Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 4/2013 este legal constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror sef adjunct.
La sedinta de judecata participa domnul Aurel Segarceanu, magistrat-asistent in cadrul Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind natura juridica a termenului de 3 luni prevazut de dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, la dispozitia creditorului, debitorului sau organului de executare, pentru a sesiza instanta de executare cu validarea popririi.
Doamna judecator Rodica Aida Popa, presedintele completului de judecata, constatand ca nu exista chestiuni prealabile sau exceptii, a acordat cuvantul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, pentru sustinerea recursului in interesul legii.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, astfel cum a fost formulat si motivat in scris, si a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatarii existentei unei jurisprudente neunitare cu privire la natura juridica a termenului de 3 luni prevazut de dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, la dispozitia creditorului, debitorului sau organului de executare, pentru a sesiza instanta de executare cu validarea popririi.
Presedintele completului de judecata, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Recursul in interesul legii vizeaza natura juridica a termenului de 3 luni prevazut de dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, la dispozitia creditorului, debitorului sau organului de executare, pentru a sesiza instanta de executare cu validarea popririi.
2. Examenul jurisprudential
Prin recursul in interesul legii se arata ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la natura juridica a termenului de 3 luni prevazut de dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, la dispozitia creditorului, debitorului sau organului de executare, pentru a sesiza instanta de executare cu validarea popririi.
3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Unele instante de judecata au apreciat ca termenul de 3 luni prevazut de dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila este unul imperativ, nerespectarea sa atragand decaderea creditorului, debitorului sau organului de executare din dreptul de a solicita instantei de executare validarea popririi. Aceste instante au retinut, in esenta, ca din interpretarea coroborata a prevederilor art. 460 din Codul de procedura civila cu dispozitiile art. 456 din acelasi cod rezulta ca tertul poprit trebuie sa isi indeplineasca obligatia in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar creditorul poate, daca tertul poprit nu isi indeplineste aceasta obligatie, sa ceara, in termen de 3 luni de la data cand acesta trebuia sa isi execute obligatia, validarea popririi. S-a retinut, de asemenea, ca, in conformitate cu dispozitiile art. 103 din Codul de procedura civila, intrucat cererea de validare reprezinta un act de procedura, in sensul acestei norme legale, in situatia in care nu este formulata in termenul de 3 luni prevazut de lege in favoarea celor in drept sa ceara validarea, termen al carui punct de plecare este clar delimitat de lege, anume expirarea celor 15 zile de la data cand tertul a primit instiintarea de efectuare a popririi, in cauza, opereaza decaderea, ca sanctiune de drept procesual civil pentru neefectuarea in termen a actelor de procedura. Prin urmare, retin aceste instante, tertul poprit nu are la dispozitie un termen de 3 luni pentru indeplinirea obligatiei, ci acest termen este pentru creditor si numai inlauntrul acestuia el poate formula cererea de validare a popririi, dupa expirarea acestui termen cererea fiind tardiva, astfel incat acest termen nu este unul prohibitiv, ci unul imperativ din punctul de vedere al caracterului sau.
3.2. Alte instante au avut un punct de vedere contrar celui expus anterior, in sensul ca termenul de 3 luni prevazut de art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila
este unul prohibitiv, care impiedica formularea cererii de validare a popririi inainte de implinirea lui. Prin urmare, considera aceste instante, formularea cererii de validare a popririi dupa implinirea acestui termen nu este supusa vreunei sanctiuni, dar este, totusi, limitata de implinirea termenului de perimare a executarii silite, de 6 luni, prevazut de art. 389 din Codul de procedura civila.
4. Opinia procurorului general
Procurorul general a opinat in sensul ca prima orientare jurisprudentiala, conform careia termenul de 3 luni prevazut de dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila este un termen de procedura, inlauntrul caruia trebuie indeplinit un anumit act, nerespectarea acestuia fiind sanctionata cu decaderea, este in acord cu litera si spiritul legii.
In esenta, procurorul general a argumentat in sensul ca termenul in discutie este unul procedural, imperativ, natura acestuia decurgand din ratiunea si finalitatea avute in vedere de legiuitor la reglementarea lui, aceea de a imprima celeritate in desfasurarea fazei executionale a procedurii. Or, in lipsa unui termen pentru introducerea cererii de validare a popririi sau in situatia in care s-ar accepta teza caracterului prohibitiv al termenului, s-ar ajunge la situatia de neconceput ca o asemenea cerere sa poata fi introdusa oricand, ceea ce ar avea drept consecinta mentinerea si perpetuarea unei stari de incertitudine in care s-ar gasi subiectele de drept implicate in procedura popririi.
5. Raportul asupra recursului in interesul legii
Raportul cuprinde solutiile diferite date de instantele judecatoresti problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza acestea, constata ca problema de drept in discutie nu se regaseste in doctrina si jurisprudenta Curtii Constitutionale si propune un proiect de solutie care impartaseste practica judecatoreasca ce considera ca natura juridica a termenului de 3 luni, reglementat de dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, este aceea a unui termen procesual, imperativ, a carui nerespectare atrage sanctiunea decaderii din dreptul de a introduce cererea de validare a popririi.
6. Inalta Curte
Inalta Curte a fost investita, pe calea recursului in interesul legii, cu pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, referitor la natura juridica a termenului de 3 luni, prevazut la dispozitia creditorului, debitorului sau organului de executare, pentru a sesiza instanta de executare cu validarea popririi.
Institutia popririi, ca modalitate de executare silita indirecta asupra bunurilor mobile, a cunoscut modificari substantiale de reglementare prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 219/2005.
Anterior acestei reglementari, in procedura de infiintare si validare a popririi, instanta de judecata avea un rol principal, deoarece, dupa depunerea cererii de executare de catre creditor, presedintele ordona facerea popririi prin comunicarea ei celui de-al treilea si dispunea citarea acestuia si a datornicului, precum si comunicarea catre acestia a copiei de pe cererea de poprire (art. 455 din Codul de procedura civila), iar daca se dovedea ca tertul poprit este dator, instanta valida poprirea condamnand pe tertul poprit sa plateasca suma poprita creditorului (art. 457 din Codul de procedura civila).
Prin urmare, inainte de intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 219/2005, atat infiintarea, cat si validarea popririi erau faze obligatorii in cadrul procedurii executarii silite mobiliare prin poprire.
In sistemul procesual instituit prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 219/2005, poprirea poate parcurge doar in unele cazuri doua faze, aceea a infiintarii si aceea a validarii popririi, deoarece simplificarea formelor executionale a constituit unul din obiectivele actului normativ in discutie.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, asa cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 219/2005, daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.
Si acest text a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, astfel incat, la data sesizarii instantei supreme cu recursul in interesul legii, forma in vigoare a articolului avea urmatorul continut:
"Daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi".
Se constata ca aceasta
dispozitie legala reglementeaza validarea popririi doar ca o procedura de exceptie, determinata de conduita tertului poprit, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia regula popririi urmata de validare in toate situatiile, indiferent de conduita tertului poprit.
Aceasta situatie este justificata de faptul ca art. 456 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 219/2005, instituie o serie de obligatii in sarcina tertului poprit care, in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, trebuie sa consemneze suma de bani sau sa indisponibilizeze bunurile poprite si sa trimita dovada executorului sau sa plateasca direct creditorului suma cuvenita acestuia.
In situatia in care tertul poprit nu respecta obligatiile instituite prin art. 456 din Codul de procedura civila, creditorul, debitorul sau organul de executare
poate sesiza instanta de executare in vederea validarii popririi, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila.
Acest termen a fost interpretat diferit in practica instantelor de judecata, unele instante retinand ca art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila instituie un termen imperativ, a carui nerespectare atrage decaderea din dreptul de a solicita instantei de executare validarea popririi, alte instante retinand, dimpotriva, ca acest text de lege instituie un termen prohibitiv, care impiedica formularea cererii de validare a popririi inainte de implinirea lui.
Pentru determinarea naturii juridice a acestui termen trebuie subliniat faptul ca termenul procedural este intervalul de timp inauntrul caruia trebuie indeplinit sau este oprit sa se faca un anumit act de procedura. Aceasta definire a termenului procedural impune in mod logic un prim criteriu de clasificare, in termene imperative (peremptorii) sau prohibitive (dilatorii), in functie de caracterul lor.
Se constata ca termenul prevazut de art. 460 alin. 1 din Codul de procedura
civila este un termen imperativ, pentru ca inauntrul acestuia trebuie indeplinit actul de procedura care consta in sesizarea instantei cu cererea de validare a popririi.
Este total lipsita de fundament argumentarea instantelor care au considerat caracterul prohibitiv al acestui termen, atat timp cat art. 460 alin. 1 reglementeaza obligatia pozitiva de a face un act de procedura si nu o obligatie negativa, de a nu face respectivul act.
Termenul in discutie este, deopotriva, si un termen legal, fix si absolut, deoarece legea il impune, iar nerespectarea lui, in lipsa unor alte dispozitii contrare, afecteaza eficacitatea sesizarii instantei de executare prin intervenirea sanctiunii decaderii.
In ceea ce priveste sanctiunea aplicabila in cazul nerespectarii termenului de 3 luni, impus de art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila, au fost si instante care au apreciat ca, desi termenul este legal si absolut, nerespectarea lui nu poate atrage sanctiunea decaderii, deoarece legea nu impune o astfel de sanctiune. Cu privire la acest aspect se retine ca, potrivit art. 103 alin. 1 din Codul de procedura civila, neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui altui act de procedura in termenul legal atrag decaderea, in afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei.
Prin urmare,
pentru a opera decaderea nu este necesar ca legea sa prevada sanctiunea decaderii pentru nerespectarea fiecarui termen in parte, fiind suficient faptul ca partea nu si-a exercitat dreptul procedural in termenul peremptoriu fixat de lege.
In conditiile in care Codul de procedura civila instituie ca regula decaderea pentru nerespectarea termenelor imperative prevazute de lege, aceasta opereaza ori de cate ori exista un termen legal si imperativ inauntrul caruia trebuie exercitat dreptul procedural, iar legea nu prevede o derogare expresa de la sanctiunea decaderii.
Asa cum s-a aratat, sistemul executional stabilit prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 219/2005, a instituit o procedura mai accelerata de executare si a schimbat reglementarea institutiei formei de executare silita prin poprire, instituind ca regula executarea fara validare.
In conditiile in care validarea popririi apare ca o procedura speciala, justificata de nerespectarea de catre tertul poprit a obligatiilor legale, reglementarea unui termen de sesizare a instantei, care nu ar fi supus unei sanctiuni procedurale, prin care sa se sanctioneze conduita neglijenta a partii care nu si-a exercitat in termen dreptul procedural, ar fi nu numai in dezacord cu dispozitiile art. 103 alin. 1 din Codul de procedura civila, dar si lipsita de logica, golind de continut atat scopul legiuitorului de a eficientiza si accelera procedura executionala, cat si caracterul special al procedurii validarii popririi.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
D E C I D E:
Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:
In interpretarea si aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila
stabileste ca termenul de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, in care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanta de executare in vederea validarii popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix si absolut, a carui nerespectare atrage sanctiunea decaderii.
Obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15 aprilie 2013.
Decizie nr. 7 din 15/04/2013
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 263 din 10/05/2013
Decizie privind judecarea recursului in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 4/2013
