Joi, 6 decembrie, CJUE a publicat hotararea in cauza C-430/11 Md Sagor in care arata ca Directiva privind returnarea imigrantilor aflati in situatie de sedere ilegala nu se opune ca un stat membru sa sanctioneze sederea ilegala cu pedeapsa amenzii care poate, in anumite conditii, sa fie inlocuita cu masura expulzarii.
In schimb, aceasta directiva se opune ca un stat membru sa sanctioneze sederea ilegala cu masura domiciliului fortat, atunci cand nu se garanteaza ca aceasta sanctiune trebuie sa inceteze in momentul in care este posibil transferul fizic al persoanei interesate in afara statului membru in cauza.
Directiva privind returnarea resortisantilor tarilor terte aflati in situatie de sedere ilegala1 („Directiva returnare”) stabileste standardele si procedurile comune aplicabile in statele membre pentru indepartarea de pe teritoriul acestora a resortisantilor tarilor terte aflati in situatie de sedere ilegala.
Potrivit reglementarii italiene, sederea ilegala poate fi sanctionata cu o amenda care, in anumite conditii, poate fi inlocuita cu expulzarea sau cu domiciliul fortat.
Md Sagor, care declara ca s-a nascut in Bangladesh, este vanzator ambulant, neavand domiciliul stabil in Italia. Intrucat nu avea permis de sedere, el a fost trimis in judecata, in 2010, in fata Tribunalului din Rovigo (Tribunale di Rovigo, Italia) pentru infractiunea de sedere ilegala.
Nutrind indoieli in ceea ce priveste compatibilitatea reglementarii italiene cu dreptul Uniunii, instanta italiana solicita Curtii de Justitie daca Directiva returnare se opune unei astfel de reglementari nationale.
In hotararea sa de azi, Curtea aminteste cu titlu introductiv ca Directiva returnare nu are ca obiect armonizarea integrala a normelor din statele membre privind sederea strainilor si, in consecinta, nu se opune posibilitatii ca dreptul unui stat membru sa califice sederea ilegala drept infractiune si sa prevada sanctiuni penale pentru a descuraja si reprima savarsirea unei astfel de infractiuni2. Cu toate acestea, dreptul national nu trebuie sa aduca atingere aplicarii standardelor si procedurilor comune stabilite prin directiva si, astfel, sa o lipseasca pe aceasta de efectul sau util.
Curtea confirma, mai intai, jurisprudenta sa potrivit careia s-ar aduce atingere Directivei returnare daca, dupa ce a constatat sederea ilegala a resortisantului unei tari terte, statul membru in cauza ar efectua inainte de executarea deciziei de returnare, masuri de urmarire penala care ar putea conduce la o pedeapsa cu inchisoarea in cursul procedurii de returnare, ceea ce ar risca sa intarzie indepartarea.
Curtea arata apoi ca masurile de returnare nu sunt intarziate sau impiedicate de o urmarire penala precum cea initiata impotriva domnului Sagor, dat fiind ca reglementarea nationala in cauza permite ca returnarea sa fie realizata independent de urmarirea penala si fara a fi necesar ca aceasta sa fie finalizata. Nici aplicarea unei amenzi nu este de natura sa impiedice punerea in aplicare a procedurii de returnare.
De asemenea, nu este contrara directivei posibilitatea oferita instantei penale de a inlocui amenda cu sanctiunea expulzarii, insotita de interdictia de intrare pe teritoriul italian, in cazurile in care este posibila realizarea imediata a returnarii persoanei interesate.
Astfel, directiva permite statelor membre, pe baza examinarii individuale a situatiei persoanei interesate, sa impuna expulzarea, fara a acorda un termen pentru plecarea voluntara, atunci cand exista riscul ca aceasta sa fuga pentru a se sustrage de la procedura de returnare.
Curtea aminteste, in sfarsit, ca statele membre sunt obligate, ca urmare a obligatiei de loialitate si a cerintelor de eficacitate prevazute in directiva, sa efectueze indepartarea in cel mai scurt termen. Or, atunci cand o amenda este inlocuita cu masura domiciliului fortat, Curtea constata ca aceasta din urma, aplicata in cursul procedurii de returnare, nu contribuie la realizarea transferului fizic in afara statului membru in cauza al resortisantului unei tari terte aflat in situatie de sedere ilegala.
Dimpotriva, domiciliul fortat poate sa intarzie si sa impiedice masurile de conducere la frontiera sau de returnare fortata pe calea aerului.
Curtea considera, asadar, ca Directiva returnare se opune unei reglementari nationale care permite reprimarea sederii ilegale a resortisantilor tarilor terte cu sanctiunea domiciliului fortat, fara a garanta ca executarea acesteia trebuie sa inceteze in momentul in care este posibil transportul fizic al persoanei interesate in afara statului membru in cauza.
Revine instantei italiene sarcina sa examineze daca, in reglementarea nationala, exista o dispozitie care sa asigure prevalenta indepartarii in raport cu executarea sanctiunii domiciliului fortat.
Sursa: Curia.europa.eu
