Independenta justitiei nu inseamna, asa cum s-a spus si s-a scris, ca judecatorul se simte zeu ori ca, fiind independent, sistemul judiciar s-a izolat de celelalte puteri ale statului. Independenta justitiei nu inseamna nici ca judecatorii nu raspund pentru hotararile pe care le pronunta ori ca acestea sunt luate in afara legii.
Dimpotriva, astfel cum o prevad atat Constitutia Romaniei[1], cat si reglementarile si documentele internationale de principiu pe care Romania s-a angajat sa le respecte[2], independenta justitiei este necesara tocmai pentru a garanta fiecarei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul sau in mod echitabil, avand la baza doar aplicarea dreptului si fara nici o influenta nepotrivita. Si tot pentru aceleasi ratiuni independenta individuala a judecatorilor este garantata de independenta sistemului judiciar in ansamblul sau, independenta judecatorilor fiind un aspect fundamental al statului de drept.
Atata vreme cat problemele reale cu care se confrunta sistemul judiciar, probleme aduse la cunostinta atat a autoritatilor cu atributii in acest sens, cat si a opiniei publice, sunt constant expediate in lumina unei imagini proaste a sistemului judiciar, imagine care devine, in baza unor interese obscure si dubioase, motivatie necesara si suficienta pentru orice abuz, peste si in contra Constitutiei, peste si in contra reglementarilor internationale, dreptul fundamental al fiecarei persoane de a fi examinat cazul sau in mod echitabil nu are cum sa fie respectat, in lipsa garantiei independentei justitiei.
si nu putem vorbi, in niciun caz, de independenta justitiei atunci cand Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, declarata ieri, 11 ianuarie 2012, constitutionala, devine instrumentul de control al executivului. Reintroducerea, in domeniul raspunderii disciplinare a magistratilor, a unor atributii substantiale a ministrului justitiei, ca membru al Guvernului si persoana eminamente politica, nu poate fi interpretata altfel decat ca o imixtiune nepermisa a executivului in justitie, o incalcare a principiului constitutional al separatiei puterilor in stat care anuleaza atat garantia de independenta personala a fiecarui magistrat, cat si pe cea functionala a sistemului.
Nu este, din pacate, prima oara cand Romania cunoaste asemenea reglementari: si inainte de 1989 Legea privind organizarea judecatoreasca punea instrumentul actiunii disciplinare in mana ministrului justitiei, iar substanta reglementarii a fost pastrata si la adoptarea Legii 92/1992[3]. Abia in anul 2003, Constitutia revizuita a continut reforme importante in domeniul judiciar, printre cele mai semnificative fiind includerea principiilor separatiei si egalitatii puterii judecatoresti fata de puterea executiva si cea legislativa. Nu este lipsit de importanta sa amintim ca, in 2002, deci in perioada de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, Comisia Europeana, care este astazi folosita ca scut si motivatie pentru modificarile legislative aduse in domeniul justitiei, cerea reducerea implicarii executivului in justitie, deschizand drumul eliminarii atributiilor ministrului justitiei si amestecul executivului in justitie, prin lege.
Este greu de inteles cum ar putea fi, in mod verosimil, justificat, pe baza protejarii prestigiului justitiei si a demnitatii functiei de magistrat, un asemenea regres legislativ care arunca societatea pretins democratica din Romania in abisul totalitar de dinainte de 1989. Este greu de justificat cum subordonarea sistemului judiciar, anularea independentei acestuia, si transformarea lui in fantosa executivului ar putea servi la rezolvarea vreuneia dintre problemele cu care se confrunta justitia in momentul de fata, in scopul asigurarii unui act de justitie de calitate pentru cetatenii care se adreseaza instantelor.
Este, totodata, greu de justificat cum Romania de astazi, stat membru al Uniunii Europene, isi poate permite sfidarea propriei Constitutii, a reglementarilor si a angajamentelor asumate la nivel european si international.
Luand in considerare cele aratate mai sus, Asociatia Magistratilor din Romania a sesizat, in 10 ianuarie 2012, Comisarul pentru justitie si afaceri interne, doamna Viviane Reding, precum si Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni si Uniunea Internationala a Magistratilor, aducandu-le la cunostinta situatia grava in care se afla justitia din Romania prin subordonarea legala a acesteia executivului, cerand sprijin international in aceasta privinta.
Presedinte interimar al Asociatiei Magistratilor din Romania
Conf.univ.dr. judecator Dan Spanu
[1] Art. 124 alin. 3 din Constitutia Romaniei prevede ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
[2] A se vedea, de exemplu, art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art.14 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat si deschis spre semnare de Adunarea generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966, Principiile fundamentale cu privire la independenta sistemului judiciar adoptate de Cel de-al saptelea Congres al Natiunilor Unite privind Prevenirea infractiunilor si tratamentul infractorilor sustinut la Milano din 26 august - 6 septembrie 1985 si avizate prin Rezolutiile 40/32 din 29 noiembrie 1985 si 40/146 decembrie 1985 ale Adunarii Generale, art. 3 si 4 din Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului Ministrilor catre statele membre etc.
[3] Art.61 alin.1 din Legea 58/1968 pentru organizarea judecatoreasca si art. 124 din Legea 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca.
