Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Legea aplicabila prescriptiei extinctive si decaderii


Prescriptiile extinctive incepute si implinite sub imperiul reglementarii anterioare nu sunt supuse dispozitiilor legii noi, deoarece ele reprezinta situatii juridice trecute.

Mai mult, art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc ca si prescriptiile extinctive (precum si decaderile si uzucapiunile) incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, legea aplicabila prescriptiei extinctive, sub toate aspectele (inceput, termen, suspendare, intrerupere, repunere in termen, efecte) este legea in vigoare la data la care prescriptia a inceput sa curga. Practic, trebuie stabilit daca, pentru situatia concreta, prescriptia extinctiva a inceput sa curga potrivit dispozitiilor din reglementarea anterioara, iar in caz afirmativ aceasta reglementare se va aplica prescriptiei respective sub toate aspectele; daca insa se ajunge la concluzia ca prescriptia nu a inceput sa curga sub imperiul reglementarii anterioare potrivit regulii stabilite de aceasta, atunci devin incidente dispozitiile Codului civil din 2009.

Subliniem ca dispozitia inscrisa in art. 6 alin. (4) C.civ. poate fi privita nu numai ca o derogare de la principiul aplicarii imediate a legii noi pentru facta pendentia, ci, in functie de imprejurarea concreta, si ca o aplicatie a principiului neretroactivitatii (spre exemplu, s-ar atribui efect retroactiv legii noi daca s-ar considera prescriptia suspendata pe temeiul unei imprejurari petrecute sub imperiul legii vechi si care numai potrivit legii noi ar constitui o cauza de suspendare).

Art. 203 si art. 204 din Legea nr. 71/2011 instituie si doua derogari de la aplicarea legii sub imperiul careia a inceput sa curga prescriptia. Astfel:
- dispozitiile art. 2.532 pct. 6 si 7 C.civ. privitoare la suspendarea cursului prescriptiei se aplica si in cazul prescriptiilor incepute inainte de intrarea in vigoare a Codului civil, daca imprejurarile care atrag suspendarea s-au produs dupa aceasta din urma data;

- dispozitiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplica si in cazul cererii de chemare in judecata sau de arbitrare introduse dupa intrarea in vigoare a Codului civil.

Orice alte prevederi inscrise in Codul civil din 2009, indiferent ca sunt de drept material sau vizeaza aspecte procesuale, se aplica numai prescriptiilor extinctive care incep dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ. Spre exemplu, in practica recenta s-a pus problema daca pentru prescriptiile incepute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958 instanta mai poate sa invoce din oficiu exceptia de prescriptie extinctiva.

Raspunsul este afirmativ, deoarece Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispozitie speciala in acest sens, ceea ce inseamna ca se aplica regula stabilita de art. 6 alin. (4) C.civ., care nu face vreo distinctie intre dispozitiile de drept material si cele procesuale in materia prescriptiei. La speta in care s-a ridicat pentru prima data aceasta problema de drept, solutia mai putea fi motivata si pe art. 223 din Legea nr. 71/2011, deoarece procesul era in curs de desfasurare la data de 1 octombrie 2011.

Decaderea, sub toate aspectele, este supusa legii in vigoare la data la care a inceput sa curga termenul de decadere [art. 6 alin. (2) C.civ.].

O aplicatie a acestei reguli este facuta de art. 205 din Legea nr. 71/2011, potrivit caruia, dispozitiile art. 2.548 alin. (1) si (2) C.civ. (referitoare la imposibilitatea de principiu de suspendare si intrerupere, dar si la cauza generala de suspendare a termenelor de decadere) se aplica numai termenelor de decadere care au inceput sa curga dupa intrarea in vigoare a Codului civil din 2009.

Prof. dr. Gabriel Boroi


Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 28 Noiembrie 2011
Votati articolul "Legea aplicabila prescriptiei extinctive si decaderii":
Rating:

Nota: 3.33 din 5 din 3 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016