Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Noutati Juridice 2024 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Efectele Deciziei nr. 297/2018 a CCR: Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale

O Decizie a Curtii de Apel Suceava ne ofera un exemplu concret cu privire la efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR).
 
Prin sentinta penala nr. 164 din data de 10.04.2018 pronuntata de Judecatoria Suceava in dosar nr. .../314/2016, s-a respins exceptia prescriptiei raspunderii penale invocate de inculpatul A. 
 
In baza art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedura penala rap. la art. 396 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4.500 lei amenda penala reprezentand un numar de
150 zile amenda a cate 30 lei pe zi pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor. 
 
In baza art. 83 alin. 1 Cod penal 1969 raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare la care a fost condamnat prin sentinta penala nr.1313 din 05.06.2013  pronuntata in dosar nr. .../314/2012 al Judecatoriei Botosani, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 si art. 87 alin. 5 din OUG nr.195/2002, definitiva prin nerecurare la data de 18.06.2013, si s-a  dispus executarea in intregime a pedepsei de 2 ani alaturi de cea aplicata prin prezenta sentinta, de 4.500 lei amenda penala, urmand ca inculpatul sa execute 2 ani inchisoare si 4.500 lei amenda penala reprezentand un numar de 150  zile amenda a cate 30 lei pe zi. 
 
S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 63 Cod penal, potrivit carora daca nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor-amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare. 
 
In baza art. 112 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea speciala a pistolului de tir sportiv cu aer comprimat, marca Piedro Beretta Mod 92 FS de calibru 4,5 mm. 
 
Pentru a hotari astfel, a retinut prima instanta ca prin rechizitoriul nr. 361/P/2016 din data 09.08.2016 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului A. pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, prevazuta de art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. 
 
In actul de sesizare a instantei s-a retinut in esenta ca la data de 26.06.2013, in jurul orei 14:40, in zona N. din municipiul B., inculpatul a purtat fara drept  pistolul de tir sportiv cu aer comprimat, marca Piedro Beretta Mod 92 FS de calibru 4,5 mm, aflat in stare de functionare. 
 
Reprezentantul Ministerului Public a aratat ca situatia de fapt este sustinuta de urmatoarele mijloace de proba: proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante si plansa fotografica, declaratii martori; inregistrare video interior magazin;  raport de constatare tehnico-stiintifica nr.133218/12.07.2013 al Serviciului criminalistic din cadrul I.P.J.B.; proces-verbal de consemnare a efectuarii actelor premergatoare inceperii urmaririi penale; proces-verbal de verificare in registrul national al armelor; dovezi ridicare-predare. 
 
Prin incheierea pronuntata de judecatorul de camera preliminara la data de 10.10.2016 in dosarul asociat nr. ../314/2016/a1, s-a constatat competenta si legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr. 361/P/2016 din data 09.08.2016, precum si legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala, dispunandu-se inceperea judecatii. 
 
Data fiind pozitia procesuala a inculpatului A. exprimata la termenul de judecata din data de 21.03.2018, de recunoastere in totalitate a faptei retinute in sarcina sa si de insusire a probatoriului administrat in faza de urmarire penala, instanta a constatat ca fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 374-375 Cod procedura penala si a incuviintat ca judecata sa se desfasoare conform procedurii recunoasterii invinuirii. 
Analizand ansamblul probator administrat in cauza, instanta a retinut in fapt ca la data de 26.06.2013, in jurul orei 14:40, inculpatul A. si martorii .... se aflau in zona N. din municipiul B., in fata magazinului SC X SRL, situat la parterul unui bloc. Inculpatul avea asupra sa, tinut la spate sub tricou, sub cureaua pantalonilor, un pistol de tir sportiv cu aer comprimat, marca Piedro Beretta Mod 92 FS de calibru 4,5 mm, aflat in stare de functionare. 
 
Politistii din cadrul Serviciului arme, explozivi, substante periculoase al I.P.J. au avut informatii referitoare la intalnirea sus-numitilor, motiv pentru care au intervenit la fata locului cu sprijinul luptatorilor din cadrul Serviciului de interventie rapida. 
 
La vederea politistilor, inculpatul a fugit in magazinul mentionat, a scos pistolul de la spate si l-a pus intr-un carut de copil aflat in interiorul magazinului. In magazin, in acel moment, se mai afla martora ..., vanzatoare. 
 
La scurt timp in magazin au intrat politistii care au participat la actiune si care au gasit in carut pistolul ascuns de inculpat.
 
In aceleasi imprejurari politistii au controlat autoturismul Audi cu nr. de inmatriculare SV-.xxyyy cu care s-a deplasat la fata locului martorul .... 
 
In portbagajul autoturismului au fost gasite doua cagule de culoare neagra, o sabie si o bara metalica, bunuri care au fost ridicate impreuna cu pistolul purtat de inculpat si predate in Camera de corpuri delicte a I.P.J. 
 
La data de 26.06.2013, inculpatul nu avea autorizatie pentru detinerea si folosirea niciunei categorii de arme. 
 
Inculpatul A. nu a fost audiat, intrucat nu s-a prezentat in urma citarii. Acesta a dat doua declaratii in faza actelor premergatoare la datele de 26.06.2013 si 27.06.2013, in care a precizat ca pistolul nu era in stare de functionare si ca nu l-a folosit. 
 
Pentru a retine situatia de fapt expusa anterior, instanta a avut in vedere intregul material probator administrat in cursul urmaririi penale, precum si declaratia inculpatului din faza cercetarii judecatoresti. 
 
Avand in vedere coerenta si consistenta dovezilor administrate in cauza, a retinut ca fapta inculpatului de a purta fara drept pistolul de tir sportiv cu aer comprimat, marca Piedro Beretta Mod 92 FS de calibru 4,5 mm, aflat in stare de functionar, aceasta activitate fiind realizata fara drept, deoarece nu avea permis de port, detinere sau folosire arma, este dovedita. Fapta exista, constituie infractiune si au fost savarsite de acesta, imprejurare care a fost probata mai presus de orice indoiala rezonabila, iar prezumtia de nevinovatie a fost rasturnata. 
 
In ce priveste exceptia invocata de inculpat, instanta a respins-o. 
 
Astfel, inculpatul A. a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, prevazuta de art. 342 alin. 2 Cod penal, pedepsita cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda. 
 
Potrivit art. 154 Cod penal, „(1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt: 
e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.” 
Potrivit art. 155 Cod penal „(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza. 
(2) Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie. 
(4) Termenele prevazute la art. 154, daca au fost depasite cu inca o data, vor fi socotite indeplinite oricate intreruperi ar interveni.” 
 
Raportat la aceste dispozitii, momentul de inceput al termenului de prescriptie a raspunderii penale este data savarsirii infractiunii pentru care inculpatul A. a fost trimis in judecata, respectiv 26.06.2013. 
 
Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale reprezinta incetarea curgerii termenului prescriptiei raspunderii penale, prin indeplinirea in mod legal de organele judiciare competente, inainte de implinirea termenului de prescriptie, a oricarui act de procedura. Astfel, orice iesire din inertie a organelor judiciare prin efectuarea unor acte de procedura, indiferent daca acestea trebuie sau nu comunicate suspectului sau inculpatului, au ca efect intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale. Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie, perioada de timp anterioara nefiind luata in considerare la calculul termenului de prescriptie. Cu toate acestea, prescriptia poate produce efecte, oricate intreruperi ar avea loc, daca termenul de prescriptie prevazut de lege (3 ani in speta de fata), calculate de la data savarsirii faptei (26.06.2013), a fost depasit cu inca o data (6 ani). 
 
Fata de acestea, in cauza termenul de prescriptie al raspunderii penale a fost intrerupt prin acte procedurale precum inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale sau sesizarea instantei prin rechizitoriu, astfel ca nu poate fi considerat indeplinit termenul prescriptiei speciale de 6 ani (26.06.2019), motiv pentru care a respins exceptia prescriptiei raspunderii penale invocate de inculpat. 
In drept, fapta inculpatului A., care la data de 26.06.2013, in jurul orei 14:40, in zona N. din municipiul B., a purtat fara drept pistolul de tir sportiv cu aer comprimat marca Piedro Beretta Mod 92 FS de calibru 4,5 mm, aflat in stare de functionare, intruneste, atat din punct de vedere obiectiv, cat si subiectiv, elementele constitutive ale infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, prev. de art. 342 alin. 2 Cod penal. 
 
Totodata, nu s-a facut dovada existentei vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate dintre cele prevazute de lege. 
 
La individualizarea judiciara a pedepsei aplicata inculpatului, instanta a avut in vedere criteriile generale prevazute de art. 74 alin. 1 Cod penal 
 
Din punctul de vedere al gravitatii infractiunii deduse judecatii, aceasta nu prezinta o gravitate scazuta ci din contra, una, atat individuala cat si de ansamblu, ridicata, avand in vedere ca a  purtat fara drept un pistolul de tir sportiv cu aer comprimat, aflat in stare de functionare. 
 
Din punctul de vedere al periculozitatii infractorului A., acesta este in varsta de 39 ani, este cetatean roman, divortat, fara ocupatie, recidivist. In ceea ce priveste conduita sa pe parcursul procesului penal, acesta a manifestat o atitudine sincera, de recunoastere a faptei. 
 
Avand in vedere imprejurarea ca art.342 alin.2 Cod penal prevede pedepse alternative pentru infractiunea dedusa judecatii, instanta a apreciat ca proportionala aplicarea unei sanctiuni cu amenda penala. 
 
Pedeapsa penala, chiar si amenda, trebuie sa raspunda cerintei de a avea un rol punitiv si educativ, in acelasi timp. Aplicarea unei amenzi penale intr-un cuantum redus, care sa nu reflecte adevaratul pericol pe care il reprezinta fapta inculpatului, ar crea acestuia si opiniei publice impresia ca savarsirea infractiunii nu este pedepsita corespunzator de catre instanta, putand fi chiar interpretata ca o incurajare la savarsirea de infractiuni de aceeasi natura si de catre alte persoane. 
 
In functie de aceste circumstante reale si personale, instanta a apreciat ca o pedeapsa cu amenda penala intr-un cuantum care se ridica la nivelul a 30 lei pe zi si stabilirea a 150 de zile - amenda, respectiv o pedeapsa de 4500 lei amenda penala este o masura de constrangere, dar si un mijloc de reeducare eficient. 
 
A atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.63 Cod penal, potrivit carora daca nu executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, numarul zilelor-amenda neexecutate se inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoare. 
 
In baza art. 112 lit. f Cod penal, a dispus confiscarea speciala a pistolului de tir sportiv cu aer comprimat, marca Piedro Beretta Mod 92 FS de calibru 4,5 mm.
 
Sub aspectul individualizarii judiciare a executarii pedepsei aplicate inculpatului, instanta a retinut ca fapta pentru care a fost trimis in judecata a fost savarsita la data de 26.06.2013, deci in termenul de incercare de 4 ani pentru care a fost suspendata conditionat executarea pedepsei de 2 ani inchisoare la care a fost condamnat prin sentinta penala nr.1313/05.06.2013 a Judecatoriei Botosani, definitiva in 18.06.2013, pronuntata in dosar nr. .../193/2012, pentru savarsirea faptelor prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 si art. 87 alin.5 din OUG nr.195/2002. 
 
Asa fiind, in baza art. 83 alin. 1 Cod penal 1969 rap. la art. 15 din Legea nr. 187/2012, a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare la care a fost condamnat anterior si a dispus executarea ei in intregime, alaturi de cea aplicata prin prezenta sentinta. 
 
Impotriva acestei hotarari a declarat apel inculpatul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. In motivarea apelului, acesta a aratat, in principal, ca se impune fie incetarea procesului penal, in conditiile in care termenul de prescriptie a raspunderii penale s-a implinit in cauza, fie achitarea sa, fapta nefiind prevazuta de legea penala la data comiterii ei. In subsidiar, a sustinut ca nu se justifica revocarea suspendarii conditionate a pedepsei la care a fost condamnat anterior, intrucat prevederile art. 96 alin. 4 Cod penal impun, ca o conditie in acest sens, ca cea de a doua condamnare sa fie la o pedeapsa cu inchisoarea, si nu cu amenda, cum instanta fondului i-a aplicat. In plus, nu sunt indeplinite cerintele de existenta a celui de-al doilea termen al recidivei, intrucat este necesar ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa din nou sa fie inchisoarea de 1 an sau mai mare. 
 
A mai solicitat inculpatul ca instanta de control judiciar sa aiba in vedere faptul ca a manifestat o atitudine procesuala corecta, de recunoastere si regret a faptei. 
 
Analizand apelul prin prisma motivelor invocate, precum si cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, in conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1,2, art. 420 Cod procedura penala, curtea constata ca acesta este intemeiat, pentru urmatoarele considerente: 
 
Prima instanta a retinut corect situatia de fapt, dand o justa interpretare mijloacelor de proba administrate la urmarirea penala. 
 
Inculpatul apelant A. a comis, cu intentie, fapta imputata acestuia prin rechizitoriu, aspect relevat atat de declaratia data in faza cercetarii judecatoresti (fila 101 ds. fond), cat si de dovezile pe larg aratate in considerentele sentintei supuse analizei. 
 
Astfel, la data de 26.06.2013, in jurul orei 14:40, in zona N. din municipiul B., acesta a purtat fara drept pistolul de tir sportiv cu aer comprimat marca Piedro Beretta Mod 92 FS, de calibru 4,5 mm, aflat in stare de functionare. 
 
Potrivit adresei nr. 1.013.171 din data de 01.10.2018 emisa de IPJ - Serviciul Arme, Explozivi, Substante periculoase, pistolul ridicat de la inculpat „face parte din categoria armelor neletale, supuse autorizarii”. 
 
A sustinut acuzatul ca la data de 26.06.2013, cand a fost surprins avand asupra sa arma aratata mai sus, detinerea armelor neletale, chiar daca faceau parte din categoria celor supuse autorizarii, nu era sanctionata de legea penala. 
 
Potrivit dispozitiilor art. 279 alin. 1 Vechiul Cod penal, constituie infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor si se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 8 ani „Detinerea, portul, confectionarea, transportul, precum si orice operatie privind circulatia armelor si munitiilor (...)” 
 
Stipuleaza prevederile art. 151 alin. 1 din acelasi act normativ ca armele sunt „instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitiile legale”. 
 
Raportat la dispozitiile normative precitate, curtea conchide ca, pentru existenta infractiunii retinute in sarcina inculpatului, nu se impunea, la momentul comiterii ei, ca arma detinuta sa fie una letala. 
 
Prin urmare, achitarea sa in aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedura penala, sub aspectul comiterii infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor in incadrarea juridica reglementata de art. 279 alin. 1 Vechiul Cod penal, astfel cum acuzatul a solicitat, nu se justifica a fi dispusa. 
 
In concluzie, temeinic instanta fondului a retinut ca fapta exista si a fost comisa cu vinovatie de catre acesta. 
 
In ce priveste prescriptia raspunderii penale, invocata de catre inculpat, curtea constata ca prin decizia nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale (publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018) s-a constatat ca „solutia legislativa care prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea „oricarui act de procedura in cauza”, din cuprinsul dispozitiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstitutionala”. 
In considerentele acestei decizii, deopotriva obligatorii pentru instantele de judecata, in paragrafele 28-31 se retine ca: 
  • „28. Avand in vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozitiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal asupra persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, inclusiv prin asigurarea posibilitatii acesteia de a cunoaste aspectul intervenirii intreruperii cursului prescriptiei raspunderii penale si al inceperii cursului unui nou termen de prescriptie. De altfel, data efectuarii unui act de procedura ce produce efectul anterior mentionat este si data de la care incepe sa curga si poate fi calculat noul termen de prescriptie. A accepta solutia contrara inseamna a crea, cu ocazia efectuarii unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului si care au ca efect intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, pentru persoana in cauza o stare de incertitudine perpetua, data de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp in care poate fi trasa la raspundere penala pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura pana la implinirea termenului prescriptiei speciale, prevazut la art. 155 alin. (4) din Codul penal. 
  • 29. Or, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, o dispozitie legala trebuie sa fie precisa, neechivoca si sa instituie norme clare, previzibile si accesibile a caror aplicare sa nu permita arbitrariul sau abuzul, iar norma juridica trebuie sa reglementeze in mod unitar si uniform si sa stabileasca cerinte minimale aplicabile tuturor destinatarilor sai (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34). 
  • 30. Prin raportare la jurisprudenta mai sus analizata, Curtea constata ca dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal instituie o solutie legislativa de natura a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situatie juridica incerta referitoare la conditiile tragerii sale la raspundere penala pentru faptele savarsite. 
  • 31. Pentru aceste motive, Curtea retine ca prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate si, totodata, contrare principiului legalitatii incriminarii, intrucat sintagma "oricarui act de procedura" din cuprinsul acestora are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermitandu-i acestuia sa cunoasca aspectul intreruperii cursului prescriptiei si al inceperii unui nou termen de prescriptie a raspunderii sale penale.” 

 

Din continutul considerentelor precitate reiese ca intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale nu poate fi realizată prin orice act de procedură, ci numai prin acelea care trebuie comunicate, potrivit legii procesual penale, suspectului sau inculpatului. 
 
Asadar, pentru a se putea analiza incidenta prescriptiei speciale a raspunderii penale, fata de  dispozitiile articolului 155 alin. 1 Cod penal interpretat in lumina deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018, este necesar ca pana la data la
care, in speta, se implinea termenul general de prescriptie a raspunderii penale sa se fi efectuat, in mod legal, vreun act de procedura care sa fie apt să intrerupa prescriptia raspunderii penale, conform celor aratate in paragraful
precedent. In caz contrar, trebuie luata in considerare incidenta prescriptiei generale, reglementata de art. 153-154 Cod penal. 
 
In speta, inculpatul a comis fapta la 26.06.2013, fiind audiat in faza actelor premergatoare (institutie procedural-penala incidenta la acel moment) la aceeasi data si la 27.06.2013 (filele 44, 43 ds. u.p.), ulterior efectuandu-se, fata de acesta, o serie de acte de urmarire penala. 
 
In acest sens, se impune a se observa ca prin rezolutia din data de 15.07.2013, confirmata prin rezolutia procurorului din data de 17.07.2013, s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de inculpat sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 137 alin. 1 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, incadrare juridica schimbata apoi in cea prev. de art. 342 alin. 2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Vechiul Cod penal. 
 
Prin ordonanta din data de 24.03.2014 (fila 105 ds. u.p.) s-a pus in miscare actiunea penala impotriva inculpatului pentru comiterea acestei din urma infractiuni. 
 
In vederea audierii sale stabilita pentru 16.05.2014, acesta a fost citat la data de 13.05.2014 (fila 155 ds. u.p.), insa nu s-a prezentat (a se vedea procesul-verbal de la fila 156 dosar urmarire penala). 
 
