Presedintele Romaniei a sustinut o declaratie de presa prin intermediul careia a anuntat ca a promulgat modificarile aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, argumentand ca a "epuizat toate caile constitutionale de atac", iar Legea fundamentala il obliga sa procedeze astfel.
Va prezentam in continuare transcrierea declaratiei de presa:
„Buna ziua!
Tema acestei declaratii de presa o reprezinta, cum sigur ati banuit, legile justitiei, care au devenit cel mai dezbatut subiect public de cand PSD se afla la guvernare, ceea ce spune totul despre prioritatile acestui partid.
Au inceput cu celebra OUG 13 si au continuat cu modificarile legilor in Parlament. Suntem intr-o situatie delicata, si asta numai si numai din cauza modului in care Coalitia majoritara a stiut sa legifereze intr-un mod lipsit de transparenta, intr-un mod prin care, in ciuda tuturor criticilor, venite si de la experti, si din sistem, de la procurori, de la judecatori, de la ONG-uri, de la partenerii nostri, ca nu suntem singuri in lume. Avem parteneri, in Uniune, in lume. Deci, cu toate ca au fost nenumarate semnale de atentionare, inclusiv din CSM, care raspunde de independenta justitiei, au legiferat cum au dorit si cum m-am exprimat acum cateva zile: legifereaza prost! Calitatea legiferarii este proasta si rezultatul este foarte, foarte ingrijorator.
Timp de un an si jumatate, prin implicarea exemplara a romanilor, care au iesit in strada si au spus cu voce tare ca asa nu este bine, prin eforturile opozitiei si prin efortul meu, al Presedintelui, am reusit pana acum sa ferim legile justitiei de cele mai nocive modificari.
Legile adoptate in Parlament au fost supuse controlului constitutional si prin initiativa mea, si a opozitiei, si pana acum deja Curtea Constitutionala a gasit in patru ocazii diferite neconcordante intre legile justitiei si Constitutie, trimitand legile inapoi in Parlament pentru o necesara corectura si punere de acord cu Legea fundamentala.
Mai mult, asupra acestor legi s-a pronuntat, la solicitarea mea, si Comisia de la Venetia. A emis o opinie preliminara, care arata fara echivoc - deci, fara echivoc! - ca modificarile afecteaza independenta sistemului de justitie, afecteaza increderea cetatenilor in justitie, afecteaza eficienta actului de justitie si au un impact negativ asupra luptei anticoruptie.
De fiecare data cand Romania a avut nevoie de sprijin si de un punct de referinta puternic in ceea ce priveste standardele constitutionale si consolidarea statului de drept, Comisia de la Venetia si-a aratat disponibilitatea totala de a sprijini Romania in construirea unei democratii solide.
Cartea verde a contabilitatii
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a
Fise distractive pentru gradinita
Concluziile Comisiei de la Venetia sunt extrem de ingrijoratoare!
Nu vreau sa le expun acum pe toate. Documentele exista, ele sunt disponibile pentru publicul general, dar vreau sa dau un singur exemplu graitor in acest sens. Comisia de la Venetia spune ca ansamblul modificarilor aduse legilor justitiei afecteaza independenta procurorilor si judecatorilor. Ori asa ceva in Romania nu trebuie sa se intample!
Independenta procurorilor si judecatorilor reprezinta fundamentul unei justitii corecte, iar de la acest principiu nu se poate in niciun caz sa abdicam.
Este asadar foarte clar ca legile justitiei trebuie revizuite si imbunatatite urgent in Parlament, astfel incat impactul negativ asupra sistemului sa fie redus la un minim.
Romania este membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana, dar din acest statut, evident, deriva si o serie de obligatii, inclusiv in ceea ce priveste functionarea justitiei, functionarea integrata a justitiei din Romania in spatiul european de justitie.
Este imposibil sa construim un sistem de justitie care contravine normelor europene. Este imposibil sa construim un sistem de justitie care ignora valorile europene. Ori o nesocotire a concluziilor Comisiei de la Venetia ar insemna exact acest lucru. Ar echivala cu o indepartare de facto a Romaniei de la valorile de baza europene.
Corelarea prevederilor celor trei legi cu opiniile Comisiei de la Venetia ne va ajuta, in schimb, sa pastram nealterate valorile esentiale ale democratiei - independenta justitiei, cooperarea loiala intre puterile statului si statul de drept.
In ceea ce priveste demersurile facute de mine, ca Presedinte, reamintesc ca am cerut in mod repetat reexaminarea acestor legi de catre Parlament, am trimis sesizari Curtii Constitutionale si, cum am spus inainte, am sesizat Comisia de la Venetia. Dupa finalizarea tuturor procedurilor posibile de contestare, Presedintele Romaniei este, insa, cel care trebuie sa promulge legea.
In acest moment, in privinta Legii 304/2004, modificata, legea care priveste organizarea judiciara, am epuizat, din pacate, toate caile constitutionale pe care le am la dispozitie si, prin urmare, sunt obligat prin Constitutie sa promulg aceasta lege.
Asta insa nu inseamna nici pe departe ca parcursul acestei legi s-a finalizat, s-a terminat. Nici vorba!
In virtutea atributiilor fundamentale pe care mi le confera Constitutia, solicit in mod expres Parlamentului Romaniei ca imediat ce se reia sesiunea parlamentara, sesiunea de toamna, sa reintroduca aceste legi in circuitul parlamentar si sa le corecteze, sa le corecteze asa cum solicita cei avizati.
Este absolut necesar acest pas. Este imposibil de evitat. Este imposibil sa se mearga mai departe cu o lege care a fost contestata in multiple feluri si care a primit un aviz negativ inclusiv de la Comisia de la Venetia. Aceasta lege inca ridica multe probleme pe fond si contine dispozitii neclare, lipsite de coerenta, lipsite de previzibilitate.
Aceste deficiente pot afecta exigentele constitutionale si standardele europene si internationale in materie de independenta si buna functionare a sistemului de justitie.
Referitor la a doua dintre aceste legi, Legea 303 din 2004, acum modificata, privind statutul judecatorilor si procurorilor, recent reexaminata de catre Parlament, voi sesiza Curtea Constitutionala, cu solicitarea ferma de a tine cont de opiniile Comisiei de la Venetia.
Pe de alta parte, tin sa atrag atentia parlamentarilor care fac parte din actuala majoritate ca loialitatea lor trebuie sa fie fata de alegatori, fata de alegatorii care i-au trimis in parlament sa faca legi bune pentru Romania si pentru romani.
Loialitatea parlamentarilor trebuie sa fie fata de romani, care isi doresc sa ramana in Uniunea Europeana, care isi doresc ca Romania sa ramana o tara respectata in lume si care isi doresc sa fie reprezentati in mod demn de Parlamentul Romaniei si de parlamentarii nostri.
Nu trebuie sa devenim un exemplu negativ in Europa facand legi pentru ca anumiti conducatori politici sa scape de dosare!
Nici un politician nu poate si nu trebuie sa tranzactioneze in propriul lui folos renuntarea la principiile pe care s-a construit, pe care s-a constituit, Romania democratica dupa revolutia din '89.
Nici un decident politic – atentie, nici un decident politic! - nu are mandat de la romani sa faca asa ceva!
Faptul ca cineva sau un partid a fost ales sa conduca inseamna ca a fost ales sa conduca pentru Romania, pentru romani, si nu pentru a scapa un lider politic de inchisoare.
In Romania standardul legislativ nu poate sa fie dosarul penal al unui lider sau al altuia! In Romania standardul in materie de legiferare trebuie sa redevina respectul pentru normele de drept intern, european si international, si in primul rand trebuie sa se revina la respectul pentru Constitutie.
Va multumesc!”
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE