Directorul general al Unifarm, Ionel Eugen Adrian, a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA pentru luare de mita, abuz in serviciu, complicitate la trafic de influenta, instigare la fals intelectual si folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane. Conducatorul institutiei a vrut sa obtina mai multi bani pentru sine din acordarea unui contract pentru realizarea mastilor de protectie.
In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
In calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comerciala pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, sa atribuie un contract de achizitie a echipamentelor de protectie impotriva infectarii cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane si 3 milioane de masti chirurgicale).
Contractul ar fi fost incheiat cu o firma privata, in prima jumatate a lunii martie 2020, cu incalcarea dispozitiilor prevazute in Legea 98/2016 privind achizitiile publice, atat sub aspectul modului in care a fost negociat, cat si a modului in care a fost atribuit, practic fara nicio procedura.
In plus, cele 1 milion de masti livrate si recetionate in prima transa Companiei Nationale Unifarm SA nu erau masti chirurgicale (produse incadrate in categoria dispozitivelor medicale), ci masti de protectie neconforme cu standardele stipulate in contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protectie decat cele convenite in contract.
Totodata, din functia pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un functionar din cadrul CN Unifarm SA sa ateste in mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, ca negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. In realitate, negocierea s-a realizat intre directorul general Ionel Eugen Adrian si intermediar, la un restaurant din municipiul Bucuresti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului si a pretului echipamentelor de protectie.
Pentru acest „serviciu”, persoana intermediara a pretins de la reprezentantii societatii comerciale, pentru sine si pentru functionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentand un procent de 18% din valoarea totala a contractului incheiat cu Unifarm. Din aceasta suma, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma sa primeasca suma de 760.000 euro convenita cu intermediarul.
Din cauza ca societatea comerciala furnizoare nu a achitat intermediarului nicio suma din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, in calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterala a contractului.
Din totalul echipamentelor continute in contract a fost livrata si platita doar o parte, respectiv 1 milion de masti (care de altfel nu corespundeau specificatiilor tehnice) si 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisa s-ar fi produs un prejudiciu in valoare de 2.380.000 lei in patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentand contravaloarea celor 1 milion de masti de protectie neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
250 Modele Fise de Post
Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori
Separat de cele anterior mentionate, s-a mai retinut ca Ionel Eugen Adrian ar fi dobandit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu incalcarea dispozitiilor legale. Concret, in calitate de membru si presedinte al Consiliului de Administratie al Companiei Nationale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la sedinta din aceeasi data, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
Or, dispozitiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice interzic in mod expres ca presedintele Consiliului de Administratie sa fie numit si director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administratie, printre care si Adrian Ionel. Acesta a emis si a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, in urma careia a obtinut venituri nete in cuantum de 498.722 lei (in perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).
Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte o serie de obligatii intre care:
sa nu exercite functia de director general si membru in Consiliul de Administratie al C.N. Unifarm SA;
sa nu paraseasca teritoriul Municipiului Bucuresti si judetul Ilfov, decat cu incuviintarea prealabila a procurorului;
sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar.
Inculpatului i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care le revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri