar, prin hotarari judecatoresti irevocabile pronuntate de mai multe instante de judecata.
4.2. In ceea ce priveste solutia propusa prin raportul asupra recursului in interesul legii intocmit in cauza, s-a apreciat ca se impune admiterea acestuia, urmand a se stabili ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie.
INALTA CURTE,
examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:
Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost legal sesizata, iar recursul in interesul legii este admisibil, fiind indeplinite cumulativ cerintele impuse de dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila, cu referire la autorul sesizarii si existenta unei jurisprudente neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretata.
Art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca:
"(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
..................................................................................................
b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare".
In temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, pot fi acordate despagubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparatie - Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare -, cu conditia ca partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie in temeiul acestor legi, pentru urmatoarele argumente:
a) Interpretarea logica a normei legale analizate sustine aceasta concluzie.
Asa cum rezulta din cuprinsul sau, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza dreptul oricarei persoane care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, "daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare".
Din conditia impusa de legiuitor pentru acordarea despagubirilor reprezentand echivalentul valoric al bunurilor confiscate - anume aceea ca bunurile respective sa nu fi fost restituite sau sa nu se fi obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare -, rezulta ca numai echivalentul banesc al bunurilor ce intra in domeniul de reglementare al acestor doua acte normative de reparatie poate fi solicitat in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.
Numai in acest fel se justifica trimiterea expresa a legiuitorului, in cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Or, asa cum rezulta din continutul prevederilor art. 6 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, nu intra decat terenurile si constructiile (imobile prin natura), precum si utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul (imobile prin destinatie).
Regula de interpretare logica ubi lex non distinguit, nec non distinguere debemus nu este aplicabila normei analizate, intrucat ea presupune, prin ipoteza, un text legal conceput in termeni generali.
Or, desi in cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, legiuitorul reglementeaza acordarea de "despagubiri reprezentand valoarea bunurilor confiscate", fara a distinge intre bunuri mobile si bunuri imobile, ulterior, prin trimiterea expresa, facuta in cadrul aceleiasi norme, la dispozitiile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, individualizeaza categoriile de bunuri pentru care pot fi acordate despagubiri.
Raportarea facuta de legiuitor la cele doua acte normative determina o distinctie in privinta bunurilor ce intra in sfera de reglementare a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, si inlatura aplicarea regulii de interpretare mentionate anterior.
b) Interpretarea gramaticala a normei analizate conduce la aceeasi concluzie.
Astfel, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca pot fi solicitate "despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate (...), daca bunurile respective nu i-au fost restituite (...) in conditiile Legii nr. 10/2001 (...) sau ale Legii nr. 247/2005".
Termenul "respective" se raporteaza la bunurile confiscate, pe care, ulterior, le individualizeaza prin trimiterea facuta la cele doua legi de reparatie. Legatura pe care acest termen o realizeaza intre categoria bunurilor confiscate, pentru care pot fi solicitate despagubiri si cea a bunurilor care nu au fost deja restituite in conditiile Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, nu poate avea decat semnificatia unei identitati intre cele doua categorii de bunuri.
c) Concluzia este sustinuta si de o interpretare sistematica a dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.
>>> click aici pentru cuprinsul integral al reglementarii
