Urmare unui memoriu si a verificarilor efectuate de Inspectia Judiciara de pe langa Plenul CSM, la nivelul mai multor instante, s-a constatat ca, in administrarea procedurii de insolventa, exista unele practici care pot fi apreciate ca o incalcare a normelor procedurale privind solutionarea cu celeritate a cauzelor.
Inspectorii judiciari au constatat, la nivelul mai multor instante din tara, nerespectarea dispozitiilor art.8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, privind modul de inaintare a dosarului in vederea solutionarii recursului de catre instanta de control judiciar.
Potrivit acestei prevederi, derogatorii de la dreptul comun, in vederea solutionarii recursului formulat impotriva hotararilor judecatorului sindic, se trimit la curtea de apel in copie certificata numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac si care sunt selectate de judecatorul sindic. Daca instanta de recurs considera necesare si alte acte din dosarul de fond, solicita partilor interesate sa le depuna in copie certificata, intregul dosar de fond ramanand la dispozitia judecatorului sindic pentru a parcurge celelalte etape prevazute de lege.
Desi dispozitiile derogatorii de la dreptul comun au fost adoptate in urma cu 7 ani, inca se mai constata o practica, generata in principal de curtile de apel, prin care se inainteaza intregul dosar sau unele volume in vederea solutionarii recursurilor declarate si nu de copii certificate, procedeu utilizat, de regula, in cauzele mai complexe.
Prin Hotararea nr. 425/23.06.2011, Sectia pentru Judecatori a CSM a reglementat crearea dosarelor asociate pentru solutionarea diverselor cereri aferente procedurii de insolventa, facilitand inaintarea actelor relevante solutionarii recursului, selectate deja la momentul formarii dosarului asociat, insa au fost constatate situatii in care completul de recurs a solicitat atasarea dosarului integral.
Aceste practici, raportate la stadiul si specificul fiecarei cauze, conduc la prelungirea procedurilor de insolventa, in marea majoritate a cazurilor neputand fi respectat termenul de 10 zile de solutionare a recursului prevazut de art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Aspecte similare au fost constatate si cu ocazia controalelor de fond desfasurate la Tribunalul Oradea si Tribunalul Bihor, in anul 2008, Tribunalul Sibiu, in anul 2010, Sectia Comerciala a Tribunalului Botosani, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu in anul 2011.
Plenul CSM reaminteaste tuturor tribunalelor necesitatea luarii masurilor necesare punerii in aplicare a dispozitiilor dispozitiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind modul de inaintare a dosarului in vederea solutionarii recursului de catre instantele de control judiciar.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: La solicitarea salariatilor si cu acceptul acestora se poate accepta un program de lucru de 16 ore urmat de 48 de ore de sau minim 32 libere? motivatia este lipsa de personal calificat pe piata muncii - salvamar
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Va rog sa-mi spuneti daca este specificat undeva cite zile libere se acorda la casatoria unui salariat. Suntem intreprindere mica si nu avem contract colectiv de munca doar regulament unde am prevazut 2 zile libere pentru casatorie. Este alta reglementare in afara de Codul muncii unde spune ca se acorda zile libere pentru casatorie conform contrat colectiv de munca sau regulament? Societatea a fost infiintata in anul 2020.
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Daca dorim sa angajam un candidat cu experienta si certificari in domeniul achizitiilor publice, dar cu diploma de Inginer diplomat, Profilul Inginerie economica, Specializarea Inginerie si manangement in alimetatie publica si agroturism, Facultatea de Management, inginerie economica in agricultura si dezvoltare rurala Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, o putem face pe postul de Economist cu atributii specifice achizitiilor publice pana la introducerea in Nomenclatorul...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<