CJUE: Trei tari UE au incalcat dreptul Uniunii prin neacceptarea refugiatilor

Cele trei tari UE vor trebui acum sa se conformeze planului de acceptare a refugiatilor, avand in vedere ce decizia CJUE se aplica imediat ce este comunicata.

In Hotararea Comisia/Polonia, Ungaria si Republica Ceha (Mecanism de transfer temporar al solicitantilor de protectie internationala) (C-715/17, C-718/17 si C-719/17), pronuntata la 2 aprilie 2020, Curtea a admis actiunile in constatarea neindeplinirii obligatiilor introduse de Comisie impotriva acestor state membre prin care se urmarea sa se constate ca, prin faptul ca nu au indicat la intervale regulate si cel putin o data la trei luni un numar adecvat de solicitanti de protectie internationala care pot fi transferati rapid pe teritoriul lor respectiv si prin faptul ca nu au pus in aplicare, in consecinta, obligatiile ulterioare de transfer care le reveneau, aceste state membre nu si-au indeplinit obligatiile care decurg din dreptul Uniunii. 

Pe de o parte, Curtea a constatat existenta unei nerespectari in ceea ce priveste cele trei state membre vizate a unei decizii pe care Consiliul a adoptat-o in vederea transferului, pe o baza obligatorie, din Grecia si din Italia a 120 000 de solicitanti de protectie internationala catre celelalte state membre ale Uniunii. Pe de alta parte, Curtea a constatat ca Polonia si Republica Ceha nu siau indeplinit nici obligatiile care decurg dintr-o decizie anterioara pe care Consiliul a adoptat-o in vederea transferului, pe o baza obligatorie, din Grecia si din Italia 40 000 de solicitanti de protectie internationala catre celelalte state membre ale Uniunii. 

Ungaria, la randul sau, nu era obligata sa aplice masurile de transfer prevazute de aceasta din urma decizie. In luna septembrie a anului 2015, tinand seama de situatia de urgenta legata de sosirea resortisantilor tarilor terte in Grecia si in Italia, Consiliul a adoptat deciziile citate anterior (denumite in continuare „deciziile de transfer”). In temeiul acestor decizii, in luna decembrie a anului 2015, Polonia a indicat ca 100 de persoane puteau fi transferate rapid pe teritoriul sau. Cu toate acestea, ea nu a efectuat aceste transferuri si nu si-a asumat niciun angajament ulterior de transfer. Ungaria, la randul sau, nu a indicat in niciun moment un numar de persoane care puteau fi transferate pe teritoriul sau in temeiul deciziei de transfer care era obligatorie pentru aceasta si nu a efectuat niciun transfer. In sfarsit, in luna februarie si in luna mai a anului 2016, Republica Ceha a indicat, in temeiul deciziilor de transfer, un numar de 50 de persoane care puteau fi transferate pe teritoriul sau. 12 persoane au fost efectiv transferate din Grecia, insa Republica Ceha nu si-a mai asumat niciun angajament ulterior de transfer.

Prin prezenta hotarare, Curtea a respins mai intai argumentul invocat de cele trei state membre vizate potrivit caruia actiunile Comisiei sunt inadmisibile intrucat, in urma expirarii perioadei de aplicare a deciziilor de transfer, survenita la 17 si, respectiv, la 26 septembrie 2017, nu mai este posibila remedierea pretinselor neindepliniri ale obligatiilor. In aceasta privinta, Curtea a amintit ca o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor este admisibila in cazul in care Comisia se limiteaza sa solicite constatarea existentei neindeplinirii invocate a obligatiilor, in special in situatii precum cele in discutie in prezentele cauze, in care actul de drept al Uniunii a carui incalcare se invoca a incetat definitiv sa se mai aplice dupa data expirarii termenului stabilit in avizul motivat, si anume 23 august 2017. In plus, constatarea unei neindepliniri a obligatiilor continua sa comporte un interes material, in special in vederea stabilirii temeiului raspunderii care ii revine unui stat membru, ca urmare a neindeplinirii obligatiilor sale fata de alte state membre, fata de Uniune sau fata de particulari.

Cu privire la fond, Polonia si Ungaria sustineau in special ca aveau dreptul sa lase neaplicate deciziile de transfer in temeiul articolului 72 TFUE, potrivit caruia dispozitiile Tratatului FUE referitoare la spatiul de libertate, securitate si justitie, din care face parte in special politica de azil, nu aduc atingere exercitarii responsabilitatilor care revin statelor membre pentru mentinerea ordinii publice si pentru apararea securitatii interne. In aceasta privinta, Curtea a considerat ca, in masura in care articolul 72 TFUE constituie o dispozitie derogatorie de la normele generale ale dreptului Uniunii, el trebuie sa faca obiectul unei interpretari stricte. Astfel, acest articol nu confera statelor membre puterea de a deroga de la dispozitii ale dreptului Uniunii prin simpla invocare a intereselor legate de mentinerea ordinii publice si de apararea securitatii interne, ci le impune sa dovedeasca necesitatea de a recurge la derogarea prevazuta la acest articol pentru a-si exercita responsabilitatile in aceste materii.

In acest context, Curtea a aratat ca, in temeiul deciziilor de transfer, era necesar sa se ia in considerare securitatea nationala si ordinea publica pe tot parcursul procedurii de transfer pana la transferul efectiv al solicitantului de protectie internationala. In aceasta privinta, Curtea a apreciat ca autoritatilor competente ale statelor membre de transfer trebuie sa li se recunoasca o marja larga de apreciere atunci cand acestea stabilesc daca exista motive intemeiate pentru a considera ca un resortisant al unei tari terte al carui transfer este preconizat constituie un pericol pentru securitatea nationala sau pentru ordinea publica pe teritoriul lor. Cu privire la acest aspect, Curtea a aratat ca notiunea de „pericol pentru securitatea nationala sau ordinea publica”, in sensul deciziilor de transfer, trebuie interpretata in sensul ca acopera amenintarile atat actuale, cat si potentiale la adresa securitatii nationale sau a ordinii publice. Curtea a precizat totusi ca, pentru a se prevala de motivele citate anterior, autoritatile mentionate trebuie sa se intemeieze, in urma unei examinari de la caz la caz, pe elemente concordante, obiective si precise care sa permita sa se suspecteze ca solicitantul in cauza reprezinta un pericol actual sau potential.

In consecinta, ea a statuat ca dispozitivul prevazut de aceste dispozitii se opunea ca, in cadrul procedurii de transfer, un stat membru sa invoce in mod peremptoriu, numai in scopul preventiei generale si fara a stabili un raport direct cu un caz individual, articolul 72 TFUE pentru a justifica o suspendare sau chiar o incetare a punerii in aplicare a obligatiilor care ii revin in temeiul deciziilor de transfer.

Cartea verde a contabilitatii

Vezi AICI detalii

Fise distractive pentru gradinita

Vezi AICI detalii

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele IX-XII

Vezi AICI detalii

Pronuntandu-se in continuare cu privire la motivul intemeiat de Republica Ceha pe disfunctionalitatea mecanismului de transfer in discutie, Curtea a aratat ca nu se poate admite, fara a se permite sa se aduca atingere obiectivului de solidaritate inerent deciziilor de transfer, precum si caracterului obligatoriu al acestor acte, ca un stat membru sa se poata intemeia pe aprecierea sa unilaterala a pretinsei lipse de eficacitate sau chiar a pretinsei disfunctionalitati a mecanismului de transfer stabilit prin actele mentionate pentru a se sustrage de la orice obligatie de transfer care ii revine in temeiul acelorasi acte. In sfarsit, amintind caracterul obligatoriu, incepand de la adoptarea lor si in perioada lor de aplicare, al deciziilor de transfer pentru Republica Ceha, Curtea a aratat ca acest stat membru era obligat sa se conformeze obligatiilor de transfer impuse prin aceste decizii independent de furnizarea altor tipuri de ajutoare Republicii Elene si Republicii Italiene.

O actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor, care este indreptata impotriva unui stat membru care nu isi respecta obligatiile care decurg din dreptul Uniunii, poate fi formulata de catre Comisie sau de catre un alt stat membru. In cazul in care Curtea de Justitie constata neindeplinirea obligatiilor, statul membru in cauza trebuie sa se conformeze de indata hotararii pronuntate.