Codul administrativ va ajunge pe masa judecatorilor CCR, dupa ce Avocatul Poporului a transmis o sesizare de neconstitutionalitate miercuri. Printre altele, alesii locali risca sa ramana fara pensii speciale.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, invocand in principal trei motive:
1. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 contravine art. 115 alin. (4) din Constitutie, deoarece nu raspunde exigentelor Constitutiei privind delegarea legislativa, astfel cum aceasta a fost dezvoltata prin jurisprudenta Curtii Constitutionale.
In urma analizarii actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, intre altele, ca in cuprinsul ordonantei sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legatura si nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern in sustinerea urgentei si situatiei extraordinare care motiveaza adoptarea unei asemenea ordonante. Avocatul Poporului considera ca maniera aleasa pentru solutionarea situatiei administratiei publice centrale si locale din Romania nu este adecvata, intrucat mecanismul legislativ al ordonantei de urgenta prezinta un regim aparte, care ar trebui sa fie folosit in situatii extraordinare, urgente si a caror reglementare nu poate fi amanata. Or, situatia care a generat adoptarea acestei ordonante de urgenta este deja de notorietate si a cunoscut anterior mai multe initiative legislative, ultima fiind, in acest sens, cea initiata in Parlamentul Romaniei, in cursul anului 2018 (PL-x nr. 369/2018 Proiect de Lege privind Codul administrativ al Romaniei), care a incetat prin respingerea definitiva de Camera Deputatilor a proiectului de lege.
2. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 contravine prevederilor constitutionale ale art. 69 privind mandatul reprezentativ, ale art. 109 referitoare la raspunderea membrilor Guvernului si ale art. 111 alin. (1) privind controlul parlamentar al activitatii Guvernului.
Din examinarea argumentelor utilizate de Guvern pentru justificarea demersului legislativ in calitate de legiuitor delegat, Avocatul Poporului constata ca se tinde la inversarea raporturilor constitutionale dintre Parlament si Guvern. Niciodata situatia extraordinara si urgenta unui demers legislativ delegat nu pot fi acceptate ca o sanctiune a esecului procesului de legiferare derulat de Parlament, acesta fiind reprezentantul poporului si unica autoritate legiuitoare. Principiul colaborarii loiale dintre institutiile si autoritatile statului nu inlatura functia de control pe care Parlamentul o are asupra Guvernului si nu inverseaza acest control.
--
Lucrarea pe care trebuie sa o aiba orice conducator de institutie publica din Romania! Codul Administrativ, cu modificarile de ultima ora aprobate de Guvern!
Contine:
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri
Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
--
3. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 contravine art. 115 alin. (6) din Constitutie, intrucat afecteaza regimul institutiilor fundamentale ale statului, in speta Guvernul.
Analizand noua solutie legislativa, Avocatul Poporului constata ca din conditiile generale pentru ocuparea functiei de membru al Guvernului a fost inlaturata conditia incompatibilitatii, ceea ce produce consecinte negative prin fragilizarea statutului membrilor Guvernului si a institutiei in ansamblu. Eliminarea conditiei de ocupare a functiei de catre o persoana aflata intr-unul din cazurile de incompatibilitate poate conduce la situatii de fapt in care o persoana decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica in aplicarea Legii nr. 176/2010, sa fie numita in functia de membru al Guvernului doar pentru ca mai apoi, cand se constata interdictia, sa inceteze calitatea de membru. Similar, oferirea unui termen de 15 zile dupa investire pentru a iesi din situatia de incompatibilitate, afecteaza in mod negativ credibilitatea unei institutii fundamentale a statului, intrucat permite declansarea procedurilor constitutionale prevazute de art. 103-104 (care implica Presedintele Romaniei, prim-ministrul si Parlamentul), in considerarea unei persoane aflate intr-o situatie de incompatibilitate.
Intreaga sesizare este disponibila in format .PDF dand click AICI!
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
ARTICOLE SIMILARE