Ulterior a fost cautat la domiciliu de catre organele de cercetare penala cu mandat de aducere (emis la 09.12.2015, filele 33-34 ds. u.p.), „pentru a fi ascultat ca inculpat in cauza 2518/P/2013, avand ca obiect savarsirea infractiunilor de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, fapta prev. de art. 342 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal (...)”, insa, potrivit procesului-verbal din data de 10.12.2015 (fila 35 ds. u.p.), nu a fost gasit la domiciliu, fiind plecat in Anglia. 
 
O noua citatie a fost emisa pe numele sau la data de 03.06.2016, pentru a se prezenta la IPJ la data de 15.06.2016, care a fost trimisa Cabinetului de Avocat NL, avocat colaborator al avocatului MA (filele 152-153 ds. u.p.), acesta din urma fiind aparator ales al inculpatului, potrivit imputernicirii avocatiale din data de 04.07.2013 aflata la fila 142 dosar urmarire penala. 
 
Este real ca inculpatul nu a raspuns acestor sesizari ale organelor de urmarire penala, insa pe de o parte si-a angajat aparator pe toata durata urmaririi penale (la dosar neexistand vreo dovada de reziliere a contractului), iar pe de alta parte neprezentarea ii este imputabila, in conditiile in care a parasit tara fara a-si stabili o resedinta declarata autoritatilor. 
 
In prezentul context, curtea constata ca, cursul prescriptiei generale a raspunderii penale (care, in modalitatea cea mai favorabila, este de 3 ani, astfel ca teoretic s-ar fi implinit la 25.06.2016) a fost intrerupt prin actele de urmarire penala efectuate in cauza si pentru a caror comunicare catre inculpat s-au facut demersuri pe tot parcursul respectivei faze procesuale, inclusiv prin emiterea mandatelor de aducere. 
 
Asa fiind, urmeaza a se analiza daca, avand in vedere intinderea termenelor de prescriptie speciala privita prin prisma vechii si actualei reglementari penale, prezenta institutie a devenit sau nu incidenta. 
 
Potrivit dispozitiilor art. 122 alin. 1 lit. c, art. 123 Vechiul Cod penal, raportat la limitele de pedeapsa stabilite de legiuitor prin norma de incriminare, aceasta nu s-a implinit in cauza, termenul de prescriptie fiind de 16 ani. 
 
Prin prisma actualelor prevederi incriminatoare (art. 342 alin. 2 Cod penal), care prevad pentru fapta comisa sanctiunea inchisorii de la 3 luni la 1 an sau amenda, facand trimitere la cele stipulate in art. 154 alin. 1 lit. e, art. 155 Cod penal, termenul de prescriptie speciala este de 6 ani. 
 
Asadar, avand in vedere data comiterii faptei (26.06.2013), dupa cum temeinic a stabilit judecatoria, la prezentul moment procesual acesta nu este implinit. 
 
Cu trimitere la incadrarea juridica, fie potrivit dispozitiilor Vechiului Cod penal, fie celor ale actualului Cod penal, se impunea ca instanta fondului sa retina in sarcina inculpatului starea de recidiva postcondamnatorie, raportat la pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata acestuia prin sentinta penala nr. 1313 din data de 05.06.2013 pronuntata in dosar nr. 16065/314/2012 al Judecatoriei Botosani, definitiva prin nerecurare la data de 18.06.2013, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 si art. 87 alin.5 din OUG nr.195/2002, in conditiile in care, cu trimitere la ambele incriminari, este data conditia ca cel de-al doilea termen al recidivei sa fie constituit dintr-o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de cel putin un an. 
 
Cum in propria cale de atac, in aplicarea prevederilor art. 418 Cod procedura penala, nu se poate crea acestuia o situatie mai grea, starea de recidiva postcondamnatorie nu se va retine in sarcina acuzatului. 
 
Avand in vedere dispozitiile art. 5 alin. 1 Cod penal care reglementeaza aplicarea legii penale mai favorabile, curtea observa ca, potrivit art. 181 alin. 1 Vechiul Cod penal, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. 
 
In aprecierea, in concret, a gradului de pericol social, trebuie sa se tina seama, potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa, precum si de persoana si conduita faptuitorului. 
 
Pornind de la continutul prevederilor art. 181 Vechiul Cod penal, prezenta instanta  constata ca textul mai sus-mentionat nu conditioneaza aprecierea faptei ca lipsita de gradul de pericol social al unei infractiuni de existenta antecedentelor penale, fiind suficienta indeplinirea numai a unora dintre cerintele enumerate de text, daca acestea, prin ele insele, conduc la concluzia ca fapta nu este infractiune. 
 
In speta, inculpatul a detinut o arma neletala (un pistol de tir sportiv cu aer comprimat), pe care nu l-a utilizat in vreo modalitate. A recunoscut in fata instantei de fond comiterea faptei, aspect ce probeaza ca a constientizat consecintele negative ale comportamentului sau in dezacord cu legea penala, cu atat mai mult cu cat, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, in intervalul scurs de la comiterea faptei si pana in prezent s-a aflat o perioada in executarea unei pedepse privative de libertate pentru infractiuni comise pe teritoriul statului englez, fiind eliberat la inceputul anului. In plus, din raportul depus la filele 106-109 dosar fond, rezulta ca acesta prezinta anumite probleme medicale, evidentiate pe parcursul executarii condamnarii pronuntate de autoritatile engleze. 
 
Totodata, trebuie observat aspectul ca gravitatea intrinseca a unei astfel de fapte a fost apreciata in prezent de legiuitor ca fiind una redusa, astfel cum rezulta din limitele de pedeapsa cu care comiterea ei este sanctionata prin noile dispozitii penale. 
 
Nu in ultimul rand, curtea are in vedere ca de la data comiterii faptei si pana in prezent s-au scurs mai mult de 5 ani, perioada in care s-a aflat sub presiunea sanctiunii penale ce ar fi urmat sa i se aplice, aspect de natura a contribui la corijarea viitoare a comportamentului, in sensul inlaturarii deprinderilor sale antisociale. 
 
Asa fiind, curtea, inlaturand din sentinta dispozitiile de condamnare, de revocare a suspendarii conditionate a pedepsei anterioare si de cumulare a celor doua sanctiuni, in temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedura penala va schimba incadrarea juridica (si nu calificarea juridica, raportat la continutul fiecareia dintre normele de incriminare aratate) a faptei imputate inculpatului din infractiunea prev. de art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal (pentru care a fost trimis in judecata), in infractiunea prev. de art. 279 alin. 1 Vechiul Cod penal (fara retinerea disp. art. 37 lit. a Vechiul Cod penal, pentru motivele aratate in precedent). 
 
In aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 255/2013, rap. la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedura penala, in referire la art. 181 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal, in temeiul art. 396 alin. 1,5 Cod procedura penala il va achita pe inculpatul A. pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, prev. de art. 279 alin. 1 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedura penala. 
 
Intrucat fapta comisa prezinta totusi un anumit grad de pericol social, chiar daca unul mult mai redus decat cel impus de lege pentru existenta sa ca infractiune, in temeiul art. 91 lit. c Vechiul Cod penal combinat cu art. 181 Vechiul Cod penal, va aplica acestuia sanctiunea administrativa a amenzii in cuantum de 1.000 lei. 
 
Pentru considerentele aratate, curtea, constatand intemeiat apelul declarat de inculpat, in conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, il va admite. 
 
Va desfiinta in parte sentinta penala atacata si, in rejudecare, va proceda in sensul celor mai sus aratate. 
 
Raportat la solutia ce se va pronunta, nu se va mai proceda la analiza celorlalte motive de apel invocate de acuzat. 

Florin Amariei
de Florin Amariei
Redactor

Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie.  In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.  

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Efectele Deciziei nr. 297/2018 a CCR: Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 3 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Poate sunteti interesat si de:

©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016