SOLICITARE DE RETRIMITERE LA COMISIA JURIDICA
A PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND PROMOVAREA PRACTICII UNITARE SI DE MODIFICARE SI COMPLETARE A LEGII NR.304/2004 PRIVIND ORGANIZAREA JUDECATOREASCA, CODUL DE PROCEDURA CIVILA SI CODUL DE PROCEDURA PENALA
La Senatul Romaniei se afla Proiectul de lege privind promovarea practicii unitare si de modificare si completare a Legii nr.304/2004 privind organizarea judecatoreasca, Codul de procedura civila si Codul de procedura penala, inregistrat sub nr. L693/2010 initiat de mai multi parlamentari din toate partidele politice parlamentare, care a trecut de Camera Deputatilor.
Datorita unei precare comunicari intre Consiliul Superior al Magistraturii, Inalta Curte de Casatie si Justitie si Asociatia Magistratilor din Romania, precum si a unor confuzii create intre textele adoptate in ultimul an (Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor si codurile de procedura civila si penala), Comisia juridica a adoptat un raport de respingere a proiectului.
Motivatiile care au fundamentat raportul de respingere sunt, din punctul nostru de vedere, gresite, iar respingerea proiectului ar duce la perpetuarea aceleiasi stari de impredictibilitate a hotararilor pronuntate si la nerealizarea obiectivului declarat, acela de unificare a practicii judiciare, obiectiv la care Romania s-a obligat prin Mecanismul de Cooperare si Verificare.
Pentru aceste considerente, avand in vedere ca la redactarea proiectului de lege au participat judecatori, procurori si asociatii profesionale din toata tara si ca doar o confuzie a determinat pozitii contradictorii ale reprezentantilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar pozitia Ministerului Justitiei a fost determinata de propriul proiect pe care il promovase (Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor), va rugam ca, pentru motivele ce le vom invoca succint in continuare, in conformitate cu art. 103 si 105 din Regulamentul Senatului, sa solicitati restituirea proiectului la Comisie, in vederea reexaminarii si elaborarii unui text suplimentar.
Dat fiind faptul ca motivarea de substanta a Comisiei juridice a Senatului care a generat respingerea Proiectului de Lege vizand unificarea practicii judiciare a constat in oportunitatea acestui proiect fata de Mica Reforma si noile coduri de procedura civila si penala care ar fi realizat dezideratul de unificare a practicii judiciare, Asociatia Magistratilor din Romania formuleaza cateva observatii de principiu, deoarece niciunul dintre aceste acte normative nu realizeaza imperativul de unificare a jurisprudentei.
I. Astfel, recursul in interesul legii ramane exclusiv reactiv si nu constituie decat o manifestare post factum la situatiile de lipsa de predictibilitate a actului de justitie, derulat intr-o procedura greoaie.
Potrivit dispozitiilor art. 329 din Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor (Mica Reforma), inserate si in noile coduri de procedura, dreptul de a exercita recursul in interesul legii a fost transformat intr-o indatorire care revine unui numar de 19 institutii (16 colegii de conducere ale curtilor de apel, colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general si avocatul poporului). Aceasta dispozitie este greu de inteles. Cum ar putea cele 19 institutii sa cunoasca concomitent aceeasi chestiune de drept, care a fost solutionata diferit de instante, fara ca vreuna dintre ele sa stie in ce masura si celelalte institutii cu drept de sezina isi exercita corespectiv „indatorirea ce le revine”, fiecare dintre ele trebuind a cauta in sutele de mii de hotarari pe care sistemul judiciar le pronunta in fiecare an, pentru a stabili care dintre acestea privesc chestiunile solutionate diferit de instante in vederea aplicarii unitare a legii, ceea ce implica o monitorizare completa si permanenta pentru a descoperi aplicarea neunitara, cu consecinta blocarii activitatii tuturor acestor institutii.
Extinderea institutiilor „indatorate” la a promova recursul in interesul legii (parte dintre ele nefiind foruri jurisdictionale - procurorul general, colegiile de conducere ale curtilor de apel si colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si avocatul poporului - parte straina sistemului judiciar) este paradoxala din moment ce niciuna dintre acestea nu se ocupa de si nu se confrunta cu deciziile de ordin juridic de la instanta proprie si cu atat mai putin cu decizii de la alte instante, cu exceptia Parchetului General de pe langa Inalta Curte si Casatie si Justitie care primeste si analizeaza decizii de la diferite complete si instante.
Pe de alta parte, cum s-ar putea stii daca si in ce masura oricare dintre cele 19 institutii nu au o proprie abordare si cand „indatorirea” este indeplinita, insa in mod cert potrivit viitoarelor reglementari, neindeplinirea ei nu atrage nicio consecinta.
Procedura greoaie de judecata a recursului in interesul legii are un efect descurajant pentru oricare dintre titularii „indatoririi” si, in acelasi timp, de supraincarcare a rolului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Art. 3306 din Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor (Mica Reforma) stabileste completul de judecata care judeca recursul in interesul legii, compus din 20 de judecatori plus presedintele (vicepresedintele) Inaltei Curti de Casatie si Justitie, compunere excesiva in raport cu volumul de activitate al instantei si mai ales in raport cu participarea a sase judecatori de la sectiile straine problemei de drept in discutie.
Dispozitia potrivit cu care presedintele completului poate solicita unor specialisti in drept recunoscuti opinia scrisa a problemelor de drept solutionate diferit (art. 3306 din Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor) este incompatibila cu rolul judecatorului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, el insusi chemat potrivit Constitutiei a se pronunta asupra interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre celelalte instante, fara ca in pronuntarea solutiei interpretarea sa se bazeze pe opiniile specialistilor externi, alegerea lor fiind lasata la dispozitia arbitrariului din moment ce nu se stie dupa ce criterii si cine va stabili care sunt acei specialisti in drept si, mai ales, recunoscuti de catre cine.
Din aceste succinte considerente, rezulta limpede ca procedura statuata prin proiectul de lege de unificare a practicii judiciare, solutionarea recursului in interesul legii de un complet de trei judecatori, este mult mai supla si asigura un cadru mult mai eficient de rezolvare a chestiunii in discutie.
II. In aceeasi modalitate este rezolvata si problema chestiunii prejudiciale. Judecatorul are, potrivit noilor reglementari, posibilitatea si nu obligatia de a solicita o hotarare prealabila, ceea ce inseamna ca in mod discretionar judecatorul poate alege sa nu solicite demararea unui astfel de proceduri, multumindu-se sa se pronunte chiar in conditiile existentei unei practici neunitare, fara a putea fi tras la raspundere, lasand astfel posibilitatea crearii si sporirii, in continuare, a unei practici neunitare.
Tot astfel, judecatorii / completele de judecata vor avea libertatea absoluta de a aprecia si respecta jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (cu exceptia deciziilor pronuntate in recursul in interesul legii), putand sa o modifice dupa cum doresc, fara a lua in considerare jurisprudenta altor complete de la propria instanta ori de la alte instante, cu consecinta perpetuarii unei practici neunitare inclusiv la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Nici compunerea completului de judecata care se pronunta prin hotararea prealabila (5 judecatori de la fiecare dintre cele patru sectii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie) nu este la adapost de critica din moment ce ele se vor pronunta si asupra unor chestiuni de drept in legatura cu care Inalta Curte de Casatie si Justitie nu hotaraste in ultima instanta si, prin urmare, nu vor avea specializarea necesara.
Este greu de explicat compunerea completului pentru solutionarea recursului in interesul legii cu 21 de judecatori si de 5 judecatori pentru chestiunea prejudiciala din moment ce obiectul deciziei in ambele cazuri este acelasi: rezolvarea unor probleme de drept dezlegate neunitar de instante.
In consecinta, motivatia pentru care Comisia juridica a Senatului a respins Proiectul de lege de unificare a practicii judiciare – rezolvarea chestiunilor de practica neunitara prin Mica Reforma si noile coduri – nu are acoperire in noile reglementari din moment ce acestea nu asigura mecanismele obligatorii de realizare a acestui obiectiv, lasand sistemul de drept in privinta hotararilor judecatoresti, altele decat cele pronuntate in recursul in interesul legii si chestiuni prejudiciale, situatiei prezente, adica unei modalitati cu interpretare si aplicare diferita a legii.
Cele patru noi coduri si legile de punere in aplicare a procedurilor insumeaza peste 5000 de texte si potrivit mecanismelor procedurale noi, fiecare dintre aceste texte este susceptibil de a constitui obiect al recursului in interesul legii ori hotarare prealabila, putandu-se estima in abstract o bulversare generala a activitatii instantelor.
Ca si pana acum, aceste mecanisme sunt insuficiente din moment ce ele intervin doar dupa ce s-a dezvoltat o practica neunitara, iar solicitarea unei hotarari prealabile, fiind optionala pentru judecator, poate lasa deschisa alegerea de a se pronunta neunitar.
Aceste succinte aspecte sunt de natura a ne promite solicitarea reluarii proiectului de unificare a jurisprudentei de catre Comisia juridica a Senatului.
Cu deosebita consideratie,
Prof.univ.dr. Mona Maria PIVNICERU
Judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie
Presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania
