Aspecte generale privind criteriul neretroactivitatii. Facta praeterita, facta pendentia, facta futura
Pentru a stabili un criteriu abstract al neretroactivitatii, trebuie sa se tina seama, pe de o parte, de diferitele perioade in care timpul poate fi considerat (trecutul, prezentul si viitorul), iar, pe de alta parte, de elementele prin care o situatie juridica poate fi legata de una dintre aceste perioade (fie constituirea, modificarea sau stingerea situatiei juridice, fie efectele pe care aceasta le produce).
O lege ar fi retroactiva daca ar reglementa fie fapte care, inainte de intrarea ei in vigoare, au dat nastere sau, dupa caz, au modificat ori au stins o situatie juridica, fie efecte pe care acea situatie juridica le-a produs inainte de aceeasi data.
Prin urmare, tinand cont de principiul neretroactivitatii, cat si de posibilitatea legiuitorului de a opta intre aplicarea imediata a legii noi si ultraactivitatea legii vechi, pot fi deosebite trei categorii de situatii juridice:
- facta praeterita, adica faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situatii juridice, realizate in intregime inainte de intrarea in vigoare a legii noi, cat si efectele produse de acea situatie juridica inainte de acest moment. In privinta acestora, poate fi aplicata numai legea veche, adica legea in vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, daca s-ar aplica o lege ulterioara ar insemna sa i se atribuie efect retroactiv. In consecinta: o lege ulterioara nu poate sa aduca atingere constituirii, modificarii sau stingerii situatiilor juridice anterioare, indiferent daca legea noua ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba conditiile necesare; faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situatii juridice potrivit legii in vigoare la data cand ele s-au realizat nu pot sa fie socotite de o lege ulterioara ca au produs aceste efecte, ceea ce inseamna ca legea noua nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii in vigoare in momentul realizarii faptului; daca legea creeaza o situatie juridica noua, ea nu ar putea sa prevada ca noua situatie juridica s-a nascut din fapte anterioare intrarii sale in vigoare sau, dupa caz, organul de jurisdictie nu ar putea decide ca situatia juridica reglementata doar de legea noua s-a nascut din fapte intamplate in intregime inainte de intrarea ei in vigoare;
- facta pendentia, adica situatiile juridice in curs de formare, modificare sau stingere la data intrarii ei in vigoare. In privinta acestora, legiuitorul poate opta intre aplicarea legii noi si ultraactivitatea (supravietuirea) legii vechi. Daca insa elementele ce alcatuiesc constituirea sau, dupa caz, modificarea ori stingerea au individualitate proprie, atunci pentru fiecare element se aplica legea in vigoare la momentul la care acesta s-a produs;
- facta futura, adica situatiile juridice care se vor naste, modifica sau stinge dupa intrarea in vigoare a legii noi, precum si efectelor viitoare ale situatiilor juridice trecute. In privinta acestora, se va aplica legea noua, afara de cazul in care legiuitorul opteaza pentru supravietuirea legii vechi. In privinta efectelor viitoare ale situatiilor juridice trecute, Codul civil din 2009 a preferat, ca regula, solutia ultraactivitatii legii in vigoare la data nasterii situatiei juridice. Efectele produse in timp ale unei situatii juridice vor fi cele stabilite de legea in vigoare in momentul in care se realizeaza fiecare efect in parte, deci legea noua nu se poate aplica efectelor produse de aceste situatii juridice inainte de intrarea ei in vigoare, deoarece ar insemna o aplicare retroactiva a legii noi. De asemenea, in cazul in care legea noua ar suprima o situatie juridica, ea poate fi aplicata numai efectelor viitoare, nu insa si efectelor produse de acea situatie juridica inainte de intrarea in vigoare a legii noi.
Precizari introductive privind aplicarea in timp a Noului Cod civil
Art. 6 C.civ. contine anumite dispozitii privind aplicarea in timp a legii civile, insa trebuie subliniat ca textul stabileste reguli generale in materie, deci reguli care au vocatia sa se aplice si in cazul unor acte normative viitoare, in masura in care acestea nu vor contine dispozitii exprese privind succesiunea legilor in timp.
Cat priveste aplicarea in timp a Codului civil din 2009 in raport de reglementarile anterioare, trebuie avute in vedere si dispozitiile corespunzatoare din Legea nr. 71/2011.
In prealabil, semnalam ca, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil din 2009 se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand aceste procese au fost pornite (deci sunt aplicabile dispozitiile din reglementarile inlocuite de Codul civil din 2009), afara de cazul in care in Legea nr. 71/2011 exista dispozitii care prevad altfel.
Acest text de lege necesita insa unele precizari. In opinia noastra, nu ar fi suficient ca in Legea nr. 71/2011 sa existe dispozitii speciale din care sa rezulte ca anumite norme din noul Cod civil sunt de imediata aplicare pentru ca acestea sa se aplice si proceselor declansate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil, ci, o eventuala derogare de la art. 223 din Legea nr. 71/2011 ar presupune o dispozitie speciala care sa prevada expres ca noua reglementare se aplica si proceselor in curs. Este cazul:
- art. 36 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, care dispune ca in ipoteza cererilor de impartire a bunurilor comune aflate in curs de judecata in prima instanta (per a contrario, nu si in apel sau recurs) la data intrarii in vigoare a Codului civil din 2009, instanta de judecata poate dispune impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei, fara a mai fi necesara examinarea motivelor temeinice;
- art. 40 din Legea nr. 71/2011, potrivit caruia, in cazul cererilor de divort formulate anterior intrarii in vigoare a Codului civil din 2009, instanta poate sa dispuna divortul prin acordul sotilor, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 373 lit. a) si art. 374 C.civ. din 2009;
- art. 42 din Legea nr. 71/2011, care prevede ca in cazul cererilor de divort formulate anterior intrarii in vigoare a Codului civil din 2009, instanta de judecata poate sa dispuna divortul in temeiul prevederilor art. 373 lit. b) si art. 379 alin. (1) C.civ. din 2009, chiar daca retine culpa exclusiva a reclamantului, in masura in care motivele de divort subzista si dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil;
- art. 63 din Legea nr. 71/2011, conform caruia, dispozitiile art. 643 alin. (1) si (2) C.civ. din 2009 se aplica si in cazurile in care hotararea judecatoreasca nu a ramas definitiva pana la data intrarii in vigoare a noului Cod civil, iar cele ale art. 643 alin. (3) se aplica si in situatiile in care pricina nu a fost solutionata in prima instanta pana la data intrarii in vigoare a noului Codului civil. Orice alte dispozitii tranzitorii inscrise in Legea nr. 71/2011 nu se aplica si proceselor care au fost declansate cel mai tarziu la data de 30 septembrie 2011 (intereseaza data inregistrarii cererii de chemare in judecata), deci fondul acestor procese va fi guvernat de reglementarea anterioara.
Mai subliniem ca in frecvente cazuri noua reglementare rezolva o problema controversata, oferind ca solutie legislativa una dintre solutiile date in jurisprudenta sau in doctrina corespunzatoare reglementarii anterioare. Intr-un asemenea caz, chiar si pentru situatiile nascute anterior s-ar putea da solutia la care s-a oprit si noua reglementare (si chiar este recomandabil in considerarea imperativului de a avea o practica judiciara previzibila), fara a se putea reprosa ca s-ar atribui efect retroactiv legii noi, insa solutia nu poate fi motivata pe dispozitiile legii noi, ci pe argumentele deduse din vechea reglementare. Spre exemplu, in cazul unei donatii deghizate sub forma unui contract de vanzare incheiat in forma autentica, incheiate anterior intrarii in vigoare a Codului civil din 2009, solutia potrivit careia actul secret produce efecte intre parti daca indeplineste conditiile de validitate de fond, iar nu si de forma (altfel spus, actul secret „a imprumutat” forma ad validitatem de la actul public) nu poate fi motivata pe art. 1289 alin. (2) C.civ. 2009, deoarece acest din urma text de lege se aplica, asa cum stabileste art. 109 din Legea nr. 71/2011, numai in cazul in care contractul secret este incheiat dupa intrarea in vigoare a Codului civil din 2009, ci pe argumentele corespunzatoare Codului civil din 1864.
De asemenea, dorim sa mai mentionam ca in acele cazuri in care noua reglementare nu a facut altceva decat sa preia dispozitiile din reglementarea anterioara, stabilirea legii aplicabile, desi nu va influenta solutia pe fond, va viza insa motivarea acesteia.
Prof. dr. Gabriel Boroi
