Bogdan Mateescu, noul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a anuntat ca printre misiunile principale asumate in calitatea sa de lider se numara si pastrarea independentei justitiei.
"Nici in cursul acestui an Consiliul nu a transmis suficient un mesaj unitar din perspectiva comunicarii. Cu toate eforturile depuse de conducerea actuala a Consiliului si de catre membrii acestuia, inca au existat mesaje disipate, unele care au creat perceptia unor conflicte chiar in interiorul sau, altele care au pus la indoiala legalitatea deciziilor sale ori care s-au tradus uneori in reprosuri la adresa magistratilor romani, in mod neintemeiat. Au existat, in continuare, declaratii publice ale politicienilor care au subminat independenta magistratilor, iar procedura apararii independentei este in continuare departe de a fi eficienta”, afirma Mateescu, in proiectul de management.
Noul presedinte al CSM sustine ca ”anul care urmeaza trebuie, cu necesitate, sa fie un an al reconstructiei”.
"Al reconstructiei credibilitatii Consiliului si a magistraturii insasi. Pentru aceasta, trebuie sa invatam cu totii din experienta de pana acum, sa continuam ceea ce este benefic si sa reglam, impreuna, ceea ce este de reglat. In acelasi timp, este importanta prezervarea progreselor pe care le-a cunoscut magistratura, din perspectiva statutului si organizarii. In acest scop, cred cu tarie ca presedintele Consiliului, impreuna cu vicepresedintele, trebuie sa fie cei care sa asigure, prin modul de exercitare a atributiilor lor, coordonare, consecventa si echilibru, in deplina corelare a vorbelor cu faptele proprii”, mai arata Mateescu.
Proiectul de management al noului presedinte CSM este structurat pe mai multe capitole. Obiectivele mandatului, sintetizate de Mateescu fiind:
I. Consolidarea independentei justitiei si a statutului judecatorului
- Apararea independentei autoritatii judecatoresti, a fiecarui judecator, precum si a impartialitatii si reputatiei sale profesionale trebuie sa se realizeze in mod ferm, eficient,
- Independenta nu poate fi disociata de responsabilitate, iar vulnerabilitatile interne nu trebuie negate, ci asumate si gestionate prompt, in conformitate cu legea,
- Consiliul trebuie perceput de catre magistrati ca partener de dialog, ca pavaza a independentei lor, insa in acelasi timp el nu poate crea nimanui perceptia unui sindicat de facto,
- Statutul magistratului trebuie prezervat in just echilibru cu responsabilitatile specifice,
- Finantarea corespunzatoare a instantelor din perspectiva infrastructurii si dotarilor cu echipamente IT, inclusiv pentru a continua procesul de digitalizare a activitatii judiciare, trebuie sa continue,
- Independenta Consiliului insusi si a fiecarui membru fata de orice factor extern trebuie asumata ca principiu calauzitor si in urmatorul an, iar modul de lucru in Consiliu trebuie sa se subsumeze acestui principiu. Egalitatea intre membri si lipsa unei ierarhizari a acestora, in limitele Constitutiei, trebuie sa fie axioma de prim rang aplicabila in relatiile dintre noi.
II. Un Consiliu eficient
- Evaluarea personalului si inaintarea unor propuneri sectiilor si, dupa caz, plenului in scopul imbunatatirii activitatii institutionale,
- Angajarea in procedura modificarii de substanta a ROF CSM deja initiata, in vederea finalizarii sale in termen scurt,
- Ritmicitate si previzibilitate a sedintelor de plen si sectii, precum si a intalnirilor comisiilor de lucru,
- Dosar electronic la grefa sectiilor in materie disciplinara,
- Demersuri sustinute pentru punerea in acord a legislatiei cu deciziile Curtii Constitutionale in vederea deblocarii cat mai rapide a unor concursuri precum si a procedurii transferurilor si publicarea calendarului concursurilor si sesiunilor de transfer de indata ce este posibil,
III. Optimizarea organizarii si functionarii instantelor
- Initierea procesului de elaborare a unei strategii de resurse umane a sistemului judiciar,
- Adoptarea concluziilor grupului de lucru privind optimizarea schemelor de personal, in parteneriat cu Ministerul justitiei si dupa consultarea instantelor,
- Finalizarea procesului de stabilire a circumscriptiilor teritoriale ale instantelor si parchetelor,
- Promovarea metodelor de solutionare alternativa a litigiilor, degrevarea, pe cat posibil, a judecatorilor de activitati non judiciare prin demararea unui proces de identificare a acestora si reglarea legislatiei secundare, respectiv initierea unor propuneri de modificare a legislatiei primare,
- Generalizarea aplicatiilor IT folosite de unele instante, in urma analizarii lor de catre sectia pentru judecatori
- Efectuarea tuturor demersurilor pentru implementarea dosarului electronic la instante,
IV. Transparenta si comunicare adecvata
- Imbunatatirea mediului de lucru in cadrul consiliului, respectul reciproc si ascultarea si considerarea tuturor opiniilor fiind piatra de capatai, iar vizibilitatea institutionala va trebui sa aiba prevalenta fata de vizibilitatea individuala,
- Comunicare continua cu instantele si parchetele si transparentizarea activitatii specifice pentru fiecare judecator si procuror prin imbunatatirea platformei Emap cu adaugarea rubricilor de interes - practica disciplinara, opinii CSM referitoare la interdictii si incompatibilitati, dezlegari de principiu ale altor probleme de interes.
- O legatura permanenta cu Inspectia Judiciara, Institutul National al Magistraturii si Scoala Nationala de Grefieri si intalniri periodice cu conducerile acestor institutii, in vederea identificarii si remedierii dificultatilor in activitate
- Parteneriat stabil, constructiv, cu profesionistii dreptului, prin organizatiile profesiilor, caracterizat prin disponibilitate continua la dialog si directionat spre rezolvarea unor probleme punctuale care se pot traduce in surse de conflict, cu respectarea competentelor constitutionale si legale ale fiecarei parti, in scopul imbunatatirii, in cele din urma, a insasi calitatii actului de justitie,
- Restabilirea comunicarii adecvate cu toate asociatiile profesionale ale magistratilor prin organizarea cel putin trimestriala a unor intalniri cu acestea,
- Cooperare loiala cu celelalte puteri si o prezenta mai sporita a reprezentantilor CSM in procedurile de elaborare, respectiv, decizionale, de adoptare a unor acte normative de interes pentru sistemul judiciar,
- Imbunatatirea comunicarii externe, cu mass-media, prin cooptarea unui jurnalist sau a unui specialist in comunicare la Biroul de presa. Briefing-uri de presa in urma unor sedinte in care se dezbat probleme de interes si conferinte de presa organizate regulat si ori de cate ori este necesar - sunt doua modalitati prin care s-ar putea explica mai pe larg argumentele si sensul unor masuri dispuse.
- Continuarea dialogului si a cooperarii pe plan extern.
V. Aport substantial de profesionalism in procesul legislativ vizand legile justitiei, pentru construirea unui sistem judiciar puternic, respectat, responsabil si independent in beneficiul intregii societati
"Sunt constient ca misiunea presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii este una extrem de dificila. Imi doresc si propun o colaborare deschisa si onesta cu fiecare coleg membru pentru ca doar impreuna vom putea reusi in demersul nostru comun, acela de a avea o justitie independenta, performanta, responsabila si care sa se bucure de respectul societatii. Decenta, asumarea, profesionalismul, dialogul onest si constructiv, responsabilitatea, respectul sunt valori in care cred cu tarie si care trebuie atasate ideii de consolidare a Consiliului, decredibilizarea sa fiind extrem de daunatoare”, mai arata Mateescu.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.