O noutate adusa de Noul Cod Civil („NCC”) este reglementarea cesiunii contractului, institutie absolut necesara in contextul mediului economic de astazi, chestiune semnalata, de altfel, de majoritatea civilistilor de renume romani, care au sustinut, de lege ferenda, ca viitoarea noastra legislatie civila ar trebui sa retina si transmisiunea de datorie. Cesiunea contractului este reglementata in NCC in Cartea a V-a (Despre obligatii), Titlul II (Izvoarele obligatiilor), Capitolul I (Contractul), Sectiunea a 8-a (Cesiunea contractului).
Cesiunea contractului si novatia prin schimbare de debitor
Intrucat cesiunea contractului lipsea din Codul Civil anterior, pentru preluarea unui contract de catre un tert se utilizau diferite artificii juridice, in special institutia novatiei prin schimbare de debitor. Din punct de vedere practic, problema era ca novatia, nefiind o modalitate de transmitere, ci una de transformare a obligatiei, nu avea cum sa transpuna perfect ideea de cesiune de contract.
Spre deosebire de novatie, cesiunea nu presupune vreo modificare a raportului juridic dintre parti, toate drepturile si obligatiile cedentului potrivit contractului cedat fiind preluate de cesionar. Prin comparatie, novatia presupune intentia de modificare a raportului obligational, fiind inlaturata posibilitatea de a invoca exceptii bazate pe raportul juridic primar si incepand sa curga noi termene de plata.
De altfel, se poate spune ca novatia prin schimbare de debitor era folosita in practica mai ales ca o modalitate – imperfecta – de a obtine efectele unei cesiuni de datorie; ramane de vazut care va mai fi incidenta practica a novatiei prin schimbare de debitor acum, cand NCC reglementeaza cesiunea contractului.
Conditiile cesiunii de contract
Art.1315 NCC permite cesiunea drepturilor si obligatiilor detinute de una dintre parti (cedent) catre un tert fata de momentul formarii contractului (cesionar), tertul devenind astfel parte in contract si urmand a avea o relatie contractuala cu co-contractantul initial (contractantul cedat).
Conditiile de baza ale cesiunii contractului sunt ca (1) prestatiile sa nu fi fost inca integral executate si (2) contractantul cedat sa consimta la cesiunea contractului.
Asadar, cesiunea contractului poate interveni numai in cazul unui contract cu executare succesiva aflat in derulare sau in cazul unui contract cu executare uno ictu care nu a fost integral executat (de pilda, in cazul unui contract de vanzare-cumparare cu plata pretului in rate).
O problema speciala poate aparea in cazul cesiunii contractelor incheiate in considerarea persoanei debitorului. Astfel de contracte pot sau nu face obiectul cesiunii in functie de calitatea debitorului in considerarea careia contractul a fost incheiat. Aceasta va fi analizata din doua perspective: una obiectiva (unde calitatea debitorului care serveste la garantarea indeplinirii finalitatii contractuale consta de exemplu, in anumite calitati profesionale obiective, abstracte ale cocontractantului, cum ar fi competenta, experienta, etc.) si una subiectiva (unde calitatea debitorului este una conjuncturala, la contractare contand calitatile umane ale partenerului contractant). Cesiunea contractelor intuitu personae in mod obiectiv va fi posibila cata vreme cesionarul are aceleasi atribute obiective ca si cedentul (in exemplul de mai sus, are aceeasi profesie, experienta etc.), in timp ce contractele intuitu personae in mod subiectiv nu vor putea face obiectul cesiunii, ele fiind incheiate in considerarea unor calitati unice ale debitorului [1].
In ceea ce priveste forma cesiunii contractului, NCC aplica principiul simetriei formelor, cesiunea contractului si acceptarea acesteia de catre contractantul cedat trebuind incheiate in forma ceruta de lege pentru validitatea contractului cedat.
Efectele cesiunii contractului
Potrivit NCC, cesiunea contractului produce efecte numai pentru viitor, contractantul cedat putandu-i opune cesionarului toate exceptiile ce rezulta din contract, mai putin cele rezultand din drepturile personale nascute din contractul originar pentru cedat contra cedentului (de ex. dreptul la actiunea in anulare pentru dol, eroare sau violenta), care nu pot fi exercitate automat contra cesionarului, ci numai in cazul in care contractantul cedat isi preconstituie o asemenea posibilitate prin contractul de cesiune.
Cesiunea contractului produce efecte in functie de momentul acceptarii acesteia de catre contractantul cedat. Art.1317 NCC prevede ca, in cazul in care contractantul cedat a consimtit in mod anticipat ca cedentul sa isi poata substitui o terta persoana in raporturile nascute din contract, cesiunea produce efecte fata de contractantul cedat din momentul in care substituirea ii este notificata ori din momentul in care o accepta. In lipsa unui consimtamant anticipat, cesiunea produce efecte de la momentul acceptarii acesteia de catre contractantul cedat.
Efectul principal al cesiunii contractului este liberarea cedentului. Astfel, primul alineat al art.1318 NCC prevede ca regula liberarea cedentului de obligatiile sale fata de cedat din momentul in care substituirea isi produce efectele fata de acesta.
Cu toate acestea, regula nu este de esenta cesiunii contractului, ci doar de natura acesteia, NCC avand in vedere si situatiile in care cedatul sau cesionarul ar solicita o garantie din partea cedentului. NCC instituie doua exceptii de la regula liberarii cedentului: (1) un drept de regres recunoscut cedatului impotriva cedentului in situatia in care cesionarul nu isi executa obligatiile si (2) garantarea de catre cedent a executarii contractului cedat, caz in care cedentul este tinut ca fidejusor pentru obligatiile cedatului.
Prima exceptie se refera la situatia in care cedatul solicita cedentului o garantie cu privire la executarea de catre cesionar a obligatiilor ce ii revin conform contractului cedat. Potrivit art.1318 alin.(2), cedatul poate declara ca nu il libereaza pe cedent si, ca urmare, se va putea indrepta impotriva acestuia in situatia in care cesionarul, din diverse motive, nu isi executa obligatiile de care este tinut prin contractul cedat. Potrivit reglementarii, cedatul se poate prevala de acest drept de regres impotriva cedentului numai sub conditia notificarii acestuia cu privire la neexecutarea obligatiilor de catre cesionar in termen de 15 zile de la data neexecutarii sau, dupa caz, de la data la care a cunoscut faptul neexecutarii. In caz contrar, cedatul pierde dreptul de regres.
A doua exceptie are in vedere situatia in care cesionarul ii solicita cedentului garantarea executarii contractului de catre cedat. Art.1320 NCC prevede ca, desi, de principiu, cedentul garanteaza numai validitatea contractului cedat, iar nu si executarea acestuia (alin.1 al textului), el va putea garanta si executarea contractului, caz in care va fi tinut ca un fidejusor pentru obligatiile cedatului (alin.2 al art.1320).
Note de subsol:
[1] In acest sens, a se vedea, Juanita Goicovici, „Cesiunea contractului in reglementarea art.1315-1320 din Noul cod civil”, Curierul judiciar nr.5/2010, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, p.266-267.
Autor: Sandra Anca
