Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu functii multiple in arhitectura sistemului judiciar romanesc, in conformitate cu prevederile Constitutiei si ale legilor care normeaza organizarea si functionarea justitiei, precum si cariera profesionala a corpului magistratilor.
Acest fapt este de natura sa reuneasca, pe durata mandatului, in aceeasi structura functionala un numar de personalitati considerate reprezentative pentru ansamblul sistemului judiciar la un anumit moment dat. Fiecare dintre acestea aduce in cadrul Consiliului propria sa experienta de viata si profesionala, fapt ce determina o varietate de pozitii, opinii, convingeri, atitudini, idei cu privire la problemele cu care se confrunta sistemul judiciar si la modul optim de solutionare a acestora. Din capul locului, este exclusa omogenitatea de abordare si actiune in cadrul Consiliului, insa sunt favorizate schimbul de idei si, uneori, chiar conflictul de idei. In aceste conditii, mi se pare a fi, insa, de o importanta capitala coerenta care trebuie sa genereze unitatea de actiune a Consiliului.
Orice proces decizional trebuie sa parcurga anumite etape obligatorii. Dupa identificarea si ierarhizarea problemelor in functie de prioritati, urmeaza etapa de dezbatere in care sunt inventariate si evaluate solutiile cele mai eficiente (pe principiul „costuri minime si beneficii maxime”). Daca primele doua etape sunt susceptibile sa dea nastere unor dispute, etapa finala, cea de elaborare a deciziilor, este vital necesar sa exprime decizia, unanim – sau cel putin majoritar – acceptata de catre membrii Consiliului in urma proceselor de negociere interna. De aici rezulta acea obiectiv necesara unitate de actiune care confera credibilitate si coerenta activitatii CSM, atat la nivelul sistemului judiciar, cat si la nivelul opiniei publice (in care includem si reprezentantii celorlalte doua puteri ale statului de drept).
Atata vreme cat nu vom fi uniti si coerenti in mesajele pe care Consiliul le transmite sistemului si societatii, sa nu ne asteptam ca autoritatea, credibilitatea si perceptia asumarii responsabilitatii sa fie la nivelul presupus de valoarea institutionala a CSM. Important trebuie sa fie ceea ce ne uneste si nu ceea ce ne poate dezbina.
Fara indoiala, sistemul judiciar nu poate fi „mai bun” decat este societatea, in ansamblul ei, dar acest lucru nu inseamna ca nu putem cauta optimul, cu buna credinta si profesionism.
Este de la sine inteles ca, oricat de bine sau corect vom actiona in cadrul Consiliului, totdeauna se vor gasi forte care se vor opune, considerand ca masurile pe care le luam nu sunt „cele mai potrivite”. Şi acest fapt tine nu atat de natura umana, cat de unele interese mai mult sau mai putin apropiate de sistemul judiciar care exprima intentii nu intotdeauna nevinovate si dezinteresate fata de Justitia romana.
Consider ca, in egala masura, atacurile din interiorul sistemului judiciar la adresa activitatii Consiliului, fie ele chiar pornite din buna credinta, pot proveni din necunoasterea resorturilor unor decizii, din neintelegere sau nepricepere profesionala. Fara o gestionare responsabila, matura, atat din partea Consiliului, cat si din partea sistemului judiciar, riscam sa prejudiciem nu numai Consiliul si sistemul judiciar, dar si societatea in slujba careia ne aflam.
Consider ca responsabilitatea magistratului se impune a fi judecata echilibrat, fara patima si cu maxima seriozitate. Ideea de justitie si lege, abordata fara responsabilitate individuala si colectiva, isi pierde calitatea de valoare sociala fundamentala. Trebuie sa fim constienti ca, uneori, asa zisul „act de coruptie” in justitie inseamna, de fapt, o mai putin buna pregatire profesionala. Din acest motiv este necesar ca in conceptul de responsabilitate sa includem si nivelul pregatirii profesionale continue a magistratilor. Raspunderea disciplinara poate fi abordata pe baze rationale, avand in vedere toate aspectele care converg in acest sens. In momentul in care orice magistrat va constientiza ca responsabilitatea presupune, in primul rand, competenta, vocatie si cunostinte profesionale, abia apoi urmand abaterile disciplinare consemnate de actele normative, cu certitudine vom asista la un important salt calitativ in activitatea justitiei romane.
Aceasta poate fi o tema de meditatie atat pentru sistemul judiciar cat si pentru celelalte puteri ale statului, ceea ce, firesc, ar trebui sa genereze, pentru toti, si RESPONSABILITATE.
