Miercuri, 22 septembrie, Senatul – ca prima camera sesizata – a respins cu 37 de voturi contra, 13 voturi pentru si 7 abtineri initiativa legislativa privind comemorarea dezrobirii romilor, in data de 20 februarie a fiecarui an.
Proiectul - elaborat de Vasile Ionescu, presedintele Romathan, si initiat prin Subcomisia Parlamentara pentru Romi, condusa de deputatul Nicolae Paun, – prilejuise dezbateri aprinse si fusese retrimis la Comisia pentru Drepturile Omului, Culte si Minoritati, dupa ce senatorul PNL Puiu Hasotti criticase utilizarea termenului de rom si sugerase inlocuirea lui cu cea de tigan.
Desi la comisia de resort s-au introdus doua amendamente, unul vizand schimbarea titlului legii din „Comemorarea dezrobirii romilor” in „Comemorarea emanciparii tiganilor”, iar celalalt privind eliminarea prevederii ca Ministerul Educatiei sa aiba obligatia de a introduce in programa scolara perioada de robie a tiganilor din Romania, senatul a respins proiectul de lege.
Senatorul Hasoti si-a anuntat votul contra mentionand ca nu are niciun fel de antipatie fata de niciun fel de neam, de popor. Puiu Hasoti a mai aratat ca termenul „tigan” nu are nimic peiorativ, ca el provine din greaca si inseamna „strain de neam” si ca se regaseste si in limbile germana, maghiara, franceza, etc. Parlamentarul a fost de parere ca in perioada regimului Iliescu s-a facut greseala de a accepta schimbarea denumirii etniei, din tigani in romi. Senatorul Hasoti a mai mentionat ca romii nu au fost inrobiti de romani ci au sosit in tara in veacul al XIII-lea ca robi tatari.
Senatorul Radu Berceanu a precizat ca masura de schimbare a denumirii fusese luata in urma unei rezolutii a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei care nu s-a bazat, la vremea respectiva, pe “lucruri prea stiintifice”.
Va recomandam
Teste rezolvate pentru reusita la titularizare EDUCATOR-PUERICULTOR
Ce trebuie sa stiti pentru a trece cu brio examenul de TITULARIZARE pe postul de EDUCATOR-PUERICULTOR Va propunem acum 25 de teste insotite de rezolvari si indicatii pentru obtinerea notelor maxime care va pregatesc pentru: cunoasterea continuturilor fundamentale de limba si literatura romana; cunoasterea noilor tendinte in evolutia...
El si-a exprimat opinia ca prin adoptarea acestui act normativ Romania nu trebuie sa faca un pas catre o directie pe care nu o poate sustine stiintific, chiar in conditiile in care ne aflam intr-o perioada in care exista sensibilitati pe plan european in privinta romilor.
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea noile Modele si Documente Utile + Statutul si Regulamentul condominiilor actualizat in 2025. Detalii despre Veniturile si Cheltuielile Asociatiilor de Proprietari.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "